Câte și mai câte

Salutări tuturor,

Mulțumiri pentru porțile deschise. Cristi Niculcea – eu, dragii mei – voi; mereu încântat să vă întâlnesc. O plăcere să încerc să-mi arunc pasul în ritm apropiat.

Mă uitam peste propunerile tematice, căutând să identific sectoare în care aș putea încadra elucubrațiile. Și nu găsesc arealul nimicului :).

Din una-n alta sau din una fără alta (la idei mă refer), primești o întrebare ce dezvoltă ramificații, tentacule precum ale hidrei: când se numește cineva scriitor, poet, romancier? E o recunoaștere pe care o primești după un număr de titluri, publicări? Dacă da, din partea cui? A literaților, a criticilor, a cititorilor? Survine în timpul vieții ori se activează post-mortem?

A fi scriitor nu prea e o titulatură care să fie înscrisă pe cartea de vizită sau înaintea numelui într-o prezentare. Nu reprezintă o calificare, o meserie. Dacă mi s-ar adresa cineva conform unor uzanțe de prin filmele comuniste, ar face-o la modul: ”Trăiască dom’ inginer!”, nicidecum ”dom’ scriitor”.

Și atunci ce distincție mai e și asta? Pare mai degrabă o nuanță onorifică decât elementul palpabil, recunoscut printr-o diplomă, prin cursuri de profil.
Continue reading

Clătit de celebritate

Articol de Simona Poclid
***

Știți filmele acelea super siropoase cu câte un scriitor, musai ajuns celebru peste o noapte sau mai multe, care se întâlnește cu persoane de tot soiul, scrie două sau trei capitole în zilele proaste, înfulecă mâncăruri alese și se delectează cu băuturi fine? Totul asezonat cu o poveste de dragoste interzisă proastă, câteva intrigi care se sting înainte de a deveni cenușă și alte umpluturi?

Ei bine, în viața reală, chestiunea acesta de-a scriitorul este mult mai… cenușie. ,,Se lasă cu” mulți covrigi mâncați pe fugă, țigări ,,la bucată”, cărți răsfoite alarmant, câte un film de Hitchcock ca să-ți faci mâinile să nu mai tremure, un paragraf pe care îl poți scrie într-un minut sau la care te poți holba zile întregi, până-ți epuizezi înjurăturile. Aștepți. Marea idee. Marele personaj. Uneori, cauți atât de mult cuvintele, scenariile, imaginile, povestea în ansamblul ei, încât te doare stomacul, ți se umflă venele gâtului și pari un psihopat.
Continue reading

A decolat Cocoşul!

Cea mai solicitantă etapă din viaţa unui scriitor este sesiunea de autografe. Sper să răzbesc şi prin truda asta, când vremurile vor fi fărâmiţe, iar eu copt şi merituos, îndreptățit să mă prezint “Dani Corban, scriitor”

Până atunci, fac antrenament de poignet mâzgălind semnând câteva cărţulii cumpărate de prietenii apropiaţi. Să ştiţi că nici pregăteala asta nu-i din sămânţă vulgară.

Nu vrei să te limitezi la formalităţi, atunci când prietenii se strâng în jurul mesei şi aşteaptă un mesaj original – să-i amuze, să-i ungă pe suflet, să-i scarpine între corniţe.
Iar când zic “mesaj original” mă gândesc la neasemuit. În cadrul unui grup restrâns de prieteni apropiaţi, nu există secrete, durează maximum o gură de bere până ies la iveală “autografele” identice.

Complicat! Stă lumea în picioare, aşteaptă la coadă! Şi ce prim gând ar putea să-i plesnească?
“Pfff, ce s-o fi apucat şi Corban ăsta să scrie? Nu e în stare să scrie două rânduri… Stau la coadă de două minute, el nu a scris două rânduri! Ptiu, ăsta prăpădeşte copacii degeaba!”

Nu mi-a zis-o careva direct, evident. M-au menajat. Doar eu eram vedeta, Autorul; le-am simţit privirile sfredelindu-mă, până m-am pierdut. Nu mai ştiam de ce s-au strâns – Oare e lansare de carte sau intervenţie să mă las de băutură?
Hai, gândeşte-te! Stoarce-ţi neuronul şi prestează! Original, neasemuit, să-i ungă pe suflet!

Şi am reuşit! Noroc că mă pregătesc să devin scriitor. Începe harul scrisului să se lipească de mine. Continue reading

Teatru în stomac – așa cum l-am trăit și perceput

Articol de Cristian Niculcea  

***

Cuvântul e o armă… o alifie… un cântec. Sunt cuvintele unui prieten (același prieten cu bunica 🙂 ) și mă folosesc de ele spre a schița firav-abilitata-mi opinie despre miracolul unei cărți.

O carte poate fi o aventură, o însemnătate, o pildă. Armonia cuvintelor modificând spațiul personal într-un univers în care imaginarul te preumblă în atâtea dimensiuni pe câte îți va construi pătrunzătoarea vrajă a artistului creator.
Continue reading

Serenadă Datagroup

Articol de Cristian Niculcea  

***

Naturalul e atunci când te scuturi de frisoanele perturbărilor cotidiene. Te extragi din angrenajul cutiei de viteze și te odihnești pe ”liber”, în firescul pe care îl conștientizezi probabil ca pe o formă de antigravitație. Plutirea aceasta îți scoate în cale portrete de familie: distingi de la metri depărtare bufnița Datagroup-ului, așadar ai găsit adresa. Recunoști pe Hary și Claudiu, așezați la o masă împreună cu un domn, deci ”nu încă”.

Te îndrepți spre pupitru, identificându-l pe Dani fără marjă de eroare. Laolaltă cu jovialul Radu. Dani induce un sentiment deja-vu, e omul locului, oricare ar fi acel loc. Te înconjoară, te întâmpină ca oxigenul.
Continue reading

La vulpe

”Fuck me. Motherfucking little bastards”

Da, în unele împrejurări înjur mental în engleză. Cum ar fi când trec printre niște mesteceni plăpânzi, abia cât mine de înalți, cu verdele frunzelor strălucind a soare, care-mi par a fi habitatul ideal pentru niște căpușe dornice să sară pe tine.

Dacă mai și întorc o frunză, PRIMA frunză pe care pun mâna și găsesc DOUĂ, două căpușe la bronzat(și-acum mă enervez că nu am făcut poză, că nu mă crede nici dracu) e clar că e una din împrejurările alea.

Strâng din dinți, trec prin boscheții respectivi, dau câteva bobârnace sănătoase călătorilor nedoriți de pe mine(da, nene, se-aruncă căpușele ca Tom Cruise în misiune imposibilă când simt sânge cald) și mă rog să nu am și pe spate sau prin păr, unde să nu le pot vedea.

Ajungem la țintă, un Continue reading

Vă aşteptăm la Bookfest!

Editura Datagroup va fi prezentă la Bookfest 2017, între 24 şi 28 mai. Începând de miercuri, ne găsiţi îmbujoraţi de haiala tuşului proaspăt, la Romexpo, pavilionul C4, standul C1. Şi avem de toate; nu cred să existe incontentabil într-atât de aprig încât să reziste felurimii beletristice. Programul lansărilor:

Joi, ora 16:00
Proiectul Anemona, autor Cristian Niculcea
Invitaţi: conf. univ. dr. Claudiu T. Arieşan, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara şi Andru-David Simionoiu, scriitor Continue reading

Gata

Se fac zece ani de când scriu pe internet lucruri ce țin de educație civică sau politică, de când explic/despic firele mocirlei în care, suntem în stare sau nu să recunoaștem, ne bălăcim zilnic în România.

Mi-am luat, fără exagerare, mii de înjurături și amenințări goale(slavă cerului) în timpul ăsta și am argumentat tot de mii de ori, folosind nici nu vreau să știu câte sute/mii de ore din timpul meu pentru asta, în discuții cu intelecte de mătură.

Superior. Elitist. Arogant. Să arăți cât ești tu de tare, de asta scrii – nu, de fapt asta e atât de departe de firea mea încât iese de pe foaie. De când mă știu mi-a plăcut să joc cu adversari apropiați de nivelul meu sau mai buni, pe absolut orice fel de teren – sport, muncă, pasiune, discuție.

Victoria asupra cuiva net inferior pe subiect nu-mi aduce niciun fel de bucurie, că-i vorba de biliard/whist/traforaj, că-i vorba de o discuție în contradictoriu, că-i vorba despre o decizie de muncă. Mai mult de atât, nu simt nici înfrângerea în fața unui oponent slab, sunt atât de conștient că m-am jucat să văd până unde pot să-mi împing execuțiile, că nici măcar când începe celălalt să se fălească nu mă prinde nicio voință de răzbunare, e prea la îndemână – se întâmplă câteodată să mimez furia înfrângerii doar ca să ridic atmosfera jocului(așa cum fac și cu fiică-mea).

Cu alte cuvinte, nu-mi aduce nimic, nici bucurie, nici ambiție, nici perfecționare, nimic. Să crezi că eu țopăi cu Continue reading

Următorul preşedinte al României

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru preşedinţia României, am asista la o premieră în istoria politică a ţării, iar şeful statului ar ajunge să fie o femeie, Gabriela Firea. Cel puţin asta reiese dintr-un sondaj realizat recent de Avangarde, care arată de 44% dintre alegători ar vota pentru primarul general al Capitalei, dacă aceasta ar candida împotriva lui Klaus Iohannis, care ar obţine 40% din sufragii. În plus, Firea este personalitatea politică despre care românii au cea mai bună părere, 59% declarând că o percep pozitiv (Sursa – gandul.info)

Nu mă îndoiesc de corectitudinea sondajului Avangarde, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele şi partidul susţinător au bifat sârguincios şi precis la capitolul imagine.
Conform aceluiaşi sondaj, PSD-ul este în continuare lider detaşat, cu aprox. 45% opţiune de vor, adică la fel ca la alegerile de iarna trecută.
De ce nu contează galopul mârlănesc încercat imediat după instaurarea guvernului? De ce sutele de mii de protestatari nu pot ştirbi fudulul zâmbet pesedist?
Pentru că societatea noastră funcţionează în lumi epistemologic diferite. Să lămurim:
Continue reading

Presa – între securism şi cancan

Scriu următoarele consideraţii din perspectiva privilegiatului independent politic şi ideologic. Da, sunt în poziţia asta, am libertatea să pup felurite fese – de la Iohannis, Hillary la Dragnea, Trump – şi toate variaţiunile cunoscute. Şi să înfig şuturi cu aceeaşi dezinvoltură. Mi se pare un amănunt esenţial pentru criticile ce vor urma.

Bazându-mă pe experienţa anilor irosiţi în online-media şi pe inteligenţa nativă (am documente care ar plasa-o peste medie), mi-aş paria toate clipele arse şi punctele de IQ pe faptul că presa centrală românească nu are privilegiile mele. Fie produce excrement halucinogen, fie prestează la comanda finanţatorului.

Ştiu, fiecare aveţi favoriţii şi urmăriţii voştri; persoane integre, independente, care au descoperit albul din gaura neagră şi vă luminează zilnic. Aduceţi-mi orice exemplu din presa centrală şi despicăm firul în comentarii.

Ohoo, câte exemple pot primi, dar, mai important, câte am ratat graţie fabuloasei calităţi a timpului – Trece.
Continue reading