Chinezării

Aţi auzit că vin chinezii? Vin să ne construiască o cale ferată de super-viteză, să lege Siretul de Bucureşti şi Bucureştiul de Marea Neagră, să ne are ogoarele, să ne mângâie vacile. În plus, ne dau şi 10 miliarde de dolari. S-au stabilit deja toate detaliile între guvernele celor două state, tot ce mai avem de făcut e să aşteptăm cu traista larg deschisă.

Între timp, măieştrii constructori de pe Tărâmul Dragonului Roşu au reuşit asta:
apartment-blocks-collapse-china-4-1
Continue reading

Iară ne informatizăm!

Mulți dintre noi suntem la curent cu tonele de bani care s-au investit până acum în informatizarea mamutului ăsta birocratic care ne încurcă și enervează pe toți – administrația publică și toate tentaculele sale.

Sute și sute de milioane de euro au luat drumul proiectelor de avansare tehnologică a sistemului și cu fiecare sută tot așteptam să se vadă ceva, măcar un singur site, o singură funcționalitate care să meargă brici peste tot în țară.

În realitate toate proiectele astea, indiferent cât de bine sunau la început și cât de complex și puternic trâmbițate erau de cei care le inițiau sau urmau să le facă , ajungeau să arate în stadiul final (glumesc când spun final, de fapt în stadiul în care teoretic ai fi putut face ceva pe ele tu ca utilizator) ca niște lucrări făcute în două săptămâni pentru laboratorul de informatică de la liceul din Popleaca de Vale. Continue reading

Restul vă rog

Domnul P lăsa cu o privire suverană, aproape disprețuitoare, mărunțișul pe tejghea încă de pe vremea când nu era chiar domn ci doar un puștan cu imens potențial de domnire. Nu că-l dădeau banii afară din casă sau că ținea neapărat să-și arate aprecierea față de vânzătoarele acre și prost dispuse peste care dădea de obicei, ci pentru că nu înțelegea cum ar fi putut umbla cu monede în buzunar.

Să-i zornăie bucățile de metale prin pantaloni,? Să-l încurce fisele alea grele la mersu-i de gazel? Să simtă nesuferitele alea de cercuri cum îl presează prin textilă? Nu, în niciun caz… și le lăsa fără să le arunce un gând. Continue reading

Tipuri de călători

Cioflăitorii şi tabletiştii

pda2.jpgDe obicei, îmi place să călătoresc singur. Dacă am noroc de un loc la geam, în tren, singur în compartiment, mă gudur la încercări de mulţumire. Mă poţi lăsa acolo 7-8 ore; nu plâng de foame, sete ori plictiseală. Privesc pe geam şi citesc poveşti în fiecare pădure, casă bătrânească, apă, piatră.
Dacă nu se poate singur, accept şi unu, doi prieteni care să mă ţină ocupat la câteva partide de şah. Hai, treacă-meargă, pot fi şi unu, doi necunoscuţi, dacă îşi văd de treaba lor şi sunt tăcuţi. În mărinimia mea nemăsurată, sunt mulţumit şi dacă împart compartimentul cu un cârd de raţe, un bou mai bleg sau câteva oi, capre.

În anumite zone exotice din India, călătoria mixtă om-animal este o normalitate. Dar ce, eu sunt mai cu moţ? Nu. Călătoresc foarte bine şi între berbecuţi.
Continue reading

Când banii nu ne aduc nimic

Dacă ne întrebi care ni-s ofurile cred că în primele trei se află mult iubitul nostru sistem de sănătate, care ne umilește pe toți și pacienți și medici, în ultimul hal. Dacă într-un spital ajungi să te trimită să-ți cumperi până și o nenorocită de fașă sau 5 cm de leucoplast e clar că nu te poți opri să te întrebi unde naiba se duc banii pe care tot îi dai, tu și ceilalți.

Nu că ar fi vorba de sume enorme, până la urmă salariul mediu în România este mizer, iar contribuțiile la sănătate sunt mari pentru cei care le dau însă nu la nivel de economie. Chiar și așa însă simți, pur și simplu simți că ceva nu e în regulă și că sărăcia asta lucie din spitale nu e chiar vina noastră, a contribuabililor.

Și dacă nu știi de achizițiile de 4-5 ori mai mari decât prețul pieței pe care directorii le fac, nici de furturile constante de medicamente, mâncare și orice altceva se poate lua din spital de către personal, tot îți dă cu minus…

E pur și simplu imposibil să crezi că e normal ca la un spital de capitală să trebuiască să-ți cumperi tu leucoplastul sau că un spital de oraș poate sta ani de zile fără anestezist, de să nu se poată face acolo (deși chirurgi sunt) nicio operație… Continue reading

Este seara de UCL

crazy-gamblerIn cateva minute, Steaua joaca penultimul meci din actualul sezon de UCL. Meciul este acasa, pe Arena Nationala, impotriva nemtilor de la Schalke. In tur ne-au batut cu 3-0. Astazi cred ca putem scoate un egal. Ar fi al treilea si o retragere demna din cea mai importanta competitie fotbalistica intercluburi din lume. La tineret a fost tot egal, 1-1. Sanse la calificare nu mai avem, dar meciul merita urmarit.
Cu ocazia asta, va prezint si ce am pariat astazi pe meciurile din UCL.
Continue reading

Meseria de controlor RATB este o anomalie

Trei-lucruri-pe-care-nu-au-voie-sa-le-faca-controlorii-companiilor-de-transport-public-480x290Controlorii RATB acţionează în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti numărul 156/2001, cu modificări şi completări ulterioare. Conform hotărârii, controlorul are dreptul să îţi ceară actul de identitate, în cazul călătoriei fără bilet. Dar nu este împuternicit să ceară călătorului să îi prezinte conţinutul genţii. Adică un simplu „Nu am buletin” rezolvă problema, afirmaţia ta nu poate fi contrazisă. Tot în respectiva hotărâre apare şi fragmentul asta: „în cazul în care contravenientul refuză să se legitimeze, agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie”. Dar de unde scoţi un poliţist atunci când ai nevoie? Prin tufişuri cauţi degeaba, Poliţia Rutiera nu se bagă la aşa ceva. Varianta reţinerii pasagerului în autobuz până la apariţia poliţiei este o soluţie proastă. Conform art. 189 din Codul Penal, reţinerea se transformă în privare de libertate şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Continue reading

Mașa și ursul – desene animate adevărate

Timpul s-a comprimat enorm în zilele noastre și cred că unul dintre locurile cele mai lovite de scurtarea asta masivă a duratei în care e social și mai ales economic acceptabil să faci ceva este arta, în orice formă a ei. Atingând doar două dintre formele serioase, pictura și sculptura – care s-au transformat din căutări ale frumosului și expresivității în bazaconii menite să șocheze și în pur marketing, într-un exercițiu de dat pe repede înainte și sacrificat chinul creației – trec imediat la ce mă interesează adică desenele animate.

Nu știu exact când s-a petrecut transformarea oribilă a desenelor animate dintr-o lume de vis care vrăjea copiii într-o serie neîntreruptă de caractere hidoase și strâmbe, executând același fel de vorbărie murdară, exagerată și vulgară pe care o simți în emisiunile de prost gust pentru adulți, cert este că s-a întâmplat. Continue reading

Braconajul și braconierii

Pentru multă lume ideea de braconier e similară cu imaginea unei siluete de sărman, abia vizibilă în ceața dimineții, încercând să prindă două-trei fâțe pentru masa copiilor. Nu știu de ce ești așa de supărat pe ei, prind și ei pește cât să nu moară de foame…

Din păcate aceeași percepție o au și procurorii care dau amenzi de 2 lei, indiferent a câta oară individul le vine cu dosar penal și nici prin cap nu le trece să bage pe vreunu în închisoare. Ba chiar îmi povestea un amic, tot procuror însă și pescar, cum se uitau cruciți la el colegii că le dădea la braconieri amenzi la limita superioară… Continue reading