Să-l ucidem pe Dan Puric

România de azi este copacul uscat, care şi-a pierdut frunzele. Aceste frunze, în căderea lor la pământ, au şoptit în taină sau au strigat, neauzite, sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei la care au fost supuse

Omul frumos din România este acela care, cu discreţie, respinge toate încercările de schilodire a sufletului care vin asupra neamului nostru.

Dacă priveşti România prin ochii lui Sancho Panza, un ţăran plin de vitalitate, cu simţul realităţii, vezi un ghetou neocomunist, fără perspectivă politică, fără viitor, trăind o confuzie şi o improvizaţie totală. Un destin aproape tragic. Dacă priveşti prin ochii lui Don Quijote, vezi o ţară cu o taină imensă, capabilă să dăruiască şi celorlalţi. Depinde prin ce ochi o priveşti. El s-a îndrăgostit de Dulcineea nu din văzute, ci din auzite. Eu, la fel, m-am îndrăgostit de România, nu din văzute, pentru că îţi vine să te sinucizi dacă ieşi acum pe stradă, ci din ce-am citit şi din ce mi-au povestit alţii despre ea.

Numai oamenii fără Dumnezeu se simt singuri.

Cam așa vorbește Dan Puric cu poporul, cam ăsta e genul de mesaj pe care îl transmite – un râu de naționalism naiv, de ortodoxism adânc și de încredere într-un spirit românesc care e la fel de iluzoriu ca un unicorn cu trei cozi, asta ai să auzi în discursurile, conferințele, interviurile sale.

Eu nu-i sunt în public, sunt prea înclinat spre analiză și probabil prea mândru pentru a mă lăsa sedus de niște fraze la care lirismul întrece cu mult profunzimea sensului. Ultima dată l-am văzut pe scenă în Sinucigașul, splendidă performanță actoricească, desăvârșită aș putea spune… da și pentru mine Dan Puric e actor nu filosof, nu specialist în taine sfinte, în creștinism și rolul mesianic al poporului român. Continue reading

Stop!

Şi ce dacă era ceaţă, domne? N-au şi ei nişte amărâte de camere din alea cu termolocaţie? /Jos Ponta şi guvernul! Tot la baschet erai şi acum, nu? /Eu nu înţeleg de ce nu au folosit paraşutele. Cum să nu ai paraşute? /Dacă nu era nesimţitul de Boc să-i taie pensia, nu mai zbura acum. S-a mai dus un erou/Cum este posibil aşa ceva…Cum să dureze 7 ore? Cum să ajungă primii localnicii şi pădurarii? /Vina pilotului, evident. Păi dacă e ceaţă, urci, să te duci peste ea. De ce a coborât? Păi vedeţi…/Aţi dat toţi banii pe biserici şi avem avioane vechi de 40 de ani. Ruşine să vă fie! /Băsescu nici măcar nu era în ţară! /Vedeţi că l-a bătut Dumnezeu până la urmă? L-a împuşcat pe săracu’ băiat /Hai, domne, fugi de-aici! Cum să mori de frig în pădure? Mai ai şi benzină în rezervor /Romaniţa, da’ Romaniţa ce-a zis? /Sigur e ceva necurat la mijloc. Să te duci tu pe vremea aia rea până la Oradea după un ficat? Sigur era pentru un bogătan. Doar nu pentru noi, ăştia de rând /STOP!

Un orgasm de-am băgat-o în spital

O spintecam cum desface prova unui spărgător gheața, o pistonam ca o locomotivă cu abur tâgâdâm tâgâdâm tâgâdâm de se mișca patul ca pe șine, îi dădeam la rame ca fiul lui Poseidon, împingeam în ea ca un titan al munților de mi-era teamă c-o rup în două, în trei, c-o să pocnească bum ca un pepene roșu scăpat pe beton.

Era udă ca o piscină olimpică și fierbinte ca un fier de călcat, se zvârcolea săraca de ziceai c-o exorcizez, nici nu mai știa ce e cu ea, nu știa dacă să vină sau să plece, dacă să stea sau să fugă, dacă să leșine sau să crape. Valuri și valuri de plăcere o izbeau din toate părțile ca niște tsunamuri orgasmice, țipa încontinuu nu mai pot, nu mai pot, mai vreau, mai vreau, vai mor și Dumnezeule, Dumnezeule Mare. Continue reading

Cum m-am făcut instalator pentru s.e.x

Eram pe la mijlocul anul întâi de facultate și tropăiau hormonii în mine ca o turmă de bondari într-o cutie de ness. Nu se uita nici naiba la mine, singurul din grupă fără bani gârlă de la tăticu, nici nu eram vreo combinație de Pitt cu Clooney, nici printre primii la învățătură, ce mai – n-aveam nimic să mă ridice în ochii fetelor.

Ba mint, se uita una la mine destul de insistent așa, dar când se foia tipa în bancă se mișca toată clădirea universității și cum eu eram slab ca un pai, nu-mi puteam imagina c-ar fi putut să mă folosească balerina decât poate pe post de scobitoare…

Și cum ne uitam noi în camera de cămin, cinci flăcăi de nădejde, mai în fiecare seară la filme de festival franțuzești găsesc dintr-o dată rezolvarea la toate probleme mele.

– Băăăăăă, mă fac instalator! – urlu din senin, acoperind gemetele culturale ce veneau din boxele prăfuite ale unicului calculator din cameră.

– Ce-ți veni mă, nebunule?

– Taci băi, trompalăule, că-s genial să-ți moară șosetele dacă nu…

Nici n-am putut dormi ca lumea în noaptea aia așa eram de fericit, găsisem rețeta sigură și mă miram că nu mi-a venit în cap mai devreme, la urma urmei serveam filme din alea de câteva luni bune. Aveau instalatorii un succes la femei nemaipomenit, cum îi vedeau cu trusa cu scule cum săreau pe ei… și niște bunăciuni numa una și una… și la urmă îi și plăteau. Continue reading

Românii nu trebuie să aibă bani

mezeluriRomânii nu trebuie să aibă bani pentru că nu au cultura banilor. Cea mai vizibilă dovadă stă în mastodonţii multietajaţi, construiţi în zone fără utilităţi. Ne-am rupt cârca foarte mulţi ani prin diferite ţări căpşunăreşti şi am strâns o sumă de bani insuficientă pentru a ne ridica palat pe Bulevardul Aviatorilor (evident).

Dar cu banii respectivi putem ridica o casă cu două, trei camere, la periferie, într-o zonă decentă. Sau putem alege o viloacă de 12-13 camere, de la trei etaje în sus, pe cel mai ieftin teren posibil şi să ne săpăm veceul între păpuşoi, lângă fântână. Care variantă credeţi că a fost preferată în ultimii 20 de ani?
Continue reading

O familie capitalistă

– Tati, închide, închide eptopu! Tati, jos, joacă Ioana!

– Ioana, tati lucrează.

– Aaaaaa, închide, închide,  joacă, joacă!

– Ioana, termină. Tati are de lucru, ne jucăm când termină.

Își ia poziția de fatality. Picioarele crăcanate, mâinile făcute pumni și ținute strâns la piept, privire în sus și capul puțin pe spate, ochii în lacrimi și colțurile buzelor plonjate spre podea.

– Hai, mă Ioana… hai să-ți explice tata cum stă treaba. Continue reading

Tactică nouă: meciul viitor dai şi tu!

bute poza buna „ Tactică nouă: meciul viitor dai şi tu!” Probabil asta şi-a notat Lucian Bute în carneţel la debriefing-ul de după meciul cu Jean Pascal. Lucian a lăsat uşa deschisă unei viitoare dispute. În ciuda numeroaselor voci ce îl sfătuiesc în direcţia asta, Bute nu are intenţia să îşi pună mănuşile la naftalină.

Deşi nu sunt un avizat al sportului cu pricina, aş fi în stare să pariez împotriva lui Lucian. Nu cred că mai e timp pentru o revenire la forma de acum trei ani; nu cred în minuni şi într-un Bute-Phoenix la vârsta de 34 de ani. Ultimele două partide au fost şi singurele înfrângeri, dar a pierdut clar, a părut rupt din alt film, surclasat fizic şi tactic.
Continue reading

Ender’s Game

Fan declarat al cărții abia așteptam sa văd filmul, ba chiar pe lângă dorința de a-l vedea se suprapunea și o masivă curiozitate. Aveam în buzunar două păreri total diferite despre film, una foarte bună și una foarte proastă.

Ambele venite de la oameni care știu ce vorbesc. Cum spanac era posibil? Mai ales că nu se punea problema de gustat genului filmului, care era pe placul amândurora… Continue reading

Ţoapa anului 2014

toapaÎncep prin a îmi cere scuze tuturor celor care s-au simţit jigniţi de articolul „Femeile sunt inferioare”. Vă asigur că scopul acelui articol nu a fost un atac mişelesc la corola de minuni a feminismului. Urmările din comentariile pe site şi, mai ales, pe pagina de facebook au fost furibunde 🙂

Sunt convins că foarte multe cititoare s-au rezumat la titlu şi, posibil la primul paragraf. A fost suficient pentru a lua foc, pentru a se transforma în balauri ce suflă aburi pe nări, prea furioşi pentru a mai prinde finalul basmului. Am anticipat atât reacţia încărcată de învolburări colerice, cât şi clasicul recital despre Marie Curie, asuprirea femeilor în istoria umanităţii, promovarea unor utopii construite pe clişee, ş.a.m.d..
Continue reading