Daaa, moarte Fie ca! După un răzbel biblic cu puturoșenia imaginației omului modern, monstrul Fie ca a capitulat.
Trăiască presa high-quality de la gandul.info și breasla corectorilor AutoCorect!
Când voi fi mare, vreau să mă fac Ponta
Ca un bun cetățean, ghidat de principii civice sănătoase, îmi place să fiu permanent informat de manifestările societății. Drept urmare, de fiecare dată când am timp, arunc o privire fugitivă peste live streaming-urile posturilor de știri.
Și cum țopăiam azi dintr-o deontoloagă-n alta, cu ochii bulbucați și gura căscată, iacătă nimeresc exact în focarul deontologiei, Antena3. Nu o să ghiciți vreodată cine era la Antena. Nu o să ghiciți. Era Ponta, mă. Șoc!
Dar era îmbrăcat în costum de pilot militar. Tocmai ce-l plimbase un pilot american cu F16-le. Cum ar zice un cunoscut politolog și James Bond wannabe “Deci, așa ceva…” Mă uitam cam într-o doagă la Victorașul cel Viteaz și nu aveam cum să nu îl invidiez. Băi, ăsta a fost apt medical pentru supersonic. Și nu s-a dat jos verde la față, în ciuda staturii de baschetbalist. Bun băiat.
Premier, viitor președinte, procuror, noul Titulescu, doctor, fotbalist, baschetbalist, ginere de Sîrbu, copilot de raliu, acum și copilot de supersonic. Văleu, muică! Când voi fi mare, vreau să mă fac Ponta. Victor-Viorel Ponta.
Continue reading
În comunism era stabilitate
Nu are rost să ne ascundem după deget, în comunism era stabilitate. Nu tremurai pentru un acoperiș deasupra capului, nu tremurai nici după un loc de muncă, nici ca să ai ce pune pe farfurie.
Dacă nu erai unul dintre dușmanii partidului, conducătorului iubit și implicit poporului în general, toate lucrurile de mai sus veneau de la sine. Mă uit cum generațiile care s-au angajat și au muncit pe vremea aceea nu au nici cea mai vagă idee prin ce trece un tânăr care-și începe profesia acum sau la ce presiune e supus sau care e ritmul de muncă în mediul privat.
Experiențe vaginale cu o cârtiţă
“…Îi admiram bunătăţile şi fierbeam de ciudă, strângând în mână un ciot ofilit. Şi cum mi se topeau ochii peste ogorul ţaţei Corina, văd în capătul pârleazului o fătuşcană cu chip măsliniu şi părul negru, despletit, jucând în vânt ca o coadă de lup. Venea Magdalena lu’ Măgădan cu un sac de costreie, călărind un măgăruş deşirat şi plin de spume. Venea agale spre mine, zâmbăreaţă, muşcându-şi gentil buza de jos şi ştergându-şi cu mâneca boabele de năduşeală împoponate pe fruntea negricioasă.
A descălecat măgarul şi se apropia cu paşi apăsaţi, sfărmând pământul uscat sub călcâiele goale. Îi jucau ţâţele sub cămaşa transpirată mai ceva ca ugerul vacilor când se întorc vara de la izlaz. Am vrut să o salut din priviri, ea a vrut să mă soarbă. Şi-a lăsat coapsele goale, arcuindu-şi trupul subţire şi lung. Ne-am prins în braţe şi ne-am prăvălit acolo între cioturile de varză uscată. Şi-am început să-mping, să mă opintesc, să mă sufoc şi iar să-mping, de se cutremura ogorul şi zburau brazdele din copitele măgarului speriat de aşa vuiet şi urlete.
Continue reading
Suntem țara femeilor deștepte
România s-a clasat pe locul al treilea la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete. Au participat 23 de state europene și 6 din afara continentului, printre care SUA și Japonia. Nici o surpriză pentru mine; dintotdeauna am știut că avem femei deștepte. Mă întreb totuși, măcinat de ghionturi enigmatice, de ce există un concurs internațional de matematică PENTRU FETE?!
Pe vremea mea, olimpiadele școlare nu se organizau în funcție de sex. Adevărat, performerii probelor de matematică, fizică, informatică erau în mare parte băieți. Dar nu credeam că se va ajunge la așa ceva. Ce-o fi fost în mintea organizatorilor? “Dragele taicii, ați fost o prezență simpatică în anii trecuți, dar hai să fim serioși. Luați-vă jucărelele și fuguța la joacă acolo, între voi.”
Continue reading
Tata de fata II
Ieri.
Avusesem o dimineață/primă jumate de zi extrem de nenorocită, frig, umed, efort absolut degeaba. Totul încununat de o teribilă și infinit de pătrunzătoare durere de cap.
Vine fiică-mea la mine, cu ochii ăia mari mari mari de căprioară și-ntreabă rugător:
– Tati, jucăm cu puzzle-ul pe care l-a cumpălat mama ieri?
– Ioana, tati nu poate, îl doare așa de tare capul că nu se poate concentra la nimic, mai ales la puzzle-ul de ieri. Lasă că vine mami și se joacă ea.
O văd că-și lasă tristă capul în jos și după aia începe să se fâțâie pe lângă scaunul meu. Se ridică pe vârfuri, își întinde mânuțele, mă prinde de-o ureche și mă Continue reading
Corniţă albă
Ţop, ţop, corniţă albă, bucălaiule!
Îţi joacă ş-acum puful în iesle, în vânt, în hore de gâze, cu iz de pământ. Reavăn de laptele supt. Vărsat printre buze, din sfârcul călduţ.
Ţop, ţop, corniţă albă, zurbagiule!
Te plânge grinda când picură tăciunii în paiele seci. De-ar fi ştiut că te duci, te întreba unde pleci.
Să-ţi împrumute scoarţa de stejar. Să-ţi copere cu ea inima dulce, ferită de amar.
Amarul lacrimilor din ochi stinşi picurate; prelinse pe seul coastelor sfârtecate.
Ţop, ţop, corniţă albă, atârnatule!
Pari mai lung cu gâtul căscat din nările mucioase până la piept. Te leagănă grinda în funie ca pe haiduc în şiret. Copitele slobodă sângele fiert. Miroşi a lapte crud, sub blana de lamă crestată, smucită dement.
Se uită mă-ta la tine mirată. Nu ştie dihania cea roz ce-şi leagănă inima spartă.
Ce naiba a gândit Coca-cola?
Când îți construiești o campanie cu nume e la mintea cocoșului că numele pe care le alegi trebuie să-ți aducă un plus de imagine și e la fel de evident că pe lângă asta, cei selectați trebuie să reprezinte, să sugereze spiritul din spatele mesajului, să se potrivească cu textul, conceptul și contextul reclamei.
Mă uit la campania Coca-cola și-l văd pe Chiriță și culmea, culmilor pe nimeni altul decât marele Dodel. Cum să-i pui pe ăștia să joace rolul de modele, de sportivi legendari și împliniți, de lideri, de atleți cu performanțe extraordinare?
Nici palmares, nici imagine, nici simpatie din partea publicului, nici nimic. De unde și Continue reading
Șeful de la filaj ne-a înjurat
“Oamenii o să se ducă şi o să cumpere 100 de cartele şi o să le vândă în piaţă la Vitan, pentru că nu ai cum să pui o interdicţie la cumpărarea cartelelor. Sigur se va dezvolta o piaţă de achiziţie a mai multor cartele pentru a fi revândute. După părerea mea, legea aceasta vizează în primul rând teroriştii.
Un om de afaceri sau un politician poate să trimită oricând pe cineva să ia o cartelă şi să se oprească pe stradă să-i zică unui amărât să cumpere cartele”
(Mihai Belu, Director General – Anchete și filaj)
Traducere: Stați liniștiți, dacă nu vreți să fiți ascultați, e simplu, domne! Păi găsiți cartele la negru, din alea fără cenepeuri. O să duduie piața subterană de cartele, suficiente pentru toată lumea. În Vitan la piață, câte vreți!
Și nici oameni de afaceri nu spionăm. Păi ce, ăia nu au o secretară, un cofetar, un amărât care să ia cartela pe numele lor? Doar teroriștii n-au. Ăia sunt retardații pământului. Nu-i duce capul să își cumpere din Vitan și nici secretare n-au.
La fel de bine d-l Belu ar fi putut să ne ureze ceva buruienos de Paște și să ne ungă un mir bucal în frunte. Eșența mesajului ar fi aceeași, dar exprimată laconic.
Open. O Autobiografie – Andre Agassi
Niciodată nu m-au atras biografiile, majoritatea sunt scrise mediocru picând ori în extrema unui stil rece, de contabilitate a datelor, ori în cea a unui stil trâmbițător, exagerat, extra somputos și numai fascinația pentru numele subiectului ajută cititorul să treacă peste gustul de cretă al textului.
Majoritatea, nu și Open. Nararea la persoana I și ruperile dese de ritm și de idee te duc parcă în fața unui Agassi care îți povestește atunci, pe loc, nerepetat, ce simte și ce gândește. Așa reușește cartea să te transporte lângă Andre pe terenul de tenis sau în afara lui, fără să explice sportul și fără să facă o cronică detaliată a meciurilor. Continue reading