Mândria de a fi băsist

Nu vreau în gașca lor de anti-băsiști, nu vreau să îmi curgă din gură, prin nări și prin ochi scuipat de hienidă. Într-adevăr, în platourile lor anti-băsiste nu am văzut intelectuali. Nici nu ar avea sens să fie invitați, pentru că ar protesta telespectatorii dependenți de papagal, ciuvică și alte păsărici.

Victor-Ciutacu-moderatorul-„antenist”-care-face-emisiuni-cu-„spume-la-gură”
Am auzit pentru prima dată termenul “băsist” la televizor, în urmă cu aproximativ 5 ani. Țin minte că era în toi campania electorală din 2009, când, la postul Antena3, am fost familiarizat cu o conglomerare de simpatii și simțăminte pro Traian Băsescu într-un singur termen: băsist. În câteva luni, majoritatea populației interesate de politică și-a upgradat lexicul prin adăugarea acestei găselnițe marca Antena3.

A urmat perioada în care Traian Băsescu și Guvernul Boc au fost măcinați și dizolvați de o combinație acidulată: criza financiară în care s-au vărsat erorile sistemului și aroganța politicului. Totul a culminat cu protestele stradale din ianuarie 2012, momentul de apogeu al furiei sociale: Luna în care termenul “băsist” s-a copt și a fost asimilat de mentalul colectiv ca un alter ego al corupției, al ticăloșiei și al hăhăitului mefistofelic.
Continue reading

300 Rise of an empire

După jumătate de an am văzut film la cinema. Cinemaaaaaaaaaa! Nu pot să vă spun cât îmi lipsesc mâna de filme pe care le vedeam adâncit într-un fotoliu din primele rânduri (spre constantele mustrări ale prietenilor cu care mergeam și care trebuiau să-și mute ochii ca mașina de scris ca să vadă tot ecranul) în fața marelui ecran.

Pot doar să vă zic cum la trailere deja aveam întipărit un zâmbet tâmp pe față de ziceai c-am câștigat la loto. Continue reading

Cum să pierzi un Boeing 777

flight-path-malaysia-airlines-pngAstăzi se fac cinci zile de la dispariția avionului Malaysia Airlines. Boeingul 777 a dispărut în timpul cursei regulate Kuala Lumpur – Beijing. A dispărut, în sensul că nu știe nimeni absolut nimic despre el și nici măcar nu există, public, vreo teorie mai de Doamne-ajută despre ce s-ar fi putut întâmpla.

Teoria unui accident aviatic in Marea Chinei a picat, pentru mine cel puțin, după primele două zile. S-a știut cu precizie destul de mare zona în care a dispărut aeronava și zeci de avioane nu au găsit măcar un fragment din epavă sau un petic de haină. Iar așa ceva este imposibil. La un presupus impact cu marea, aeronava s-ar fi dezintegrat și ulterior împrăștiat pe o suprafață imposibil de neobservat.

Nici varianta unei răpiri organizate de teroriști nu prea merge. Teroriștii răpesc persoane pentru a cere diverse. Un atac terorist pe care nu îl revendică vreo organizație și în urma căruia nu apar tot felul de pretenții nu își are rostul.
Continue reading

La ce se uită românii

audientefoto via feisbucu lu’ Badea

Până acum vreo 2 zile, audiențele celor de la Digi erau un mister. Puteam doar să ne dăm cu presupusul, comentându-le performanțele într-o pâclă a șaradei. Mai discutam cu prietenii pe lângă o bere despre posturile de știri, despre ce vor românii să vadă și de unde se informează. Nu de puține ori s-a ivit în discuție Digi 24, ca exemplu de imparțialitate și profesionalism. “N-are, bă, Antena audiența cea mai mare. Cine crezi că se mai uită la Gâdea? Digi, aia sunt adevărații. Păcat că nu îi măsoară nimeni, să vadă lumea adevărul!”

Că A3 are audiențe de 10 și 20 de ori mai mari, hai treacă-meargă. Dar cum să stai de 4 ori mai prost ca Realitatea? Oare există post tv în România cu audiență mai mică decât Digi 24? Poate Disney Channel după ora 2 noaptea. Sunt câțiva jurnaliști la Digi 24 care își fac corect meseria, sunt interviuri și reportaje bine realizate. Probabil se simt foarte apreciați și satisfăcuți de feedback-ul primit din partea consumatorilor de știri serioase.
Continue reading

Un video relaxant

Să nu mai aud gurile rele că femeile nu au inventat vreodată ceva util sau că materialele postate pe reacții se adresează exclusiv bărbaților.
Sper ca doamnele să găsească folositoare sfaturile din filmuleț. Eu l-am apreciat sincer și mă simt foarte zen și relaxat. Un video recomandat înainte de somnul de după-masă:

“So that’s my technique… My mom’s technique is a bit different. She likes to put it to her mouth and then hold it from 2 to 5 minutes..So what she does is more of a gentile suction.”

Yup, somn usor!

Gică, Uli și nația de insensibili

gica popescuUli Hoeness este președintele clubului de fotbal Bayern Munchen. Înainte de a fi președinte la Bayern, Uli Hoeness a scris istorie în fotbalul german. La vârsta de 19 ani a fost campion al Germaniei și trei ani mai târziu a devenit campion mondial. Ca jucător, a câștigat și Cupa Campionilor Europeni de trei ori.

Astăzi începe procesul în care Uli va fi judecat pentru evaziune fiscală. Aparent, infracțiunea s-a derulat de-a lungul întregii sale activități de manager și, mai apoi, președinte al clubului bavarez. Conform presei, suma totală sifonată de Uli în conturi elvețiene este de aproximativ 500 de milioane de euro. Din această sumă, președintele lui Bayern a recunoscut o evaziune de 3,2 milioane.

Rămâne de văzut ce rezultate va avea procesul, dar opinia generală din presa germană nu este încurajatoare pentru Hoeness, pedeapsa cu închisoarea părând inevitabilă.
Continue reading

ÎMI era mai bine înainte…

Un editorial de Vlad Stoiculescu

hammer-sickle-brushExistă clişee plictisitoare şi clişee iritante, clişee accidentale şi clişee intenţionate. Apoi există ELE… clişeele cataclismice.

Un clişeu cataclismic e o afirmaţie atât de greşită încât n-ar putea fi inclusă nici măcar în noul Cod Penal. Din această selectă categorie face parte şi panseul nostalgic “Era mai bine înainte“, cu variaţia adverbială “Era mai bine pe-atunci“. Pentru un american, genul ăsta de nostalgie ar putea fi o comparaţie între epoca Clinton şi perioada Obama. Pentru români însă, el înseamnă un singur lucru: era mai bine pe vremea lu’ Ceauşescu sau, cel puţin, pe vremea “comuniştilor“. Să analizăm de ce o astfel de maximă spune ceva atât despre emiţător, cât şi despre naţiunea căreia îi face galerie.

În primul rând, emisă de tineri, afirmaţia nu are nicio noimă. Eu, omul care avea trei ani la Revoluţie, n-am niciun drept să vorbesc comparativ despre “cum era înainte” şi “cum e acum”. Sigur, pot să încerc să analizez mentalitatea oamenilor trecuţi prin comunism, pot vorbi despre evenimente istorice, pot încerca să disec evenimentele din Decembrie ’89. Am dreptul ăsta, cel puţin la nivel epistemologic. Pe baza a ce? Pe baza tonelor de mărturii şi documentare, a datelor pe care cu toţii le avem la dispoziţie.

Consider că pot vorbi despre evenimentele “mari” pentru simplul motiv că 90% din populaţie habar n-avea ce se întâmplă în mediul politic şi social al vremii. Era normal. Acum avem cu-adevărat acces la informaţie şi e normal să profităm de asta. Nu cred că unul care în ’78 stătea la coadă la pâine ştie mai mult despre fuga lui Pacepa decât unul care s-a documentat intens pe tema asta. Ce nu e însă în regulă să fac, din postura mea de “produs al generaţiei post-revoluţionare”?
Continue reading