Ai ceva de zis?
Cât timp am bucătărit cu Vlad pe meleaguri moldovinieşti, m-am lăudat cel puţin o dată cu faimosul pui de la Olanu. Între timp, am ajuns acasă, am dezbrăcat costumul de Pierre şi m-am echipat în adevăratul supererou: Bărbatul casnic bun la toate.
Vedeţi în poză ce a ieşit.
Cum se face?
Ai nevoie de:
Continue reading
Sunt nopţi când insomnia îmi aruncă-n cap tot felul de idei năstruşnice. Una dintre ele este „Hai să văd ce a mai zis formatorul de opinie Mircea Badea”. Şi, de fiecare dată când îl ascult preţ de 5-6 minute, zice acelaşi lucru.
Cum are Băsescu imunitate, cum toată presa (mai puţin Intact) nu produce „una de-un leu” şi primeşte „morman”. Cum Antena3 are audienţă cât toate televiziunile la un loc şi „subzistă din piaţa reală.” Poate are dreptate, nu am stat să verific de unde vin banii în presa românească. Şi da, Băsescu chiar are imunitate.
Nu doza de adevăr a afirmaţiilor mă intrigă, ci persistenţa lor. De ce ar vrea cineva să asculte acelaşi lucru în fiecare noapte? Normal ar fi ca audienţa emisiunii realizate de Badea să se ducă-n cap, odată cu prospeţimea şi diversitatea subiectelor sale. Dar nu. Audienţele sunt aceleaşi.
Continue reading
Am scris într-un articol, în urmă cu 8 zile:
“Niciun alt şef de stat nu a făcut afirmaţii atât de dure şi răspicate la adresa Rusiei. Toţi sunt prudenţi, calculaţi, chiar temători de o escaladare a conflictului. Mai puţin bărbatul politic Băsescu, miezul propriei fantasme egocentrice.
Cel mai probabil, tensiunile se vor consuma în timp. Se vor face compromisuri, se vor găsi scuze, se vor ascunde gunoaie sub preş, vor cădea câteva căpăţâni seci de tâmpiţei pro-ruşi. Şi lumea îşi va urma făgaşul, lăsând în urmă morţii şi lacrimile.”
“Lumea” s-a recalibrat pe făgaş chiar mai repede decât m-am aşteptat în urmă cu 8 zile. Amintiţi-vă care era starea de spirit generală la o zi, două după doborârea avionului. Mai toţi au văzut suspendată în frame-uri de slow motion ultima picătură ce avea să reverse paharul îngăduinţei vestice.
Continue reading
Atunci când nu sunt ocupaţi să aglomereze prima pagină cu BOMBE copiate din Click şi Cancan, cei de la Gândul mai fac şi lucruri bune. Puţine ce-i drept, dar merită menţionate.
Mircea Flonta, profesor de filozofie la Universitatea din Bucureşti, a vorbit într-un interviu pentru Gândul despre religia predată în şcoala românească:
“Eu cred că dacă religia este predată ca un sistem de valori, drept o componentă majoră a culturii, ea trebuie prezentată elevilor la o vârstă la care există discernământ, există posibilitatea de a-ţi forma o opinie, de a-ţi pune întrebări, de a discuta ceea ce ţi se oferă. Cred că dumneavoastră sunteţi de acord cu mine că dacă se predă filosofie sau etică în şcoală, ceea ce scrie în manual nu este luat drept o literă de lege, ca ceva indiscutabil. Elevul întreabă de ce e aşa, poate să producă contraargumente. Acesta este regimul oricărei educaţii intelectuale. Educaţia religioasă în şcoală este o parte din educaţia culturală. Ori nu poţi să o prezinţi la o vârstă la care posibilităţile de gândire interogativă şi critică lipsesc cu desăvârşire, cum se predă acum de la clasa zero. Eu cred că vârsta potrivită este de 14- 15 ani.”
Continue reading
Pe Dani episodul de aici mai mult l-a distrat, pe mine însă m-a întristat puțin. Nu m-a surprins deloc necesitatea unei aprobări date de episcopie pentru folosirea unor imagini cu proprietatea bisericii, e un lucru cât se poate de normal.
Nu m-a surprins nici reacția de dezaprobare la adresa titlului cărții la care lucrăm, ”Dracula’s Kitchen” dar:
1. Nu e bun titlul ăsta vă pot da eu trei titluri, nu unu, care să fie mai bune că și eu mă pricep la marketing ( și trebuie să recunosc ca biserica e foarte bună la marketing – nu-s bune decât lumânările din biserică de 3 ori mai scumpe decât la magazin, decât vinul din biserică – nu ține căsătoria dacă vinul nu e de acolo – și așa mai departe). Continue reading
Verde la față și cu ochii crăpați ca după o beție de 3 zile, șoferul părea ca mai are puțin și rupe volanul la ce tare își încleștase mâinile pe el. În scaunul din dreapta, copilotul avea genunchii la gura și încerca disperat să-și prindă nasul între rotule. Și el avea o culoare departe de normal, un fel de vânăt liliachiu.
La un moment dat șoferul mornăie puternic, fără să deschidă gura:
– MMM, MMMM, MMMMM… MM
Era semnalul – 1,2,3 și.
La MM deschise scurt geamurile și amândoi își aruncară nasurile peste sticlă și traseră cu nesaț. Continue reading
Soţii Mihai şi Veronica s-au mutat în Marea Britanie în urmă cu doi ani. Familie de români închegată din hărnicie, ambiţie şi, mai ales, dragoste. Multă, multă dragoste pe care şi-au manifestat-o turnând 15 prunci sănătoşi. Deocamdată 15, dar mama Veronica este încă tânără şi iubitoare la cei 37 de ani.
Cei doi soţi au minţit statul britanic, declarând doar 6 membri în loc de 17. De ce? Pentru a primi o locuinţă cu trei camere în nordul Londrei. Nimeni sănătos la cap şi neatins de flagelul dragostei nu le-ar fi dat în folosinţă o locuinţă cu 3 camere în care să-şi îndese copiii ca pe sardine. Şi totuşi, Cel de sus i-a ajutat să mintă cu iscusinţă şi să-şi clădească o viaţă mai bună.
Veronica: “Sperăm să avem mai mult spaţiu. Nu ne aşteptăm la 10 dormitoare, însă avem nevoie de mai mult de trei. Oamenii ne vor judeca, dar nu am făcut rău. Am venit aici să avem o viaţă mai bună decât în România. Educaţia este bună şi sunt mai multe oportunităţi aici.”
Într-adevăr, nu au făcut nimic rău. Vor doar o viaţă mai bună. Şi, dacă se poate în continuare, cele 4600 de lire, ajutor social lunar de la statul britanic.
Continue reading
După un drum de câteva ore prin toate cotloanele şi toate hârtoapele bucovinene, ajungem la vestita chilie a lui Daniil Sihastrul. Am găsit-o cu ajutorul unui călugăr scriitor, deci aveam în jurul maşinii un scut de evlavie şi spiritualitate. Ce putea merge rău?
Coborâm la chilie, mă uit la scobitura realizată în stâncă de răbdătorul Daniil (singur cu dalta, right), luăm echipamentul foto, costumul lui Pierre şi trecem la treabă. Aveam în plan o superbă secvenţă încărcată de emoţie şi dramatism. Cireaşa de pe video-tortul DK.
Lângă scobitura din stâncă, un călugăr. Nu cel cu scutul de evlavie, altul. Dar şi ăsta tot intelectual. Primea turiştii în chilie şi le vindea cruciuliţe aducătoare de dumnezei, iconiţe alungătoare de draci şi alte chipuri magice vopsite ori cioplite. Ne vede trepiedul şi aparatul foto cu ditai obiectivul erect:
– Auziţi, voi faceţi poze aşa pentru voi sau vreţi să vindeţi?
Mă uit nedumerit spre barba lui lungă şi stufoasă, fără să prind prea bine scopul întrebării. Am zis că se plictiseşte în sihăstria lui şi e dornic de conversaţie.
– Vrem să facem o carte (răspund fălos, flexând pieptul)
Continue reading
(sau cum faci dintr-un raspuns prea lung la un comentariu scris de Vlad aici, un nou articol…)
Legat de Ioana Petrescu, cred ca numirea ei este o oportunitate pentru România, chiar dacă șansele sunt mici ca ea, pe fondul acesta de neîncredere din partea Ponta + guvern si mai nou și din partea populației – datorita actiunii iresponsabile a lui Băsescu de publica intilnirea cu Ponta si ea – sa reușească.
Ii doresc sa cada in picioare si o sustin. Nu sunt singurul, vezi si scrisoarea deschisa a lui Iloop (m-a uns pe suflet) catre Ioana Petrescu, publicata aici: http://lacoltulstrazii.ro/2014/07/17/catre-ioana-petrescu/ Continue reading
Data trecută când am fost în Bucovina, am abuzat puţin de bucătăria zonei. E şi foarte greu să eviţi mirajul artei culinare.
Mititei şi cefe de porc din care sfârâie seul la poalele muntelui, sărmăluţe cu toate umpluturile, învelite în ce vrei tu, asezonate cu smântână cremoasă de ţară. Smântâna aia care îţi lunecă pe gât, oricât de sătul ai fi. Şi atunci când o înghiţi simţi aroma câmpului, a cetinii de brad şi a fânului proaspăt cosit. Simţi că înghiţi o vacă.
Îţi clăteşti simţurile cu o carafă de vin roşu, pentru că urmează tochiturile, platourile bucovinene cu brânză, mămăliguţă, cârnaţi de casă, ficăţei de pasăre şi slăninuţă; atât de fragedă încât de topeşte în gură. Şi mai vrei încă o porţie, încă o slană, încă o carafă, încă un platou cu sarmale, o ciorbă de porc şi una de văcuţă, şi parcă ar mai merge un cotlet sau măcat o ceafă.. Până simţi că pielea de pe burtă se tot întinde şi începe să plesnească.
Dar nu-i motiv de panică. Te culci 3-4 ore şi faci loc pentru următoarea masă. Aerul tare de munte ajută la digestie. Mai ales după vreo trei săptămâni de stat aici, deja te simţi muntean. Stomacul tău nu mai are limite. Auuuugh! Aduceţi porcii, vacile şi oile la mine!
Continue reading