Nu am mai dormit de 36 de ore. Vă scriu dintr-o casă bătrânească din Sf. Gheorge, cel mai nou pământ românesc. Este, de fapt, o fâşie îngustă de pământ recent dezvelit de ape. Văd localitatea pentru a doua oară în viaţă şi o ating în premieră cu talpa. Prima dată am atins-o doar cu patina.
Sunt foarte multe de povestit, dar, momentan, mă simt, mă mişc şi gândesc ca un walking dead. Nu neapărat din cauza celor 36 de ore menţionate. Vinovaţii sunt domnii Snickers şi Pepsi, pe care i-am cunoscut noaptea trecută în apropiere de Drobeta Turnu-Severin. Mi-au intrat la inimă. Mă rog, la o palmă sub inimă;şi au început bairam, scandaluri, nebunii, bătăi în cuţite cum nu a mai trăit moş din moş din stomacul meu.
Îmi pare rău doar de drumul cu vaporul spre Sf Gheorghe, capătul de bebeluş din pământ al Deltei. Când te perpeleşti în năduşeala celor mai înţepătoare crampe simţite vreodată, îţi pierzi puţin îndeletnicirea de a transforma imagini brute în metafore.
Între timp,s-a lăsat noaptea. 9 iunie, ora 21:30, noaptea nu are încă negrul acela pur, de cap vârât pe fundul butoiului din beciul bunicilor. Nu e bezna fatalităţii, aia care-ţi pupă sufletul prin ochi, îi simte gustul scârbavnic şi ţi-l soarbe. E mai degrabă un crepuscul târziu, suficient luminat pentru a desena corect conturul lumii, cu netrebnicia ta cu tot.
Continue reading
Am văzut pentru prima dată o colonie de pelicani, la masă. La masa lor, nu la a mea. Stăteau grupaţi ca o turmă de oi şi păşteau peştele de la suprafaţa apei. Am înţeles de la localnici că lucrează în echipă cu cormoranii şi se hrănesc împreună. Cormoranii pătrund în adâncime şi ridică peştele spre căpăţânile ciolănoase de pelican. Şi atunci începe măcelul. 
