Mita nu e doar banul din buzunar

Traian Băsescu: „A luat o dată o mită, acum nu îi distrugem toată viaţa. Aşa a fost în tranziţie”

Trecem peste strălucitoarea aramă pe față a războinicului anti-corupție/moguli și ajungem la miezul discuției – spălarea mitei, albirea corupției.

A luat omul niște bani, poate și tu ai fi luat, poate din greșeală poate nu, dar pentru atâta lucru  îi distrugem toată viața? Ce abatere morală de moment și fără altă consecință decât luatul unor bani, nu?

NU.NU.NU, din două motive clare și late care țin de atitudine și de efecte.

  1. Atitudinea

Încearcă toți, de la Băsescu la Dragnea la Tăriceanu la liberali la conservatori, să împingă ideea faptei unice. Omul e trimis în judecată pentru o chestie și automat ăla e singurul lucru pe care l-a făcut greșit, o singură dată, în toată viața lui de om corect și nepătat.

Cam cât de nesimțit să fii și proști să ne crezi? Oameni care au milioane de euro la vedere pe care nu le pot justifica și probabil dublu pe-atât ascuns, sunt prinși cu o mită de câteva zeci de mii de euro și te aștepți să credem că aia a fost o întâmplare singulară.

De fapt oamenii ăștia s-au obișnuit să nu miște un deget fără să fie unși și niciodată nu au zis, nici la primul bolid de lux, nici la prima vilă de vacanță, nici la primul milion din șpagă – gata, ne e de-ajuns.

2. Efectele

A luat bani de la cutărescu ori ca să-și facă treaba(caz în care l-a păgubit) ori ca să-l ajute cu ceva ce nu i se cuvinea lui cutărescu(caz în care i-a făcut un mare bine).

Aici se opresc efectele mitei așa cum încearcă să prezinte situația mai marii și mai micii corupției românești. Toată corupția ar intra la funcționarul Ionescu a luat 5 lei ca să dea mai repede o autorizație de construcție ce oricum era legal să o dea, dar poate nu așa de repede și poate nu chiar pentru toată magazia…

Zău? Cum rămâne cu: Continue reading

Timp bine cheltuit

Când ești mic măsori timpul în cât mai e până la următorul lucru care îți aduce bucurie și întotdeauna trece imposibil de greu până atunci. După ce anii sar peste un prag, 25-30-35 de la individ la individ, ceasul ți se schimbă radical și începi să simți timpul că accelerează pe lângă tine – îl măsori în ce repede a trecut de la, nu cât de greu trece până la.

Cu cât se grăbește mai repede, cu atât îți dai seama că e cea mai importantă și mai neiertătoare resursă pe care o ai – nu poți s-o recuperezi odată cheltuită. Lovit de realitatea asta cruntă, încerc de ceva vreme să găsesc un set de reguli care să-mi guverneze tehnocrat zilele: REGULILE TIMPULUI BINE CHELTUIT.

1. Dacă e muncă, atunci să merite. Orice percepi ca muncă, de la meserie până la datul cu aspiratorul, trebuie să-și merite cantitatea de timp alocată. La noi e încă foarte puternică mentalitatea de om bun la toate, gospodar dom’le, fiind oarecum rușinos să nu-ți faci singur toate lucrurile pe care le poți face sau pe care poți învăța să le faci(bine, mai e componenta meseriașilor de toată jena care te poate împinge în direcția asta).

 

Și nu e vorba doar de un calcul simplu – o poate face altcineva? Mă costă mai puțin decât ce câștig eu în același timp? – ci și de importanța/beneficiile lucrului în sine.

Primăvara asta o să lucrez la grădină, un pic de sapă, un pic de hârleț, un plantat, un scos, chestii de astea. După aia o să mă Continue reading

Doza de Olanu

“Unde se fărâmă dealurile peste şesul mut şi Oltul se tăvăleşte într-o ciorbă noroioasă, se unesc două cărări de glod, bătătorite sub tălpi goale şi copite de cal. Acolo sălăşluieşte peste veacuri teiul hâd, borna satului Olanu. Mai la vale, fumegă casa lui Măgădan, rudarul. Şi peste pârleazul din mărăcini, începe întinderea de araci. Goi, găunoşi şi strâmbi, purtând pe vârfuri mucegaiul vremii.

Sunt aliniaţi cu stricteţe; tăcuţi şi fioroşi, ca o armată blestemată de morţi vii. S-au născut sub tăişul toporului, privind spre cer. Şi au rămas aţintiţi spre cer, cerşind milă: un singur fulger care să-i reîntoarcă în pământ. S-au adunat nori grei şi plouă. Poate acum.”

Da, încă un Paşte fericit în pădurile olaniste. Feerice ţinuturi, deşi nu mai simt aceeaşi magie copilărească. Sunt convins că nimic nu s-a schimbat la aspectul geografic, problema este la mine – mi s-au ramolit simţurile, receptorii nu mai adună întreaga fabuloşenie.
Continue reading

Concursul perspectivelor

Sau “Meandrele concretului” – un titlu mai leal, dar furat din repertoriul Nemuritorului

În timp ce noi sărbătorim răstignirea mieilor pe proţap şi oftăm de grija securistului Ghiţă (un Paşte “pe cinste”), turcii s-au decis să fie sinceri. Ce atâtea fâstâceli şi prefăcătorii? Era nevoie de un referendum care să exprime oficial dorinţa poporului turc: Republica prezidenţială.

S-a terminat concursul perspectivelor şi privesc amuzat la articolul scris anul trecut – Parastas cu rahat turcesc
Cum ne perpeleam de grija poporului turc, atât de aproape de o revoluţie izbăvitoare, cât pe ce să-l alunge pe tiran. La o ghiulea distanţă să instaureze sfânta democraţie. Cu tancul.

Populaţia nu s-a alăturat revoluţiei pentru că este speriată. Civilii au fost de partea armatei. Să vină SUA, să vină NATO! Să-l alunge pe Erdogan!
Asta a fost retorica promovată de presa centrală vestică şi preluată de adepţi pe nemestecate. Atunci când perspectiva ne convine, devine realitate.
Continue reading

Prostie la nivel înalt

Două cazuri de prostie purulentă manifestată la nivel “top-notch” – din împărăţia corporaţiilor atât de inteligent gândite, încât nimic rău nu se poate întâmpla.
Primul caz şi cel mai strident, cretinii de la United Airlines:

Aşa înţelege o companie care întoarce miliardele cu lopata să îşi facă reclamă. Dacă ar fi scăpat teferi din atrocitatea asta, îi puteam bănui de ticăloşie. Ţinând cont că au pierdut sute de milioane în două zile şi probabil vor mai pierde, singura explicaţie rămâne prostia pură, nevinovată.
Da, atât de proşti sunt angajaţii unei companii “top-notch”. Şi nu mă refer la maimuţoii care şterg podeaua cu un pasager de 69 de ani. Ei sunt special selectaţi sub un anumit nivel de inteligenţă, pentru a executa ordine, fără analize şi comentarii.
Continue reading

Suntem chiar atât de tâmpiți?

Doamne, ai mei toți sunt vaccinați și totul a fost în regulă. Acum îmi dau seama cât de norocoasă am fost și ce puteau păți.” – citat aproximativ dintr-o discuție online antivaccin.

Înțelegeți? Doamna în cauză își vaccinase copiii, vaccinul făcuse exact ce medicul spusese că o să facă, nu avusese efecte secundare și-i ferise de boli și totuși, TOTUȘI, împotriva experienței ei clare, personale și directe, era total convinsă că vaccinul e rodul unei conspirații făcute să aducă autismul pe lume.

Sute de milioane de oameni care strâmbă din nas la ce spune un produs pe etichetă cred fără probleme că niște cărți care se contrazic total de la o pagină la alta, pline de chestii imposibile și lipsite de logică, sunt cuvântul lui Dumnezeu.

Că nou-născutul se naște păcătos, moștenind păcatul de-acu milioane de ani, dar dacă tu te spovedești la popă, gata, s-a șters cu buretele. Că dacă te arunci în aer și iei niște oameni care nu ți-au făcut nimic cu tine, în ceruri te-așteaptă o orgie cu Continue reading

Suntem colonie şi e bine

Una dintre numeroasele neghiobii care solicită (în mod abuziv) minţile odihnite ale multor compatrioți este statutul de colonie al României.

De ce nu suntem noi cei care trosnim pupitrul sub pumn la Bruxelles? De ce ascultăm comenzi de la Washington? De ce se bagă ambasadorii altor ţări în bucătăria noastră? Inevitabil, urmează singura concluzie demnă de aşa raţionament: Suntem colonie!
Concluzie precedată fie de un războinic “Huoooo!”, stil Floricica Dansatoarea, fie smiorcăită din putregaiul senectuţii – varianta intelectuală Ilie Şerbănescu.

Simplificând problema, într-un context lipsit de nuanţe şi accente, războinicii şi plângăcioşii au deopotrivă dreptate. Da, comportamentul României este al unei colonii. Una adaptată epocii, nu trebuie să avem în minte plantaţia de bumbac, târnăcopul înfipt în cărbune ori ghiulelele slobozite din burţile velierelor.
Continue reading

Păcăleala #Rezist

După fiecare ploaie binefăcătoare, ies ciupercile. Se ivesc ei, paraziţii, sugătorii, toţi cei largi în braţe şi înguști la minte. Nu proşti, dar meschini. De o puţinătate spirituală vecină cu ticăloşia.

Unul dintre ei este Petrică Folică, fondatorul partidului #Rezist. Citiţi mai multe AICI despre rezistentul Folică.

Pe scurt: Teleormănean, fost antitero, fost SRI, fost consilier municipal la Timișoara, fost Partidul Poporului Dan Diaconescu, fost Partidul Noua Dreaptă, fost #rezist în Piaţa Victoriei. Şi tată.
Iar în calitatea sa de tată, nu plăteşte pensie alimentară. Pentru că…
“E adevărat că de câteva luni nu am mai plătit pensia alimentară, dar nu am niciun venit. De unde să plătesc?”

Totul este mâna PSD-ul, bineînţeles. Vor să îi saboteze viitorul ilustru şi, prin intrigă şi silă, viclene uneltiri, au convins o sărmană să-i ceară lui Petrică Folică 400 de lei pensie.
Continue reading

Babylon – Imperiul celor care Ucid

Acum că nu mai este mult timp până la apariția volumului Babylon, revin cu un ultim colaj făcut din poeme din a 3-a și ultima parte a acestuia, Imperiul celor care Ucid. Lectură plăcută.

 

Încet, încet,

Încep acum,

Încep să urc în turn.

Nisip inert îndes stingher

Încet, în cap, în cerc.

În cerc învârt în cerc rotesc;

Încet înnebunesc.

 

Renaşterea m-a învăţat că

E clar un talent în a urca,

Dar unul şi mai mai mare este în a cădea.
Continue reading