Iubiţi banalitatea!

Casa mea are un pridvor lung, cu stâlpi înalţi, pictaţi în culoarea oului de raţă. Între stâlpi am improvizat mai multe stinghii din lemn de tei. Sunt hidoase. Dar au ajutat viţa-de-vie să îşi întindă ramurile încovoiate în jurul stâlpilor, până pe acoperiş. Acum întreg pridvorul arată ca un tunel lung şi verde din care uneori mai cad struguri. Aici mă pot ascunde perfect. Via este sănătoasă, cu un frunzet decupat dintr-o pădure tropicală. Nimeni nu poate vedea în interiorul tunelului. Dar eu mi-am făcut câteva orificii dichisite printre frunze. Nimeni nu mă poate vedea, iar eu îi văd pe toţi.

Este trecut de ora opt. O aştept pe Măriuca să iasă în curtea casei, cu braţul plin de haine ude. I-am legat o sârmă între cei doi pruni din curte. Puţin prea sus pentru înălţimea ei. Aşa o pot privi în fiecare dimineaţă, arcuindu-şi corpul cu forme jucăuşe. Îşi aşază migălos hainele pe sârmă. Le cunosc pe toate. Ultimul agăţat este maioul roz pe care a vărsat ciorbă de raţă seara trecută. Din tunelul meu cel verde şi plin de orificii pot vedea casa Măriucăi, fereastra Măriucăi, masa, patul, aproape orice este al Măriucăi. O iubesc atunci când stinge luminile, cât mai aproape de răsărit.
Continue reading

Colind de 4 iulie

Disney, Broadway, Hollywood, ne dădurăm jos din dud. Şi acum avem cultură, nu mai vrem bread cu untură. Suntem fashion, cool, în trend şi îţi spun ţie, my friend, mă răsfăţ cu steak şi burger, doar am plus pe primul quarter.

Neam căznit prin iobăgie, crăcănat de sultănie, ne plecăm la poarta ta, ia-ne coarnele-n lasou şi nevasta-n private show!

Master of Romania, limba mea de catifea să-ţi dea luciu la parbriz, nu mai vreau să put a cheese! Mulţumim, am dat all in, swear to God că vă iubim! Se topeşte inima…

Ca la Hiroshima.

La mulţi ani, America!

***

Cu ocazia sfintei sărbători de 4 iulie, s-a lansat Atlasul Geografic pentru profil LGBT.
Continue reading

Puteam să fiu ministru…

Petre Daea, Ministrul Agriculturii:

“Să ştiţi că nu intru în categoria celor care critică oaia seara şi dimineaţa mănâncă brânză. Intru în categoria acelora care abordează cu seriozitate acest domeniu şi pe care îl gestionez cu echilibru, în aşa fel încât această specie, care a avut o creştere importantă în ultima perioadă, să îşi păstreze ascensiunea efectivului, în aşa fel încât să putem valorifica cele 4,8 milioane hectare de pajişti din România care înseamnă deopotrivă Olanda, Belgia şi Elveţia la un loc.”

Îmi amintesc, cu melancolie amară, crezul meu despre oierit. Năzuința pură în sorginte, vârtoasă în esenţă, atât de năpraznic zdrobită sub peniţa tastatura colegului Vlad. Un tiran. Mă refer, bineînţeles, la ACEST articol, o sângeroasă triadă (cinism, diabolică informaţie, înverșunată analiză) menită să-mi roadă aripile. Şi da, aş fi zburat departe, până în fotoliul de ministru!
Continue reading

Cum #rezist caniculei

Soluţia “de cârpeală” ar fi baia cu flori îngheţate. Tratamentul respectiv are mai mult aplicaţii energetice decât termo-reglatoare. Am explicat tehnica folosită în articolul “Cum faci catharsis în duş” (cum înţelegem Chakra Sacrala şi Fluxul Kundalini).

Există şi variante mult mai puternice, soluţia provizorie a florilor îngheţate vizând ageamiii şi indolenţii. Un redutabil rezistent canicular va ataca ferm, decisiv. Va rezolva cauza, nu se va feri de efecte.
Când Bucureştiul coace la 40 de grade, rezistentul redutabil atacă şi pleacă în vacanţă!
Continue reading

Femei false

Bucureşti, 30 de grade plus, ascult în umbra udă cimentul fierbând. Blocul comunist are arome de sezon. În fiecare vară, cu fiecare caniculă, mirosul de comunism se îmbogăţeşte cu moleculele paraziţilor vremelnici. Grinzile îi pârâie a copt, parazitez într-un bloc bogat.

Vreau să scriu şi mă simt sufocat de aburii cimentului, de felurimea inclasificabilă a moleculelor inhalate, de condiţia vermină. Perfect! Comoditatea şi confortul psihic urzesc plictisul, nu creativitatea.
Există o oră specială care împresură răsăritul – atunci mi se usucă transpiraţia şi mă trezesc din haiala blocului fiert. Vă povestesc toate astea pentru că, în ciuda condiţiilor prielnice, m-am blocat.

Nu pot să construiesc personaj veridic, nu pot să falsific femeie! Continue reading

Bucate și istorii

”Îi bună zama, noro, da ia-n și-acoperă ceaunu cu măligă de-o mai faci…”

Vorbele străbunicului după ce lipăise pentru prima oară supă de găluște făcută de bunica. Crezuse despre găluștele alea galbene și moi de griș că sunt bucăți de mămăligă aruncate de bolborositul ceaunului drept în oala cu zeamă.

Bunica a dat molcom din cap și n-a lăsat nicio picătură de zeflemea să-i scape printre buze, că nu-i găsea nicio vină bărbatului ce umbrea toată masa cu spatele lui de taur. Dacă nu mai mâncase niciodată supă cu găluște, de un’ să știe?

Așa mi-a fost împărțită copilăria între trei feluri de bucate:

Mâncarea menită să te țină sprinten pe picioare, fără fandoseli, domneli, briz-brizuri, neschimbată și fără cel mai mic adaos de generații întregi. Gustul, păstrat de secole, îi venea din prospețimea și aroma celor zvârlite în oală, din răbdarea și curățenia gătelii, din apa de fântână, din focul de lemn, din plita groasă, din oala de lut ori din tigaia de fer, din răcoarea beciului și din credința așezată cu vârful degetelor într-o cruce deasupra bucatelor abia date la fierbinte.

Asta o țin minte de la străbunici, din casa cu cerdac clădită singură pe sprânceana dealului de unde vedea-i tot satul. Acum îi stă în loc o mânăstire, ridicată de fiul lor călugăr, un personaj ce-ar merita singur o carte.

Mâncarea ”domnoasă”, de la oraș, care trăgea multă sevă de la prima dar venea și din slovă de carte și din șueta doamnelor prietene, ba, Sfinte apără și păzește, folosea și gelatină la plic. În zilele de lucru ținea, ca și cealaltă, de foame, dar în cele de odihnă venea să întâmpine pofta de Continue reading

Din inerție

Mă gândeam la oamenii ce roiesc în jurul nostru. De fapt, nu la ei, cât la situațiile generate. La ceea ce percepem, analizăm. Psihologic vorbind și la nivel amator, oamenii din jur nu generează situații. Ei doar sunt acolo, în orizontul nostru vizual. Situația se creează în momentul în care creierul nostru își depășește condiția de observator, devenind analizor. El personalizează acel moment inert, trecându-l prin propriile filtre, prin balanța personală.

Ce face creierul mai departe, pe fondul acestor analize? Structurează, definește categorii valorice la care să rezoneze mai mult sau mai puțin. Își întărește aceleași convingeri în privința a ceea ce este sau ceea ce nu este, configurându-și astfel propriile realități. De aici derivă acele adevăruri personale. Numeroase și distincte.
Continue reading

Plebiada şi Hidoşeia

La terasă în parc: mici, halbe, cărnaţi, muzică, muşte, flecăreală. Dubla 13 pe vara asta – căldură mare şi bere ieftină. Irosim filmul, cărăm inutil recuzita, fiecare încercare se topeşte noaptea într-un mâl leșios.
Trebuie să schimb terasa, parcul, oraşul, paradigma. Dubla 13 (încerc două per săptămână) m-a convins de frivolitatea gestului: Putem filma o viaţă, iar la final va rămâne muntele de maculatură în faţa muşuroaielor de mâl.

Ce caut şi nu găsesc? Orice. Pripăşit la umbra duzilor, golesc halbe şi aştept orice amănunt, orice secvenţă demnă de memorare. Iar noaptea, plec printre ultimii, de fiecare dată cu pelicula imaculată. Gol! Cum să te ridici, după a zecea bere, complet gol?

Să vă faceţi o idee despre hidoşenia producţiei, aşa arată o dublă din cele 13. Indiferent care: Continue reading

Doi pufoși pe munte

”O oră jumate ne-am încurcat, o să urcăm pe întuneric…”

Asta mai lipsea celor doi pufoși care așteptau de cinci ani să urce împreună la bujorul de munte de pe Lala. Mamifere de birou de-atâta vreme că până și amintirile de sprinteneală ne făcuseră burtă, încărcați fiecare cu vreo 20 de kile de echipament, plângea inima-n noi numai gândindu-ne la urcușul pe bolovani de-un metru, darămite să mai fie și-n beznă.

”Lasă că-i cerul senin și c-un pic de lună”, mi-alung îndoiala din gânduri.

Două ore mai târziu am văzut că nu era. Albastru cu nori ca vata zvârliți de colo colo, de jur împrejur pe tot cerul, c-un singur ghem negru de furtună și greu de ceață fix unde? Fix acolo unde mergeam noi.

Fuck! Nu era vorba doar de întunecimea potecii ci de toate așteptările noastre năruite. Jumătate de deceniu vorbisem despre cum o să facem fotografie cu stele și bujori acolo și-acum, când peste toată zarea domnea seninul, să se lipească tocmai acolo noaptea cea neagră?

Mergem încet, gâfâit, transpirat. Fiecare pas vine cu răcoare amestecată cu picături fine de ploaie și visuri dărâmate. Nu trece mult și ne chinuie tălpile, pulpele, coapsele și umerii, ăștia din urmă încep să facă noduri de la chingile rucsacurilor(unu în spate și unu în față pentru fiecare, nu noduri – bagaje).

Primul petec de zăpadă, al doilea, al treilea. Cât mai poate să se răcească, e mijlocul lui iunie, ce naiba?

Un pâlc de bujor de munte înflorit, încă unul și încă Continue reading

Articol impersonal


O persoană apropiată îmi spunea, cu ceva timp în urmă, că nu trebuie să încercăm să schimbăm oamenii. Aveam puncte de vedere diferite despre ”cum să”, ”de ce așa”… Mai spunea despre această tendință de ”a face educație” oamenilor că e un fenomen inaplicabil mulțimii. Că poți face acest lucru în limitele spațiului familial, dar nu mai mult.

Cumva, cred că lăsasem de înțeles că aș lua omul de guler pe stradă să-i țin povețe, să-i arăt aspectele comportamentale negative ale unor gesturi negândite ca de pildă acela al acaparării trotuarului ca și când ar avea titlu de posesiune.

Îmi spunea că sunt un om al regulilor, dar că, prin natura firii, unii pot funcționa după reguli, alții mai puțin. Foarte mulți nu vor înțelege atitudinea, iar dacă va fi să învețe, vor învăța prin propriile pățanii din care își vor cunoaște lecțiile. Că dacă intervin din exterior nu voi reuși decât să stârnesc animozitate, respingere.
Continue reading