Ai ceva de zis?
Culeasă de aka anatati
“Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.”
Eu nu am nevoie de televizor. Când vreau să văd un film sau un meci, mă uit pe net!
Am mers foarte mult timp pe ideea asta, mulţumit de fiţele hipster new age, auto-insuflate.
Da, nu am nevoie de televizor şi mă pot baza pe net. Dacă vreau să mă uit la marele duel Chiajna-Rapid.
Dar dacă vreau să asist şi cu ochii, nu doar cu speranţa, la evenimentul unic în care Halep a dat de pământ cu rinocerul cafeniu, se întâmplă asta:
Aşa arăta “conexiunea” mea la digisport.ro la jumătate de oră după terminarea partidei. Nu, nici în timpul ei nu am reuşit să mă conectez.
Eh, asta este… Poate o bate şi altădată Halep pe Serena cu 6-0, 6-2.
Acum mă duc să plâng.
Încep prin a îmi cere scuze pentru toate articolele ironice, tendenţioase, postate de-a lungul timpului, prin care am comentat activitatea TVR. M-am înşelat crezând că datoriile de sute de milioane de euro ale televiziunii naţionale merită blamate. Acum realizez că fiecare bănuţ plătit de contribuabili, fiecare salariu de zeci de mii de euro încasat lunar de unii angajaţi ai TVR, fiecare emisiune de 2 lei, plătită cu mult prea mulţi lei… toate. Toate au avut un scop. Rodul suprem s-a copt şi acum îl vedem cu toţii.
Ce o întreabă blonda Monica Ghiurco pe blonda Elena Udrea:
– Vă deranjează atacurile pe motiv că sunteţi femeie şi, în plus, sunteţi blondă?
Continue reading
V-am povestit cum am ajuns la ideea de casă și ce repede m-am dezumflat. Au urmat săptămâni de tristețe și doliu în familie și vizitat câteva apartamente de închiriat ca să găsim ceva decent pentru când vine mutarea.
De la casă în Dorna era clar că ne luăm gândul, pentru că pe piață erau ori niște maghernițe vândute la preț triplu față de cât făceau, ori niște case faine care făceau toți banii dar erau peste puterile creditului nostru. Pe lângă oraș erau însă opțiuni dar nu se punea problema ca fetița noastră să părăsească sistemul urban (grădiniță/școală) așa că până la urmă ne-am împăcat cumva cu gândul că în fiecare dimineață, până va fi destul de mare să folosească ceva transport în comun, unul dintre noi va trebuie s-o ducă unde trebuie. Continue reading
Nu am crezut să îmi pun vreodată la modul serios întrebarea din titlu. Pentru mine, aselenizarea şi tot ce a rezultat (materiale foto, video, declaratii, informaţii făcute publice) au fost luate ca atare şi înghiţite încrezător.
Nici acum nu pot spune că am vreun motiv logic, solid, pentru a pune la îndoială istoria celor 6 expediţii americane. Singura urmă de suspiciune apare atunci când văd părerea celor din jur. Prea multe persoane, printre care şi colegi de academie sau cel pe care îl ştiţi pe acest site comentând cu numele “corbu”, sunt aproape convinse că americanii ne-au minţit pe toţi de dragul propagandei.
Conform datelor oficiale, lansate de americani şi ACCEPTATE de sovietici, între 1969 şi 1972 au avut loc 6 aselenizări cu echipaj. Prima aselenizare a avut loc în anul 1959 şi a fost realizată de sovietici cu drona Luna 2.
Continue reading
Lemne trosnind molcom, un miros dulce de coptură ce învăluia toată casa, penele de curcă pregătite să dea cozonacilor strălucire și bunica făcând din când în când cruce spre portița unde se încălzeau minunățiile. Amintiri legate pentru totdeauna de Paștele și Crăciunul copilăriei.
E la modă acum și foarte des declarat prin showurile culinare televizate ingredientul dragoste. Că e vorba de o salată de varză, de cartofi prăjiți sau de un șnițel, toate-s dom’le neapărat făcute cu dragoste că altfel nu ies bine.
“Nu văd de ce am fi mândri că suntem ortodocşi, cum nu văd de ce am fi mândri că suntem catolici sau protestanţi. Sau mândri că suntem români. Atunci şi elveţienii să fie mândri că sunt elveţieni, şi americanii să fie mândri că sunt americani. Cred că asta e o condiţie normală să fii român şi ortodox, să fii german şi protestant. Asta nu e niciun titlu de mândrie, nici de jenă, pur şi simplu e condiţia normală a fiecăruia, aparţinem unei comunităţi, avem o anumită religie” (Lucian Boia, istoric)
În sfârşit, un istoric care exprimă păreri, într-un amplu interviu realizat de gandul.info, fără să şocheze. Scos dintre meterezele lui de confort, unde mintea îi aleargă în continuu între ani, zile, anotimpuri, cetăţi, monarhii, săbii şi tunuri, istoricul Lucian Boia s-a comportat normal. Cum i-am evaluat starea de normalitate? Subiectiv, părtinitor. Raportat la propriul meu şablon de percepere şi concluzionare.
Continue reading
Ştiţi senzaţia extrem de plăcută în care nu reuşiţi să vă daţi jos din pat? Nu pentru că aţi avea vreo problemă de locomoţie. Fizic sunteţi capabili să faceţi câteva sute de abdomene, după care să alergaţi o tură de Herăstrău. Şi totuşi, alegeţi să nu.
Astăzi m-am ridicat din pat mult după ora 14. Mai am câteva minute şi trebuie să respect somnul de după-masă. Ceea ce ar fi foarte ciudat, pentru că încă nu am mâncat. Nimeni şi nimic nu a putut să mă smulgă dintre perne. Telefonul, foamea, setea, vezica expandată cât patru stomacuri de bou; toate, mizilicuri în comparaţie cu plăcerea de a savura viaţa de ficus.
Continue reading
Inainte de toate, doresc sa precizez cateva lucruri.
Sunt nascut in Timisoara, etnic german, am emigrat cu familia mea in Germania in anii ‘80 si m-am intors in Timisoara in 1995.
Am trait in Germania 10 ani, am fost in fiecare an la Oktoberfest in München, unde nu numai ca am descoperit berea buna dar m-am si indragostit de ea.
Atat de tare, incat am decis sa infiintez, impreuna cu alti prieteni de-ai mei, o fabrica de bere in Timisoara. De mai bine de trei ani de zile, producem Terapia in Timisoara, pentru timisoreni. Cu un oarecare succes. Continue reading
A tot circulat pe social media, imediat după turnarea găleţilor în cap, o leapşă cu cărţi. A venit sub mai multe forme, care-s alea zece care ți-au influențat viața ori care te-au marcat cel mai mult ori care ți-au plăcut de nu se poate. A ajuns și pe la mine dar abia acum o bag în seamă, o lună-două mai târziu decât ar fi trebuit.
De citit cu adevărat am citit când eram mic, asta a fost una din părțile rele ale facultății și ale vieții rapide și pline de învățat chestii noi – nu am mai citit – abia acum, de vreun an-doi, încerc să mai găsesc timp și pentru asta. Am mai vorbit despre titluri și autori care-mi plac la nebunie, însă dacă e vorba de ce m-a influențat și ce m-a marcat atunci nu pot să enumăr cărți anume ci să vorbesc despre citit în general.
Trei-patru cărți pe săptămână, înfulecate pe ascuns la lumina transformatorului de la radio (maică-mea nu mă lăsa să citesc după 11 să nu-mi stric ochii și să nu stau prea mult), mi-au dezvoltat o grămadă de chestii care aveau să-mi folosească mai târziu în tot ce făceam. Continue reading