Ai ceva de zis?
Din punctul meu de vedere, cazul Udrea la Paris nu există. Mi se par doar speculaţii pornite din fragmente de repulsie, asimilate prin intruziune de aparatul nostru perceptor. Udrea ne este antipatică, există suspiciuni că DIICOT o fereşte de anchete, Udrea şi şefa DIICOT apar pe stradă în Paris. Automat luăm foc, exclusiv pe bază de presupuneri, fără nimic palpabil.
Dar am totuşi trei întrebări pornind de la pseudo-cazul Udrea la Paris.
Continue reading
Olivia Steer: “Nu cred în vaccinuri pentru că toate au în compoziţia lor mercur şi aluminiu, o combinaţie fatală, care de cele mai multe ori dă probleme de sănătate copiilor, iar în cazurile mai grave autism. Mă ţin departe de ele.”
Cine este tanti asta? Dacă nu aţi auzit de ea, nu are rost să vă spun de apariţiile ei televizate, inclusiv apariţia în care şi-a dat foarte doct cu părerea despre vaccinuri. Pe scurt, este soţia lui Andi Moisescu.
Dar cum talentul şi cunoştinţele vaste despre chimie, biologie şi farmaceutică nu au putut rămâne îmbuteliate în trupu-i de zână, soţie şi mamă, Olivia a început să exprime păreri. În articole şi emisiuni tv despre cum te fac lăptucile mai tânăr, ridichia mai ţanţoş şi, mai nou, vaccinurile autist.
Continue reading
Românie din străbuni,
Ţara mea de duh şi stâncă,
Precum dangătul răsuni,
Eşti ca doina de adâncă.
Aripi mari te duc în zbor
Către zări de mult visate.
România mea de dor,
Ţara mea de libertate.
Nu mai pui nădejdii frâu,
Tot ce-i rău e-acum în scapăt.
România mea de grâu
Şi de codri fără capăt.
În trei zile mergem la vot, neamule. Zic mergem cu jumătate de gură, pentru că îmi va fi teribil de greu să mă urnesc din fotoliu pentru un scop atât de prizărit. Asta în ciuda campaniei agresive revărsate peste locul de joacă al emancipaţilor, aka online.
De la filmuleţe cu vedetuţe care mai de care mai penibiluţe, până la adevărate producţii hollywoodiene cu Vodă şi fraţii Buzeşti. Mi s-a făcut pielea de găină sodomizată în guşă când am văzut elucubrația. De parcă motivaţia de a-ţi apăra nevasta de flocii ienicerului e tot una cu motivaţia de a ţine în mână o ştampilă. Ca să alegi între un bou şi un bou cu ţâţe.
Continue reading
E plin online-ul ăsta românesc de bloguri culinare, reviste gastronomice și genii în bucătărie. Nu e numai la noi efervescența asta ci și afară, gătitul a devenit pur și simplu șic/cool/interesant/artă în ultimii ani. La noi însă, păi se putea altfel?, sfera asta culinară are o particularitate care o face cu totul și cu totul deosebită.
Eu gătesc de dinainte de masterchef, hell’s kitchen și devenirea bucătarilor chefi și vedete, la un nivel de mâncărică pentru suflețelul meu și al celor apropiați. Cu alte cuvinte, n-oi fi știind eu multe, dar nici începător nu-s.
Știți cum vine un dulap demontat făcut la noi? Simplu, părțile componente și un desen cu dulapul gata. Știți cum vine un dulap de la IKEA? Simplu, părțile componente și o grafică pe 15 pagini cu fiecare șurub și piesă numerotată și milioane de detalii despre fiecare etapă de montare.
Știți cum sunt scrise rețetele în onlineul nostru culinar? Cam cum vine desenul cu dulapul deja montat.
– se pun urzicile la fiert. În câtă apă se pun, frățică? Eeeee, vezi tu. Și câte urzici, nene? Juma de pungă. Continue reading
M-am uitat ieri, pur informativ, peste câteva oferte de vânzări/cumpărări apartamente. Nu a durat mult. Ştiţi senzaţia aia, când, din greşeală, atraşi de curăţenie şi o chelneriţă zâmbitoare, ajungeţi în restaurantul greşit? Deschideţi meniul, cercetaţi lista de preţuri de sus în jos. Şi realizaţi că nu este suficient de lungă. Ar mai fi fost nevoie de măcar jumate de metru în josul listei pentru stilul vostru echilibrat şi chibzuit.
Exact senzaţia asta am avut-o ieri. Mi-am dat rapid seama că meniul apartamentelor este prea scurt. Mi-am tras două perechi de palme pentru reality check, am reevaluat situaţia: “Da, bă, ia să mă uit la garsoniere!” Într-un final, mi s-au lipit ochii de ceva oferte mai pământene, adică sume pe care eram în stare să le citesc. Voi ştiaţi că există garsoniere de 12 (doişpe tată!) metri pătraţi?!
Şi culmea, în ăia 12 metri au “bucătărie, hol, living şi baie”. Cum o funcţiona chestia asta? Stai călare pe veceu, sub bărbie ai chiuveta cu duş încorporat; între timp cureţi şi un cartof, îl pui la prăjit. Că aragazul e oricum o prelungire a budei. Un fel de shit-cooker în living, cum i-ar zice englezii.
Continue reading
Exact când mă încerca gândul să cresc un pisoc. De departe cele mai colţate animale.
În schimb, câinele de la min 1:20 este un geniu.
Rămân la părerea că specia noastră este cea anormală. Compilaţia asta superbă are tot atâtea vizualizări ca melodia Innei despre Cola.
“În fond, scopul participării la o competiție este acela de a o cîștiga. Dacă, la un Campionat Mondial de fotbal, o echipă și-ar odihni jumătate din titulari și ar remiza în ultima partidă din grupe ca să nu întîlnească Germania, ci Paraguay, în “șaisprezecimi”, am considera asta o mișcare strategică, nu un blat. Iar dacă ar fi “naționala” României, am obliga-o să-și gîndească traseul astfel încît să meargă mai departe!
Doar pentru că tenisul e un sport individual, nu cumva concentrarea noastră de ultramoraliști pică pe un singur cal de bătaie?” (Cătălin Tolontan)
Într-un articol de pe tolo.ro, mămica presei sportive din România (tăticul e nea Ovidiu) încearcă să taie firul de păr în patru, vertical şi transversal. De ce avem pretenţii de moralitate în cazul Simonei Halep, iar în cazul unor fotbalişti nu? Să îi înţelegem mai bine alegoria fotbal-tenis, Tolo ne prezintă scenariul de mai sus, cu echipa de fotbal care îşi odihneşte titularii.
Continue reading
A-nceput de ieri să cadă câte-un fulg. Pe final de octombrie, surpriză de la demiurg. M-am bucurat; îmi plac întunericul şi gheaţa, iubesc frigul cu patos. Extaz, în overcast de nimbostratus.
Ieşii azi în cojoc jupuit de pe berbec. La pâine, să-ndoi viforul pe piept. Şi-am transpirat ca porcul în piele de ovină, cu ditai plăvanul de soare-n spinare. Ce băşină.
Eu vreau răşină! S-o trag pe nări, cocoţat în vârf de brad congelat, cu ochiul omletă în zări. Vreau iarnă şi ger şi roţi scârţâite pe dungi de oţel. Vagoane cu ţurţuri şi iz de motor, să-mi care prostia şi suflul şi Firea.
Adânc în Siberia.
Din momentul în care Răzvan Burleanu a fost ales preşedintele FRF, am avut o senzaţie agasantă de făcătură. De cărţi însemnate pe la colţuri şi împărţite pe sub masă. Nu l-am cunoscut vreodată personal pe preşedintele Burleanu, l-am văzut în carne şi oase într-o singură ocazie, la un chef formal organizat de berari.
Mi-a lăsat aceeaşi senzaţie. Un tânăr venit cu un scop, nu neapărat al lui.
Nici dorinţa de a-l schimba pe norocosul Nea Piţi cu superstitiosul Tată Pui nu cred că-i aparţine. Asta nu e o idee venită dintr-un sânge proaspăt de june conducător. Mi se pare încă o împărţeală făcută pe sub masă, “noi între noi”.
Continue reading