Regele Elefant

elefant(fragment)

“Prin crengile tăioase neînfricat m-am dus
Sub talpa mea cea goală se sfarmă mărăcinii
Pe pieptul de granit s-au îndoit salcâmii
Şi un tricou O’Neill, complet distrus.

Am ajuns la marginea satului cu bustul gol, purtând pe umeri cele două târne. Eram voios, fericit, animat de adrenalina dulce a învingătorului. În spatele meu se târau anevoios ceilalţi băieţi, cu târnele pe cap. Sătenii au ieşit la drum, să ne întâmpine. Toate privirile pline de admiraţie s-au aţintit asupra mea.
Continue reading

Cele trei semne

pelicanUn optimist ar spune că răul absolut nu există. Deci nici evenimente deplin negative. Ultimul exemplu, tragedia din Franţa. A avut şi efecte pozitive? În afară de unificarea spirituală a tuturor Charlilor din lume. Solidarităţile astea şi înfrăţirile în simţământ ţin de obicei cam cât o noapte de beţie; atunci când iubeşti şi urăşti pe toată lumea.

Dar în afară de #jesuischarlie am mai câştigat ceva?

Cred că da. Am descoperit trei semne prin care ne dăm seama dacă este ceva în neregulă cu noi. Cele trei clişee care au sufocat spaţiul public în ultimele zile. Preluate şi înghiţite de colonii întregi de pelicani. Indiferent de care parte a ecranului se aflau pelicanii. Hai să le vedem:
Continue reading

Il est Charlie

charlieAm fost ieri la un biliard cu doi foşti colegi de academie. Pe unul dintre ei s-ar putea să îl ştiţi. Este Charlie, autorul rebusurilor din săptămânalul Vocea din Castel. Nu e numele lui moldovenesc de botez, dar aşa s-a iscălit atunci când şi-a făcut contul de facebook.

Jucam biliard deja de vreo două ore. Scorul, foarte strâns: 3-3-3. Învingătorul devenea campionul serii, un fel de “grandfather of all knowledge” în cercul elevaţilor sorbitori de bere. Se pregăteşte moldoveanul să lovească; aşezat pe poziţie, privirea de ţintaş iscusit, Prâslea Unchained.

Ultima speranţă: Hai să încerc o glumiţă, poate îl fac să-i zboare mintea la altele, fix când slobodă tacul. “Hehe, dintre toţi, ţie ţi se potriveşte cel mai bine Je suis Charlie”
Ăsta al meu, nimic. Mi-am zis că o fi fost gluma proastă, poate e omu’ afectat de tragedie şi nu-i arde de prosteli.
Continue reading

Oaia rătăcită e mai mult turmă

De partea tolerantă a baricadei ridicate de ultimul eveniment major, se merge pe ideea unor minți rătăcite, fără legătură cu religia, capabile de crimă și mânate de fanatism. Și se dă și un argument practic – cum ar reacționa un grup de credincioși creștini dacă ar veni cineva să facă mișto de credința lor, cu prilejul unei slujbe.

Înțeleg dorința de a expune un spirit umanist și de a-ți arăta fața de om cu valori superioare dar asta nu ar trebui să contrazică realitatea.

1. Fanaticii, radicalii, sau oricum am vrea noi să le spunem, nu sunt niște nebuni singurei, de tipul alora care nu-și mai suportă șeful și trag cu mitraliera la birou. Radicalismul islamic este organizat și mai mult decât tolerat de guvernele și societățile respective. Acceptat și chiar sprijinit, ăstea sunt cuvintele care descriu realitatea. Sub declarațiile oficiale de condamnare ale terorismului se ascund mișcări de zeci de mii de membri, tabere de educație, rețele întregi și așa mai departe.

2. Când religia dictează într-un spațiu, la începutul mileniului trei, omorâtul cu pietre, nu ai cum să consideri uciderea unor blasfemiatori drept un accident, o întâmplare cu nebuni. Să ataci o credință, indiferent cum sau prin ce, este mai grav decât să te fuți cu vecinul. Iar dacă o societate acceptă că meriți ucisă pentru sex cum pot crede eu că atentatele astea sunt cică rodul nebuniei? Continue reading

Cum răspundem extremismului?

hebdo

În primul rând, vreau să stabilesc clar diferenţa dintre două nuanţe aparent învecinate, dar cu sensuri divergente. “a-ţi asuma riscul” este diferit de “a-ţi merita soarta”. Cel mai bine se observă diferenţa în cazul tragediei de ieri. Da, jurnaliştii francezi şi-au asumat riscul, afişând pe prima pagină, cu litere de-o şchioapă, “Coranul este de rahat”.
Dar în niciun caz nu putem spune că si-au meritat soarta.

Nu sunt vreun fan al islamismului, ba dimpotrivă. Cu doar patru zile înaintea atentatului, am postat ACEST articol în care am afirmat că “islamul provoacă babuinizare acută.”
Continue reading

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati

– Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,
De unde-aţi cumpărat postavul de manta?
Când mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.

Fanatismul ucide

Orice fel de fanatism ucide.

Zilnic un om ucide pe altul. Pentru un lănțișor de aur, pentru o vorbă spusă aiurea, pentru că i-a intrat în patul conjugal, pentru că îi încurcă afacerile, pentru că așa a primit ordin.

Ni se pare șocant că un om ucide pe altul pentru niște caricaturi, deși ne-am obșinuit cu ideea crimelor de mai sus și deși e lucru știut că în numele religiei se moare pe capete de când lumea și pământul.

Șocul nu cred că vine din crimă în sine ci din ce o compune:

– Umor, cum să mori pentru umor?

– Credință, cum să ucizi pentru credință? Continue reading

Prostia angajaţilor lui Voiculescu este adorabilă

Citiţi ştirea originală despre tânărul englez AICI şi AICI.

Întâmplarea este pe cât de stupidă pe atât de banală. Un tânăr s-a îmbătat de Revelion şi i-a spart nasul unei prietene. Cu pumnul, ce-i drept. Fiţi atenţi la următoarele fraze:

“Yob who attacked a woman on New Year’s Eve identified as 19-year-old scaffolder. The scaffolder, from Newcastle, is said to be ‘distraught’ with the situation.
Michael Baptist left his shaken victim with blood pouring from her nose after viciously swinging at her close to Newcastle’s Bigg Market just after midnight.”

Destul de clar, dacă ştii măcar o bobiţă de engleză. Ce au înţeles jurnaliştii de la Antena3:

antena3 prostie
Continue reading

Afaceristul român de mucava

gypsy_05M-am întâlnit ieri cu Alexandru într-un băruleţ, peste stradă de mine. Merg în locul respectiv de vreo patru ani, timp în care s-au schimbat patronii de patru ori. Fiecare afacerist plin de avânt şi inspiraţie bercenară a închiriat spaţiul, l-a modelat după închipuirile şi asemuirile sale, dând cu afacerea de pământ într-un an.

În era 2014-2015, barul se numeşte Casa Iordan, arată ca un cavou în care s-au montat nişte canapele lungi din imitaţie de piele, ornat cu ăl mai meltenesc prost gust. Beteală lungă şi sclipitoare înfăşurată peste toate kitschurile agăţate de taven şi pereţi, un laptop lipit de bar, sub ţinta de darts.

Si, o dată la 5 minute, veneau pe rând la laptop patronul, copiii patronului şi pipiţele copiilor patronului să pună fiecare câte-o melodie de suflet. Clienţii poa’ să sug-o ceapă. Important e să jubileze inimioara patronului şi a familiei lui de iordanieni.
Continue reading