Ordonanțele, presiunea străzii și calculul la rece

PSD-ul are Parlamentul și Guvernul, puterea legislativă și executivă, adică pot da și aplica legi fără vreun obstacol coerent. Nu, nici președintele, nici referendumul nu pot bloca o lege care are parlamentul și guvernul în spate.

Principalii jucători ai PSD-ului au dosare masive de corupție și se îndreaptă spre închisoare, pierderea unei părți substanțiale din ce au furat și, foarte important, pierderea puterii politice(ce înseamnă asta? studiu de caz – Adrian Năstase).

Cu alte cuvinte: RUINĂ.

1.Trecerea ordonanțelor de aministie/grațiere înseamnă pentru ei salvarea de la înec. Repet, au toate uneltele legale să le treacă.

2. Pentru țară, aceleași ordonanțe înseamnă dezastru. Înseamnă nu numai perpetuarea corupției care a ținut România într-o stare mizerabilă față de ce potențial avea după revoluție ci și reducerea justiției la o cârpă fără putere.

Înseamnă întărirea aceluiași sistem bazat pe pile, incompetență, șpagă, mușamalizare. Înseamnă aceleași spitale jegoase și fără medicamente, aceleași administrații acre și încete, aceleași controale făcute pentru bani nu pentru societate, aceleași greșeli plătite din buzunarul nostru.

3.Pentru PSD, ca formațiune politică, poate însemna pierderea zdrobitoare a alegerilor de peste patru ani, cu un electorat subțiat și o mobilizare la vot masivă contra lor. Zic poate nu sigur, românul uită ușor și dacă e cumva zăpadă nu iartă o partidă de ski.

Unde intră mișcările de stradă în ecuație? La ultimele două puncte, atât. Forță legislativă/executivă nu au ci doar forță politică de avertisment și de atragere a atenției spre ce se întâmplă(asta după ce PSD-ul a trecut deja în tăcere măsuri la educație și sănătate care au anulat încercările tehnocraților de a scoate mafia de acolo).

Astea-s consecințele adoptării ordonanțelor și efectele ieșirii în stradă.

Bun.

Acum, crede careva că o gașcă de oameni care au fost în stare să paraziteze sistemul medical până când a ajuns să te omoare spitalul nu boala, deci să nu le pese că banii pe care-i fac de acolo omoară oameni, o să fie interesată de punctele 2 și 3 când în joc e binele lor personal?

Că pe Dragnea, Ponta și restul îi interesează alegerile de peste 4 ani, câtă indignare produc clasei mijlocii sau cât de jos se duce țara când ei sunt în pericol de înec?

Nu, nu-i interesează. După ei ordonanțele sunt deja trecute, se caută momentul cu pagubă minimă de imagine și de capital politic pentru partid. Dacă momentul nu vine, asta e, doar n-o intra la mititica.

Ieșirile în stradă și flexarea mușchilor lui Iohannis nu schimbă nimic. Președintele a pierdut momentul de a schimba clasa politică imediat după ce a fost ales, acum deși face ce trebuie nu are o putere reală.

Da, aș fi și eu în stradă și îi aplaud pe cei care sunt. Aș fi însă conștient că nu am puterea să opresc ordonanțele și că acolo fac altceva:

  • le arăt celor care nu au ieșit la vot unde se ajunge dacă nu te interesează și lași o masă de manipulați să dicteze cine ajunge să administreze o țară
  • educ tineretul care vine din urmă să-i pese, că politica nu înseamnă circul de la parlament ci școala în care înveți, spitalul în care te tratezi, țara în care trăiești.

 

PS. Ca să nu spuneți că e prea sumbru calculul la rece, admit că e și o portiță:

Eșalonul secund din PSD, ăla fără dosare, care nu ar fi dispus să sacrifice viitorul partidului pentru a scăpa câțiva colegi de la mititica. Asta e portița, dar e mai mult teoretică, e greu să îndeplinească condițiile necesare pentru a putea fi deschisă:

  • să aibă destulă forță ca să se contreze din interior cu nucleul Dragnea și să schimbe direcția presiunii pe guvern;
  • să nu fie implicați în afaceri cu nucleul Dragnea, afaceri ce ar ieși imediat la iveală în caz de frondă.

Mda, unicorn.

 

sursă imagine

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

5 Comments

  1. Am vrut să scriu despre asta, dar mi-ai luat-o înainte 🙂
    Da, sunt de acord că ăştia vor trece ordonanţele, chit că am ieşit în stradă. Protestul în Bucureşti a fost iritant de paşnic. Nu zice nimeni să spargi geamuri sau să iei bătaie de la jandarmi, dar ar fi fost loc berechet de ceva efervescenţă. A fost mai mult un marş al tăcerii, de la Universitate până la Victoriei. Cetăţeni ieşiţi cu câini, pisici, copii mici – o plimbare de seară, acalmie.

    Ăsta a fost probabil momentul cel mai energic (deja plecase grosul protestatarilor. Au rămas spre final 3-4 mii, ceva mai vocali)

    Reply
  2. Ei, na, iritant de pașnic… nu-ți dai seama câtă muniție ar fi avut antena/rtv în caz de mici violențe? Mă mir că nu au fost provocate.

    Reply
    • Fără violenţă fizică. Dar să urle lumea mai cu patos. Era toată Piaţa Victoriei plină ochi şi coloana de oameni se prelungea până aproape de Intercontinental.
      Ar fi trebuit să vibreze pereţii Guvernului, să le cadă tencuiala 🙂

  3. “Eșalonul secund din PSD, ăla fără dosare”
    pe buneeee?din cine crezi ca e format esalonul, niste filantropi care ar face mult bine, dar n-au loc?
    :)))

    Reply
    • Măi, n-am zis că-s curați am zis că nu au dosare, deci nu sunt într-un pericol imediat și ar putea vedea situația ca pe o oportunitate de a deveni eșalonul I, cu acces direct la ciolan.

      Din păcate, tocmai pentru că nu-i bănui de incoruptibilitate și moralitate în exces, șansele să nu aibă afaceri care să iasă la iveală în caz că Dragnea și ceilalți deschid gura la DNA mi se pare extrem de mici, la fel cele de revoltă internă…

Leave a Comment.