O clipă de prostie absolută


The green gate by Vlad Popa on 500px.com

Vreo trei ani de zile a trebuit domnul P să suporte privirile fierbinți ca lava, ascuțite ca un vârf de burghiu și tandre ca un atac de taur ale nevestei până și-a luat nebunia de aparat pe care și-l dorise atâta vreme.

Da, domnul P e însurat, săturându-se la un moment dat de milioanele de cuceriri care-i cădeau la picioare când se ducea să ducă gunoiul (cei care îl cunosc bine pe domnul P ar avea ceva de comentat aici, nu despre milioanele de cuceriri ci despre celălalt lucru…).

A început cu o cameră foto modestă, dslr entry-level, la care stăpâna deja a ridicat sprâncenele amenințător, a continuat după vreun an cu un aparat net superior care-l ducea pe la mijlocul performanței posibile și stăpâna a scrâșnit din măsele ca un monstru marin și a ajuns, după ce a așteptat să se liniștească măselele în cauză, la camera pe care și-o dorise întotdeauna. Full-frame de mare angajament, cu căruța de megapixeli după el, care-l propulsa în rândul celora care nu mai au scuza aparatului când fac poze proaste.

Cam pe atunci s-a și oprit domnul P din fotografiat, nu din cauza fumului constant pe care îl scotea soția pe urechi – el fiind totuși un specialist al fotografiei pe ceață, ci din cauză că era prea ocupat. Cum așa un aparat merita doar eforturi consistente și fotografii colosale, P a hotărât să aștepte până o să aibă timp de așa ceva și rucsacul foto a început să adune praf, uitat printr-un colț… colțul spre care nevasta se uită tot timpul cu o bucurie care i se citește în ochi, poate bucurie e mult spus…

Acu vreo două-trei săptămâni, P a primit acces pe o apă cristalină de munte, pârâiaș deosebit de frumos și bogat în pești nobili, pe care plănuiește să filmeze muscărit la mare artă în anul care vine… chiar dacă muncile sisifice nu-i permiteau mai deloc, nu avea cum să rateze ocazia, mai ales știind că va fi singur pe apă și că șansa i se datorează exclusiv unui prieten care urma să-l însoțească și să-l apere de cerberii ce aveau în grijă cristalinul.

P hotărăște să-și ia și aparatul, nu pentru că s-ar fi așteptat să lase undița din mână vreo clipă ci doar pentru cazul vreunei capturi de vis sau vreunui cerb monumental ieșit dintre brazi.

N-a fost cazul nici de una nici de alta, mâna lui P fiind extrem de ruginită de la lipsa de practică din ultimii doi ani. Ba chiar după prima jumătate a partidei reușise un record negativ, de care nu se apropiase în douăzeci și nouă de ani de pescuit – doi pești în minciog și în jur de zece scăpați în dril, de ajunsese să-și muște blancul lansetei până la sânge.

După alte câteva ore de căutat pistruiații prin bulboane și vreo zece kilometri de pârâu, când inima îi mai venise la loc cu vreo treizeci de păstrăvi prinși și eliberați din cauza vârstei precoce și aspectului de mină de pix, domnul P, convins și de întunericul care se lăsa peste vale s-a tras la mașină și a pus punct partidei.

Rupt de oboseală, încerca să-și scoată forfacul de pe undiță ca să nu i se agațe muștele de scaunele bibiului, dar îl încurca buleandra închisă la culoare pe care o ținea lipită de corp cu mâna stânga.

– Fir-ar geaca a naibii – își spuse în barbă P lăsând haina să cadă, ca să-și poată vedea liniștit de scosul cârligelor de pe fir.

Când o văzu cum se duce torpilă își dădu seama că ce ținea el cu mâna stângă nu era bluza neagră anti-vânt pe care deja o dăduse jos ci aparatul pe care soția i-l plasase strategic în brațe cu nici două minute înainte.

Trosc se auzi pocnetul aparatului la cinci kilometri de jur împrejur, trosc mai făcu încă odată după ce drumul pietruit îl aruncă într-o parte.

P îl ridică tremurând de jos, îl șterse cu mâneca și începu să-l mângăie și să-i dea primul ajutor. Soția aștepta liniștită să atace decisiv, de ani de zile visa la o ocazie ca asta…

– Mami, vezi ce înseamnă aparat adevărat? Numai blițul s-a stricat, în rest merge perfect, păi dacă era unul din celelalte două praf se făcea! Ți-am zis eu că merită…

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

Leave a Comment.