Noul meu prieten

piticAstăzi m-am trezit odată cu ăle mai insomniace găini. Într-o zarvă de freză stomatologică scrijelindu-mi craniul. Orizontul încă se scremea să împingă soarele anemic prin sfincter. Ningea uşor, printre fascicule reci, crepusculare.

“Hai frate, cât de cretin să fii? Cum să bagi bormaşina la ora asta?” Deja freza stomatologică resimţită pe craniu reuşise perforarea. Executa săpături de adâncime prin creier, perpelindu-mă în durere până-n bătăturile călcâielor.

Nu mai resist, îmi trag o pereche de izmene peste perechea de izmene, mă înfig în şlapi, repet în minte vreo trei înjurături mai scârbavnice şi dau să ies la vânătoare de vecini tâmpiţi.

Ajung în dreptul debaralei. Zgomotul parcă se aude aici mai puternic. S-a modificat mult ca frecvenţă, vibrează altfel. Din schingiuitul metallic de joagăr gripat, s-a transformat într-un glas de artilerie. Explozii scurte şi înfundate percutând în perete.

“Pfa, să vezi că idiotul de vecin a reuşit să-mi perforeze peretele!” Cu mâinile tremurânde de nervi deschid uşa debaralei printr-o smucitură de Hercule turbat. Mă uit atent în debara, mă frec la ochi, mă uit din nou… Şi mă calmez. Era doar un pitic.

– Ce faci aici, pitic? De ce îmi loveşti ţevile cu târnăcopul tău magic?
– Boinc-boinc, pitic pitic. Hi-hi-hi. O ştii pe aia cu “în căsuţa din pădure aveau casă trei pitici”?
– Ha, evident…Am mai citit şi eu.
– Boinc-boinc, pitic pitic. Între timp, am crescut şi noi. Şi vrem să ne mutăm fiecare la casa lui.
– Băi, pitic pitic, pe mine nu mă duci cu zăhărelul, sunt om în toată firea. Zi-mi de ce vrei să-mi furi ţevile.

– Boinc-boooinc, pitic trist pitic. Am nevoie de fier pentru noua casă. Şi până acum am strâns doar câteva piuliţe, nişte cercei murdari de mucus şi o foarfecă de unghii, inscripţionată “Pora Andreea Trinity Edition”. Noroc cu foarfeca asta de 8 kg, că în rest…
– Băi, pitic, păi de ce nu zici aşa? De fier vechi ai nevoie? Hăi că te rezolv.

Şi am stat din zorii zilei până acum, mult după asfinţit, prins în munci şi alergări. Am aşezat piticul pe umăr şi am cutreierat tot cartierul. Să adunăm capace din fontă, inox, de la canale şi roţi.

Am avut noroc de pitic sprinten la minte. Să cari o zi întreagă fier vechi, filozofând despre mondenităţi şi chicotind la glumiţele piticului de pe umăr… nu-i lucru puţin. Alţii au ghinion doar de pitici emo, frustraţi ori nervoşi.

Să-l vezi pe-al meu, în timp ce demontam schelele unui panou publicitar:
– Boinc-boinc, pitic pitic, woow, la voi este legală prostituţia?
– Nu, pitic. De ce întrebi?
– Boinc-boinc, pitic pitiiic. Văd pe panoul ăsta mare reclamă, mareee. Femeie goală, pusă la vânzare.
– Băi, pitic, numai la prostii ţi-e gândul. Aia este doamna Mihaela. Faci sex cu ea DOAR dacă te laşi de fumat.
– Boinc-boinc, pitic trist pitic. Păcat că nu m-am apucat.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

7 Comments

Leave a Comment.