Niște adormiți

Henri Bresson tineri in tren

Întotdeauna m-a fascinat cum criticii, specialiștii și snobii reușesc să găsească o mie de nuanțe, un milion de straturi și un miliard de fire complexe în orice bucată de telemea aparține domeniului lor.

Pentru primii e un mod de a-și dovedi pregătirea și expertiza care-i califică pentru pâinea de zi cu zi, iar pentru ultimii, un mod de a arăta tuturor cât de profunzi, înzestrați și inteligenți sunt dumnealor. Pentru niciunul dintre ei nu contează ce a vrut autorul/artistul să spună sau cât de simplă a fost viziunea acestuia, important este numai ce poate el susține că vede în opera respectivă.

Fotografia de mai sus este trasă de Henri Bresson, unul dintre cele mai importante nume în fotografia mondială, citat drept părintele fotojurnalismului.  E luată într-un tren din România în perioada comunistă, când lentilele occidentale nu prea aveau ce căuta la noi.

Bineînțeles că e mană cerească pentru orice pasionat/specialist/critic de fotografie, la urma urmei câți fotografi legendari au tras poze românești care fac parte din colecția Magnum?

Le-am citit și auzit pe toate despre poza asta – de la sentimentele tulburătoare pe care le exprimă poziția mâinilor, la faptul că ea e gravidă și copilul întregește imaginea, la simbolismul actului protector al brațului pe gât și așa mai departe până în pânzele albe. Fiecare scamă de pe scaune semnifică ceva, nu mai vorbim de catarama tipului… cercul infinit al iubirii.

Până la urmă chiar e o fotografie reușită și delicată așa că am acceptat toate filozofările astea și am trecut mai departe până când am întâlnit una și mai și:

”Aceasta este una dintre cele mai frumoase fotografii ale spiritului românesc”

Am crezut că mor. Zău acuma, înțeleg să te legi de fiecare amănunt și să crezi ca Bresson a declanșat aparatul gândindu-se exact că poziția răscrăcărată a tipului adormit  sugerează triunghiuri erotice, înțeleg să ridici fotografia între cele mai emoționante văzute vreodată, înțeleg și să o consideri demnă de eternitate DAR cum Sfinte Hristoase să spui că e una dintre cele mai frumoase fotografii ale spiritului românesc???

Unde e spiritul unui popor la doi oameni din tren, prăbușiți de oboseală, unul crăcănat și pe jumate scurs de pe scaun și celălalt scărpinându-și o sprânceană? În momentul ala am vrut să-i scriu autorului mirabolantei cugetări – amice, ești complet idiot – dar ceva m-a oprit: o revelație. Omul avea dreptate:

Suntem un popor de adormiți.

 

 

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

7 Comments

  1. Tipul din poza seamana izbitor cu tata. Pe cand avea vreo 30 de ani. O sa ii arat poza. Dar aia sigur nu e mama. Altfel, schimbam titlul pozei in “Supa primordiala in care a fiert Corban”

    Reply
    • vezi că s-au organizat căutări culturale ale cuplului și ale copilului respectiv, cică se dau și recompense – un weekend la munte și un fotoshooting special…

  2. Fain articolul, dar ma deranjeaza faptul ca atunci cand dau share pe facebook sau twitter sunt trimisa acolo in timp ce aceasta pagina se inchide. Si inca ceva ce ma deranjeaza: cand dau clic pe imagine, aceasta se deschide in aceeasi fereastra, fara optiunea de a fi inchisa fara a inchide si freastra cu acest site.

    Reply

Leave a Comment.