Moartea lui Horeca

Taverne, cârciumioare, cuibar de înveselire și de întinzătoare, stele Michelin și stele verzi după prea multe comenzi: Sub tulbure sunt stinse toate. Șșș, e noapte!

<< Şi clopotele-n limba lor plângeau cu glas tânguitor; Şi-adânc, din bubuitul frânt al bulgărilor de pământ, vorbea un glas, un cântec sfânt și nălţător:
“Nu cerceta aceste legi, Că eşti nebun când le-nţelegi!”
>>

În amintirea Bucureștiului nocturn vom rămâne un roi de bețive adunate peste fructele fermentate. Prezențe efemere, inutile, rătăcite în lumea noastră mică deasupra unui butoi, într-un beci, într-un cătun, într-o noapte.

La moartea lui Horeca, discurs funerar în hârșâitul hârlețului:

“Hâr, de-aici, potaie!” se auzea la fiecare masă din curtea Mahalalei. În Centrul Vechi, la bodega “La Mahala”, ne strângeam toți ramoliții generațiilor prăfuite; ăștia născuți înainte de 2000.

Bodega este inaccesibilă milenialilor, tăinuită la capătul unei alei înguse unde nu vede Google Maps-ul. Un singur indiciu criptic o dă de gol: Bucata de lemn inscripționată “La Mahala”. Atât! Fără lumini, sunete, artificii, fără fătuci care te trag de mânecă și te așază cu forța la masă. Au mai cocoțat-o și la vreo 2 metri, imposibil de dibuit cu coada ochilor lipiți de telefon.

La Mahala s-au strâns toate vietățile adevăratului Centru Vechi, ăla atehnic, aprioric, Apple free. Taverna Libercugetătorilor ascunsă sub o denumire mai puțin răsunătoare decât TaLib. Anecdote despre istoria locului și a locuitorilor nocturni pot răscoli la nesfârșit, dar, cu ocazia discursului funerar, s-a ridicat deasupra amintirilor o noapte de vară.

“Hâr, de-aici, potaie!” pe mai multe voci, lătrături și miorlăieli: vietățile adevăratului Centru Vechi ciocnesc carafe, jonglează rasoluri coapte, mângâie pisoci vagabonzi, îi ‘zvârle la masa de lângă când devin prea lacomi ori plictisitori.

De minute bune, îl privesc perplex pe comeseanul Charlie. L-am sfătuit să nu, am încercat cu toate argumentele, dar nu am reușit. Lehamitele ochilor mei poate fi neutralizat doar de entuziasmul umed al chelnerițelor adulatoare. Umezi și fierbinți sunt ochii lor care-l spală pe Charlie ca pe tălpile lui Hristos.
Căci El strânge la pieptul drept o păturică pufoasă, iar cu stânga mânuiește delicat un biberon.

Îl desmiardă, îi șoptește delicatesuri, îi promite că va avea grijă și îl va îmbăia doar cu șamponul special primit de la chelnerițe. Uite că au reușit! Nu le-a fost ușor în fața argumentelor mele, dar decolteurile și limbile lor ispititoare au învins: l-au convins pe Charlie să înfieze pisocul abandonat în curtea mahalalei.

Un ghemotoc miorlăitor îi mai trebuia. Să îl spele, să îl hrănească, să îl ducă la medic, să îl răsfețe… iar peste câteva zile să îl treacă ilegal granița spre Ungaria, ascuns în torpedoul mașinii. Destinația finală: un orășel din Germania, unde Charlie s-a mutat cu nevastă și încă doi motani salvați de prin mahalalele patriei.

Dacă tot n-a vrut să asculte vocea rațiunii, am mai comandat două carafe și doi papanași, fiecare cu câte-un artificiu înfipt, să fie într-un ceas bun și să petrecem fastuos adopția. Am plecat după miezul nopții, când s-au coborât obloanele legii.

N-am cercetat aceste legi, că am fi fost suficient de nebuni să le-nțelegem. Dar am plecat veseli și am adormit împăcați: Charlie strângând la piept un pisoc și un papanaș, iar eu strângând motive în favoarea unei noi nopți reușite de vară.

Până la urmă, o fi făcut bine. Unde miorlăie două guri, e loc și de a treia. Hî-hî-hî, ce viață pe potaie de acum înainte… din mahalaua Bucureștiului, țop! în Biergartenul din Dessau. O să-l castreze, asta este, la revedere golăneală, bye-bye, pussy! Dar o să fie confortul, viața în puf, vorba aia: ca la nemți, la nimeni.

Of, of, viață! O fi făcut bine, mă? Golan în mahala sau castrat la casa ta? Charlie este însurat, o ști mai bine, nu m-a ascultat. Am avut argumente, argumente, argumente, dar decolteurile și limbile ispititoare…

Am adormit măcinat de dileme, dar, imediat dimineța ce-a urmat, totul s-a lămurit. Nu aduce anul ce aduce clipa, îmi șoptii în barbă privindu-l pe Charlie adormit în fotoliu, mângâiat de razele dimineții. Iar Charlie mângâia și el. Mângâia tandru gemul de pe papanaș, iar în colțul gurii îi atârna vârful unei cozi de pisică.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.