Mici Românisme

  1. Mici de la Baciu. Buni, până acum cei mai buni, se simte textura și gustul cărnii nu numai mixul de condimente. De fapt, tot ce-i de acolo e mult peste piața produselor din carne de la noi.

2. Pentru prima dată în cinci ani de zile, după ce am cumpărat de la milioane de țărani și din trilioane de piețe, am găsit roșii ca-n grădina bunicului. Au costat 10 lei – aș fi luat un sac și-aș fi plătit și mai mult.

Generația proaspătă nici nu mai cunoaște gustul de roșii, când prind vreuna care are puțină aromă zic că au dat de aur, la fel și când e stropită c-un ulei bun  și-mprumută gust de la dressing.

Asta nu înțelege țăranul ăsta care se dușmănește cu UE, că nici dracu nu-l împiedică să crească roșii adevărate și să le vândă la un preț bun pentru el. În loc de asta, a început să meargă din ce în ce mai mult pe șmecherie:

  • ia semințe de soi rezistent (înjurând politicile europene în timpul ăsta) că e mai ușor de crescut. Deși au fix același gust ca alea din supermarket se așteaptă ca omul să plătească preț de patru ori mai mare, că doar sunt crescute în grădină.
  • le colorează nu la soare ci la injecție, dându-ți coajă roșie și miez verde și lemnos, bineînțeles, la preț de roșie coaptă natural în grădină.
  • sau, cel mai șmecher dintre șmecheri, ia roșiile din supermarket și le vinde în sat, în fața porții (da, experiență proprie cu țăran original).

De asta, în cinci ani de zile, e prima dată când nimeresc roșii cum trebuiau să fie.

3. De când a ajuns, dom’le, obligația clientului să-ți cumpere ție marfa stricată? Zău acum, la noi în piețe este de la sine înțeles că trebuie să îi iei celui de la tarabă măcar un 10% marfă stricată.

Eu n-am văzut așa ceva în altă parte, ba dimpotrivă, nici nu ajungeau pe tarabă chestii mucegăite.

Că ăsta e argumentul contra alesului cu mânuța clientului – ”Da’ mie marfa stricată cine mi-o cumpără?”

De unde și până unde a ajuns normalitate în mintea piețarului ca eu să plătesc X lei pe un kil de ceva și vreun sfert de kil să fie pierderea mea, nu pierderea lui de comerciant?

Românisme de daci mândri.

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

10 Comments

  1. La Baciu nu sunt cei care au si un magazin pe Calea Floreasca, deschis fix trei zile, in weekend? Stiu ca sunt singurii unde am gasit “mezeluri traditionale” de genul “parizer de curcan”, adica piept de curcat presat, cu termen de valabilitate 7 zile si probabil cele mai bune placinte poale-n brau din zona 🙂

    Reply
    • Da, parca in Bucuresti sunt deschisi numai in weekend, mai au prin Viena un magazinas, dar baza e aici, in Bucovina, unde au gospodaria :).

      Mi se plangea Le Maitre, care le-a incercat produsele aici la botul calului, ca a vrut sa ia din Bucuresti inainte de sarbatori si era coada ca pe vremea lui Ceasca.

      PS. Nu stiu ce fineturi au pentru bucuresteni dar aici au niste copturi si afumaturi facute ca la carte.

    • Au cam de toate, dar in cantitati mici, iar vineri seara si sambata dimineata e “macel” (mai sunt cateva magazine “bio” de astfel de fineturi, dar sunt la fel de pline).

  2. Taci, că mi-am luat gălbiori de-ai noștri din Lidl să-i pregătesc diseară :)) Puțin și rapid, așa, să am ce mînca pînă o veni frigiderul.

    Reply
  3. 16.99 RON cutia de 400g. Proaspeți, culeși din pădure! (așa scrie pe cutie). Cică-s de undeva de prin Oradea.
    Da, coane cu smîntînă… Dar am luat si mirodenii din plin, să-i mai tai aroma :))

    Reply
  4. Apropo de galbiori, acu trei saptamani am fost la Mesteacan si a adus paznicul intro dimineata vreo 3 kg din padure. Mai proaspeti nu se exista 🙂
    I-am tras in tigaie cu ceapa, usturoi, cimbrisor si am stins cu smantana…

    Reply
    • Noi am iesit dupa ploaie si-am cules cativa de aia cat varful de la degetul mic, de se topesc in gura de fragezi ce sunt. Trasi in tigaie in untura de rata, inecati in smantana si presarati cu ceapa verde taiata subtire…

Leave a Comment.