Mi-a ieșit bucătăria pe nas

Găteam o dată la una-două luni, numai și numai mâncăruri de rafinament și dezmăț culinar extraordinar, la care trebuia să petrec toată ziua în bucătărie, să le mângâi, să le dezmierd, să le potrivesc și doar pe seară, când se adunau de prin lumea largă oaspeții, să le culc în blide.

Apoi, după ce s-a născut Ioana, am început să gătesc și chestii mai lumești, o dată de două ori pe săptămână ba un cartof țărănesc, ba un mușchiuleț fript, ba ceva lăsat să toarcă juma de zi în cuptor, ca să-i mai iau din povară nevestei. Niciodată fără să am chef, niciodată la vreun program, totdeauna cu plăcere și răbdare, ba chiar o luam ca un prilej de relaxare.

Acum însă nu mai vreau să văd la față bucătăria deloc deloc deloc, ba chiar îmi vine să-i zidesc ușa, ca să știu o treabă. Iar asta nu-i de joacă ținând cont că alaltăieri s-a tăiat o rață de ogradă, c-un piept uite-așa de mare (imaginați-vă un gest larg tare), care mă așteaptă pe mine și numai pe mine să-l gătesc. Poate când o să-i treacă gustul celor – nici nu știu câte au fost – zile de stat non-stop între tigăi…

*

Nu m-am aruncat eu eroic între blide, ba dimpotrivă planul inițial era abia să le ating, poate să le potrivesc un pic la culoare și să am grijă cum le așez pentru poză și asta după ce nu am găsit poze deja făcute cum îmi trebuiau mie, că atunci nici nu  mai ajungeam la subiect.

După ce am auzit niște pretenții bănești de ziceai că gătesc două săptămâni la vreun restaurant de 3 stele michelin singuri-singurei, m-am lecuit rapid. De ce nu cere românul cât știe că face munca lui, eventual ceva în plus că e un efort legat, ci calculează doar în funcție de câtă nevoie ai de el? La nunți, înmormântări, țevi sparte în casă, mașini defecte, adică la orice chestie de care ai nevoie neapărat de-o intervenție te jupoaie de viu.

Cumva câteva zile în bucătărie pentru un proiect la care tu sigur iei o roabă de bani ( îmi amintește de un jupân ce filmase niște partide de pescuit pe baltă c-o cameră de mână și a cerut pe vreo cinci episoade 90.000 de euro c-așa a înțeles el că plătește discovery-ul) au ajuns în aceeași clasă de situații în care e bine să iei și pielea de pe om.

Decât să câștige de 3 ori cât ar fi făcut în mod normal , românul preferă să nu ia nimic, fiind împăcat cu gândul – măcar nu m-a fraierit ăla să se umple de bani pe spatele meu.  Așa am ajuns să trebuiască să gătesc singur…

*

23 iahnie fasole cu afumatura 2

Și ca să fie chinul complet am vrut să respect stilul rețetelor și nu mi-am permis nicio sclipire creativă ba chiar am eliminat ce mi se părea ieșit din tiparul gătelii normale… tortură curată, pe cuvântul meu de creativ.

După julituri, tăieturi, înjurături, arderi repetate și turnat ulei încins peste diferite porțiuni de piele, după lacrimi și pumni în masă ( venite extrem de natural în urma unor rețete care au refuzat să iasă fotogenice), după nopți cu obrazul lipit de cuptor, după un post crunt numai cu pâine și suc ( să vedeți voi câtă repulsie poate să vă provoace mâncarea după numai 3-4 zile de gătit continuu darăminte după 10…), după toate astea am învins.

Am învins bucătăria până mi-a ieșit pe nas.

 

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

4 Comments

Leave a Comment.