Mașa și ursul – desene animate adevărate

Timpul s-a comprimat enorm în zilele noastre și cred că unul dintre locurile cele mai lovite de scurtarea asta masivă a duratei în care e social și mai ales economic acceptabil să faci ceva este arta, în orice formă a ei. Atingând doar două dintre formele serioase, pictura și sculptura – care s-au transformat din căutări ale frumosului și expresivității în bazaconii menite să șocheze și în pur marketing, într-un exercițiu de dat pe repede înainte și sacrificat chinul creației – trec imediat la ce mă interesează adică desenele animate.

Nu știu exact când s-a petrecut transformarea oribilă a desenelor animate dintr-o lume de vis care vrăjea copiii într-o serie neîntreruptă de caractere hidoase și strâmbe, executând același fel de vorbărie murdară, exagerată și vulgară pe care o simți în emisiunile de prost gust pentru adulți, cert este că s-a întâmplat.

N-ai nicio șansă să lași să ruleze un canal de desene animate fără să dai peste stilul ăsta de desen animat făcut de parc-ar vrea să scuture copilul de copilărie și să-l târască brusc în lumea adulților.

Dar uite c-am dat peste Mașa și ursul care e desen animat cum ar trebui să fie și nu din arhivă ci e proaspăt. Da, e în rusă dar zău că nu contează (am înțeles că Sony pictures a cumpărat episoade pentru Europa dar le traduce în germană), te uiți cu plăcere la el și dac-ar fi în swahili…

PS – mie mi-a cam ajuns, că de luni de zile se uită fiică-mea câte o oră-două la alea 30 de episoade de le-am învățat pe de rost de la cap la coadă, dar na bine că nu mă pune să i le traduc…

 

 

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

1 Comments

  1. felicitarile noastre noi suntem la strumfi(sambata si duminica) si muzica cat cuprinde stie fiu-miu “cutiuta muzicala” pe de rost daca vrei iti canta vreo 20 de melodii fara sa uite un cuvintel.in plus, acu i-am tot pus colinde si la craciun sigur face furori la tara printre tarancute. inca raman uimita cata informatie poate cuprinde mintea unui copil de doi ani si jumatate.

    Reply

Leave a Comment.