Malambu

Drumul central părea o piele de șarpe, tăbăcită. Pe un fundal pământiu se ițeau petice negre de asfalt și smocuri verzi, crude, răsărite din balegi tasate. A fost liniște și pustiu, puteai să auzi pisocii sugând sub căpițele de fân. Sătenii fie pândeau de prin cocioabe, fie fugiseră din calea unei urgii.

Drumul colorat venea dinspre oraș și se intersecta cu poteca bătucită de-a lungul gârlei uscate. În intersecție, câteva scânduri cu urme de sfinți se propteau pe tubul unei fântâni. Păreau rămășițele unei troițe vandalizate de timp și nepăsare.

Au început să iasă câinii pe sub uluci și au urcat la drum, formând o haită înaintea lui Ștefuț. Nu latră, nu mișcă, doar așteaptă cu privirile înfipte în noul venit.

Primul glas de întâmpinare a fost al unui vițel, uitat să flămânzească în vreun grajd dărăpănat. Glasul s-a scurs în fântână și s-a spart în ecouri tremurate. După o analiză severă, câinii au plecat plictisiți spre gospodării. Fântâna plânge.

În depărtarea pieii de șarpe au apărut străluciri, asemeni unor licurici scăpați din clocotul apusului. Au crescut în lumini stroboscopice roș-albastre și au astupat plânsetul fântânii. Ștefuț scapă geanta de voiaj lângă picioare, iar tolba cu undițe și-o strânge la piept.

Mai multe mașini de poliție își înghesuie boturile în fața unei cocioabe cu ferestre mici, bătute în cuie. Mascații culcă gardul de uluci cu primul bocanc; al doilea dărâmă ușa și peretele din jur. O babă țipă. Cocioaba pârâie și cască o gură de fum pe fața mutilată.

Prin fereastra laterală sare un zglobiu în floarea vârstei, înarmat cu un picior de curcan fript. „Neluuuș, ce făcuși Neluuuș?!” răcni baba la finalul țipătului caustic.

Zglobiul are corp fibros, ars de soare, înfășurat cu zdrențe de cânepă în zonele bărbătești. Ultima rază a asfințitului îi mângâie mutra căpiată. Îi aprinde cicatricea aurie, coborâtă din sprânceană până la mijlocul obrazului, într-o semilună.

Mascații scot bastoanele și vor să-l încolțească în puținii metri de curte pustie.
„Malambu e termometru și atârnă de un metru!” strigă zglobiul și izbucni într-un râset cu stropi. Îndreptă amenințător ciotoiul de curcan spre brigada gonacilor mascați. Un salt stânga, unul dreapta, apoi pași mărunți și repezi în direcții aleatorii, ca un iepure hăituit de lupi încercând să păcălească moartea.

„Malambu e termometru și atârnă de un metruuu!” Și zvârli ciotoiul direct în fruntea unui polițist, culcându-l inconștient în pulberea de găinaț. A zbughit-o pe deasupra lui și a reușit să iasă în drumul colorat, apoi a dat câteva rotocoale în jurul fântânii și ar fi gonit peste gârla seacă, spre pădurea infinită de araci.

Ar fi… Doar că s-a întins pe spate, lângă rămășițele troiței, cu mâinile încleștate pe pulpa dreaptă. Focul de armă l-a auzit mai târziu, când în timpane deja bătea inima străpunsă de durere. „Neluuuș, ce făcuși?! Ce făcuși, Neluuușiii…” plângea baba îngenuncheată în fața cocioabei decupate.

Poliția l-a cărat pe umeri până la mașini. A unit fântâna și drumul printr-o dâră de sânge vârtos, ca un cocoș decapitat, târât la îngropăciune. Dar i-au revenit hohotele de râs, iar strălucirea cicatricii s-a transfomat într-un iatagan de foc.

„Malambu e termometru și atârnă de un metru! Buhahaha, de un metruuu! Malambu e termometru, îi atârnă de un metruuu!”

Sirenele și-au reluat urletul, rostogolind luminile roș-albastre spre capătul pieii de șarpe. Baba a tăcut. Prin albeața ochilor soarbe întunericul fierbinte. Întunericul sfârâie în adâncul cerului și curge peste movilițele viticole: valuri, valuri. Ștefuț strânge undițele la piept, înconjurat de liniște și pustiu.

Dintre ulucile surpate se ridică un polițist prăfuit. Gâfâie apăsat, ca bivolul răpus de jug, apoi flutură spre cer un picior de curcan fript: Băăă! Băăă, tâmpiților!

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

2 Comments

  1. Simt că intru și mă aștern în peisaj (pe model turcesc), iar împrejurul mă anesteziază și mă liniștește. Molcom, pitoresc, retrospectiv. Apoi, hâț, interferența tenebroasă a unei pricini de actualitate mă rulează ca pe clătită. Dar este ceea ce este. Și, mai ales, modul în care este, adicătelea construcția, merge strună.
    Place.
    De corectat la: ”sare un zblogiu în floarea vârstei”, dacă mai jos e ”zglobiu”. Că nici cu dex nu mă lămurisem ce e ăla zblogiu 🙂

    Reply
    • Mulţumesc! Corectat 😀
      Mi s-a mai întâmplat să inversez literele în cuvânt, dar litere alăturate, nu a doua cu a cincea! Trebuie să termin “opera” urgent, pare pe ducă procesorul.

Leave a Comment.