Mă piș pe vot, îl anulez sau îl dau unui gunoi? – Dilema votantului român

Isterie mare pe-o poză c-o fătucă într-un tricou inscripționat cu ”Mă piș pe vot”, isterie mare și împotriva celor care votează cu aceleași gunoaie care ne tot duc la sapă de lemn, isterie superioară și atotmoralizatoare a celor care merg și-și anulează votul – ăștia din urmă au găsit gaura de la gogoașă, ce poate fi mai nobil decât să-ți anulezi votul? Poate doar să votezi un independent, un Diaconu ceva…

Dacă isteria asta generală s-ar îndrepta spre o educație politică, spre timp folosit în căutarea (și da, trebuie lupă și cercetare serioasă), în găsirea unei alternative mai curate, chiar dacă e una de care nu a auzit nimeni și care nu pare a avea șanse, bine ar mai fi. Dar nu, pentru român isteria și aruncatul cu noroi spre opțiunea altuia e mult mult mai satisfăcătoare.

Ia să vedem cât de prostești sunt punctele de vedere de mai sus, toate punctele de vedere de mai sus:

1. Nu merg la vot și așa penalizez clasa politică. Penalizezi pe dracu. Zi, frate, că ți-e lene să mergi, că n-ai cu cine vota și înțeleg dar nu face din asta vreun act nobil care ajută cu ceva.

Culmea, era un timp în care credeam că o absență masivă, aproape unanimă de la vot, ar fi o palmă grozavă dată politrucilor. Nu poți însă să speri la așa ceva după ce te uiți un pic în jur, nu poți să crezi serios că cei pe care-i înjuri acum că votează pe un kil de ulei se vor transforma miraculos în cetățeni superior etic.

Efectul practic al faptului că tu nu mergi la vot este să faci votul celor pe care îi disprețuiești mai puternic, mult mai puternic. Și nimeni nu are dreptul să-ți bată obrazul pentru asta, e opțiunea ta, e dreptul tău, dar nu fă din comoditatea și sila față de clasa politică un act responsabil care vezi-Doamne chiar ajută la ceva.

2. Mergi la vot și votezi răul cel mai mic. Și cu ce mă rog ești diferit tu față de cei cu kilul de făină pe care și tu, ca și cel de care vorbeam mai sus, îi disprețuiești? Cu nimic, că răul cel mai mic se tot rotește, ba e ăla, ba e ălalalt.

E normal să votezi așa când ai doar două opțiuni, cum ar fi un tur doi. Însă când ai vreo zece de ce ai vrea să votezi aceeași coloși nemernici, aceleași forțe principale și să nu îți pui votul pe ceva nou sau măcar mic de n-a supt kilometri de ciolan?

Îți spun eu de ce nu – pentru că nu ai cultura politică necesară să îți pui ștampila pe un candidat fără vizibilitate. Nu ai o strategie de viitor, nu înțelegi că dacă tu și alții ca tine ar vota așa, chiar dacă pe moment nu s-a întâmpla mare lucru pe termen mai lung s-ar întâmpla multe:

– mai mulți oameni curați s-ar implica în politică știind că există un electorat care se informează singur și votează fără să fie nevoie să-i fie băgată pe gât figura unui politician câte zece ore pe zi la televizor

– jucătorii mari ar trebui să accepte proiecte viabile de la jucători mai mici care chiar vor să facă ceva, ar face asta ca să câștige mai multă tracțiune.

De ce nu o faci? Pentru că votul tău trebuie să conteze, asta e important, nu rezultatul, nu faptul că girezi aceeași turmă de hoți, simți însă că ai contat și asta te face mai bun decât ăla care și-a dat votul pe-un pahar de vodkă, chiar dacă efectul practic e exact la fel.

Altfel cum ai putea pune placa cu – pentru ce s-a murit la revoluție? Că pentru asta s-a murit să poți să iei o poziție de sfânt apărător al democrației în timp ce scuipi pe opțiune de a nu vota a altuia, în timp ce-l pui la colț pentru că nu vrea să facă ce faci tu. Bravo mă, ești tare!

3. Mergi la vot și-l votezi pe Diaconu, că e independent. Mai e nevoia să spun cât de tâmp ești după ce Ponta a ieșit să defileze și cu rezultatele lui Diaconu? Mai e nevoie să spun cât de needucat politic ești când ți se pare nobil să trimiți un actor, fotbalist, cântăreț sau orice specie de genul ăsta fără nicio legătură cu vreo experiență, pregătire sau studiu în domeniul pentru care îl girezi?

4. Mergi la vot și-ți anulezi votul. Pot să înțeleg dorința de a desena un penis vârtos pe buletinul de vot, dacă pe tine te ajută să simți mai bine, e-n regulă. Mie mi se pare absurd să mă duc să-mi pierd timpul pentru ceva nul dar nici nu m-ar face să mă simt răzbunat un desen porcesc, însă dacă aș simți vreo satisfacție m-aș duce.

Însă când unul de ăsta are pretenția că se duce și-și anulează buletinul ca să nu-i fie furat votul atunci mă bușește plânsul de jenă, jenă cât de ridicol poate să fie. Motivația lui e la fel ca al ăluia cu răul cel mai mic, el trebuie să simtă că face ceva, că e cetățean important, altfel n-ar scoate așa o tâmpenie pe gură.

Știi cum sună? E ca și cum ai ști că dintr-o anume parcare se fură non-stop și tu ți-ai scoate mașina din garaj, ai duce-o acolo și ai zice – i-am pus alarmă ca să nu se fure. Nu numai că e stupid dar arată ce nivel de naivitate și totală necunoaștere a sistemului ating acești cavaleri ai dreptății.

Voi cum credeți că se fură voturile astea? Scrie cineva în registru de capul lui nume, adresă, cnp, ia un buletin de vot, pune ștampila corect și apoi îl bagă în urnă? Poate la Sfârleazul de Sus se întâmplă așa dar în rest votul se fură la numărătoare. Câți oameni au fost la vot? Atâția. Observatorul e al nostru? Pe ceilalți i-am plătit? Ok, 80% din voturi sunt pentru noi.

Ce-ai făcut tu cu votul tău anulat? Ai ghicit, tocmai ai ajuns în cei 80%. Păi voturile nu se verifică? Ba da, o picătură dintre ele se verifică. Cam câți președinți de secție de votare ați văzut voi băgați la închisoare pentru numărat aiurea voturile?

Merg la vot și-l anulez să nu se fure este de departe cea mai stupidă poziție dintre toate de până acum.

Ce-ar fi ca tot timpul pe care-l folosim pentru explicat altora cât de nobilă și folositoare pentru democrație e poziția noastră față de vot și cât de greșită e a lor (cum ar fi ora pierdută ca să scriu articolul ăsta) să-l folosim informându-ne despre fiecare candidat în parte și votându-l nu pe ăla cu șanse, nu răul cel mai mic dintre cei puternici, ci pe cel mai curat și pregătit?

 

PS. Și pentru a da un exemplu concret al tâmpului care se crede îndreptățit să spumege superior luați de aici. Magnificul autor etichetează cu prost și lipsit de respect un om care-și declară poziția lui despre dreptul propriu fără să i se pară ridicol că aruncă cu noroi în opțiunea altcuiva pentru că nu e identică cu a lui.

Că de asta s-a murit la revoluție, nu? Ca să fii obligat să ai aceeași părere cu tot poporu? Ah, wait, că parcă nu asta e definiția libertății.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

26 Comments

  1. Vlad, chill, nu se fura la numaratoare, decat eventual daca e vre unul prost si nu stie sa numere. Sunt vreo 11 oameni parca intr-o comisie, e greu si nerentabil sa-i mituiesti, plus ca e riscant.La noi se fura votul prin cumparare cu sticla de ulei sau cu banul jos, depinde de electorat. Iar una dintre cererile grupului care tot manifesta e si scaderea numarului de semnaturi necesar ptr o candidatura. 100 000 e foarte mult, e nevoie de aparat de partid. Independentii care aduna atatea de regula nu prea sunt independenti. Si aia e ideea, ca vrem posibilitatea sa mai intre si altii in politica, sa avem si noi ce alege, dar intreaba-i pe parlamentarii de la partide daca au chef sa schimbe legea ca sa fie concurati de independenti.

    Reply
    • Olivia, tu trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca eu nu vorbesc din auzite. Daca zic – fratilor, in sectie voturile se fura la numaratoare mai des decat altfel – inseamna ca stiu asta, nu mi-o imaginez. Comisie de 11 :))))

      Iar situatia de care vorbesc avea relevanta pentru voturile anulate de frica sa nu se fure, evident ca cele cumparate sunt multe dar asta nu avea legatura cu discutia.

      Da, cerintele electorale sunt gandite restrictiv si da, o relaxare a reglementarilor in cauza ar putea aduce un suflu nou.

  2. Unde pana mea ai auzit tu de voturi furate? Pe bune, te intreb ptr ca m-am ocupat fix de sectii de votare. Am si fost pe sectie , si crede-ma nu-ti ofera nimeni bani ca e prea riscant. Am mai auzit ca mai profita unu de neatentia altora si mai muta niste voturi dintr-un pachet in altul, dar cam atat, si cred ca e rarissim ptr ca voturile alea se numara macar de reprezentantii partidelor mari concurente separat plus de presedinte si vicepresedinte. Adica slabe sanse sa nu vrea si PSD-ul si PDL-ul si PNL-ul sa-si numere voturile. Si aia care merg pe sectie de obicei merg la toate alegerile, au experienta. Ai dreptate, nu-s 11 sunt 9, nu mai tineam minte. Si crede-ma ca lumea chiar isi face treaba, ca stau de nebuni cate unii pana la 4 dimineata ca nu le iese un vot.

    Reply
    • Depinde de nivelul sectiei de votare – sa luam o sectie din Bucuresti, Drumul Taberei sa spun, fieful psd-ului acolo – alegeri parlamentare. Pe langa trei oameni din partide politice importante si doi de la primarie (cica apolitic) restul erau studenti care venisera acolo si habar nu aveau pe ce lume sunt, ei luau banu si erau multumiti. Niciun vot nu s-a luat de la vreun partid mare in schimb imediat ce s-a lasat cortina au inceput negocierile, fara jena, in timp ce oamenii de la primarie iesisera la o tigara, pentru un mic ados din voturile celorlalti.

      Sa luam apoi o sectie de votare dintr-un oras mic de munte, alegeri locale – sectie nu foarte bine acoperita. In cele cateva minute in care chiar unul din candidati, simtind deja infrangerea, a iesit val-vartej si plin de nervi, un teanc bun de voturi a zburat in alt teanc.

      Si astea sunt solutiile cat de cat elegante, cu voturi mutate, mai simplu e insa la Popleaca unde nu le mai numara nimeni ci se scrie doar procesul verbal.

      Acu, ca despre asta era vorba, nu despre cat de mult conteaza voturile furate in sectie, ia sa vedem exemple cu liste completate in plus si buletine stampilate de comisie… chiar daca pare greu exista sectii in care se face si asta dar sunt infinit mai putine si mai mici decat cele unde se intampla ce spun eu.

      Informatii din ultimul deceniu, inainte era mult mult mult mai rau.

  3. Vlad, din sectie cat se numara voturile, nu se iese, nu ptr ca asa zic eu, dar e jandarmeria pe hol, si daca nu vrei la sectie stai si numeri votul si daca te pisi pe tine in timpul asta. Pe sectorul 6 chiar am lucrat 3 randuri de alegeri si nu am avut acest gen de probleme. Ca erau unii pe strada care cumparau voturi, ca jandarmeria nu intervenea, e alta discutie. Dar in sectie, partidele mari se verifica intre ele, iar partidele mici sunt de regula sateliti ai partidelor mari, si delegatii lor sunt tot de la partidele mari de multe ori. Sunt si partide mici care chiar nu au oameni, sau au oameni care sunt in afara subiectului, dar ptr ei de regula miza e oricum 0. In afara de asta, partidele mari trimit oameni care asteapta pe hol sa se termine de numarat ca sa ia procesele verbale sa inceapa numaratoarea paralela. Daca vad aia picior de membru din comisie pe hol urmeaza instant plangere penala. Si am facut-o si pe asta la viata mea, si crede-ma nu poti sa iei contact cu aia din comisie pana nu termina. Se facuse 4 si nu puteam sa plec ca mai erau unii la care nu le iesea un vot. Pe urma sa stii ca nu e asa usor sa furi din condei ca procesele au o cheie care trebuie sa iasa. Daca furi aiurea nu-ti iese cheia. Si cum iti ziceam, decat sa il las pe altul sa fure, mai bine nu fur nici eu, ca cine stie cum ma mai aleg si cu cazier.

    Reply
  4. Iar al doilea caz chiar nu-l inteleg. De unde a iesit candidatul? din sectie? Pai ce cauta acolo? Candidatii au voie sa se plimbe prin sectii in timpul procesului de votare si sa observe, dar nu la numarare in nici un caz, nici ei nici rude sau afini de-ai lor, e ilegal sa faca parte din comisii. Iar cu numaratul ti-am explicat cum se face, se inchide sala la 9 cand se termina votarea si se numara doar cu comisia, si observatorii de la ONG-ri ies ca nu au voie, si nu se iese pana nu se fac procesele verbale din care fiecare are cate o copie. Iar cu voturile care nu se numara nu e asa de simplu, ca sacii aia se duc la birourile electorale de sector, sau judetene, unde cand sunt contestatii se renumara, si daca nu vrei dosar penal e bine sa iasa cate voturi ai trecut tu in procesul verbal.Ca sa completezi niste liste si sa stampilezi buletine in locul altora, de asemenea e greu, ca trebuie sa se puna de acord toti din comisie si cum ziceam nu ai cum cu partidele mari care se verifica reciproc, si crede-ma ca le e frica sa nu-si faca plangeri penale unii altora. Nimeni nu vrea la bulau doar de dragul partidului. In sine doar ptr candidati miza e destul de mare ca sa incalce legea cu cadouri electorale, ca si alea sunt ilegale. Se face turism electoral, dar voturile sunt cat se poate de palpabile. Si cum ziceam, mai sunt si prosti, mai sunt si d-aia iuti de mana, dar sunt rari. Mai ales in orase nu merge cu furatul decat in mod exceptional.

    Reply
  5. Na, Olivia, eu ce să mai zic? Oi fi visat eu. Pe mine nu m-a furat nimeni din buzunare niciodată, cred că ăștia furați în tramvai visează și ei și România este singura țară unde chiar nu se fură din buzunare, nu văd cum s-ar putea întâmpla dacă mie nu mi s-a întâmplat nu mai vorbim că e și contra legii, legii penale.

    PS – Da, candidatul,ce făcea tur in timp ce numaratoarea era in toi, la cea mai grasă secție unde toți aveau piese puternice, inclusiv rude de gradul 1.

    PS2 – Clasa politică fură pe față, dă legi care susțin deschis un anume gen de infracțiuni și tu, în peisajul ăsta, nu poți concepe că se fură în secții, acolo unde se poate?

    PS3 – Nimeni nu vrea la bulau de dragul partidului. Asta inseamna sa crezi ca vrei intra pe bune la bulau…

    Reply
    • Vlad,
      furatul voturilor nu este un fenomen de masa, la fel cum nu este nici furatul din buzunare prin tramvaie. Da, pe alocuri se mai intampla, da se incalca legea chiar si in sectiile de votare. Pentru ca indiferent cat de multe masuri de combatere ai lua, tot se gasesc oameni care sa incalce legea.
      Ce este insa cel mai important, este ca NU ESTE RELEVANT! In final, “furtul electoral”, nu influenteaza rezultatul votului. Este chiar mai nesemnicativ decat voturile gresite (adica incorect exercitate).
      Ceea ce inseamna ca sunt mai multi prosti decat hoti in tara aceasta!

    • Hary, fara indoiala ca la nivel de tara voturile furate nu schimba nimic ba chiar, vorba ta, sunt mai putine decat cele anulate pe motiv de stampilat aiurea. La nivel de comunitati locale mai mici insa se mai intampla sa schimbe chiar rezultatul.

      :)))))) Ceea ce inseamna ca sunt mai multi prosti decat hoti in tara aceasta! – tare de tot si absolut corecta :))

    • George cred ca mai degraba nu-ti vine sa crezi cum se voteaza, dupa cum spuneam si mai sus eu stiu ca se fura dar nu se fura atat de mult la numaratoare incat raportul de forte votat de electorat sa se schimbe.

    • Nu mai este demult asa.
      Pentru ca fiecare partid numara voturile. Un mic avantaj il au insa intotdeauna gazdele, adica cei care organizeaza alegerile (partidele care guverneaza).
      Acest avantaj se vede doar in situatii extrem de speciale, adica atunci cand rezultatele sunt foarte apropiate si cand cateva mii de voturi hotarasc cine castiga…
      In opinea mea, este foarte bine ca este asa. Schimbarea trebuie sa aibe loc, doar daca electoratul isi doreste cu adevarat acest lucru. Un rezultat la super-limita inseamna ca electoratul este extrem de nehotarat si nu stie ce vrea. Caz in care conservatorismul aduce mai bune rezultate decat schimbarea!

    • @ Vlad si Hary
      Nu am mai votat de mult timp si tind sa generalizez. Cred ca sunteti mai bine documentati in legatura cu votarea in ziua de azi.

  6. Vlad, sunt de acord cu tine, se mai fura, nu am zis ca nu, am zis doar ca e un fenomen nesemnificativ. Semnificativ in schimb se cumpara, mai ajuta si serviciile sa voteze la Paris 3 oameni pe secunda, voteaza 1500 de oameni la sectia din nu stiu ce sat ca cica erau acolo in scopuri turistice, si alte asemenea. Dar uite, de exemplu, unde am lucrat eu ultima data la generale, la renumarare am pierdut 5 voturi, care nu stiu exact de ce or fi fost anulate, poate erau pete de cerneala, ca se mai intampla, dar ce vreau sa spun e ca o eroare de 5 voturi intr-un colegiu e nesemnificativa. Ce mai conteaza e ce decizii iau cei din BEC,BEM,BEJ ca uneori exista suspiciuni clare de furt si aia refuza renumararea, sau dau decizii cu dedicatie ca sa-i incurce pe unii. Dar sa stii ca si in lumea politica,la oameni care te-ai astepta sa fie mai cu picioarele pe pamant, exista credinta asta ca sunt cumparati aia din sectii si se fura voturi cu sacul. Iar prin tara am mai auzit si eu ca se fac grosolanii, de genul inlocuitului cu totul al procesului verbal, dar ti-am zis sunt cazuri rare.

    Reply
    • Eu nu acreditam ideea unui fenomen generalizat ci spuneam ca voturile se fura la numaratoare mai des decat voturile care se fura adaugand oameni pe lista.

      Cat despre amploarea generala a furtului electoral, prin toate mijloacele sale, de la numaratoare, la cumparat si liste false, la turism se duce in cateva procente – cantitate nu foarte mare dar care intra in joc cand lupta e stransa.

      La locale situatia este substantial diferita si depinde foarte mult de controlul smecherilor/baronilor asupra zonei.

  7. Hary, cei care au administratia locala au un mare avantaj, ptr ca ei sunt cu mana in bugetul local, pot sa dea pachete fix cand e nevoie, ai liste de la primarie cu aia care primesc ajutoare sociale, se mai folosesc eventual de masinile instituriilor pe care le conduc sa transporte lumea la vot, conteaza de asemenea cine e la interne ca ala da ordinul la jandarmi daca sa ii ia sau nu pe unii sau altii, si alte asemenea. Conteaza cine are puterea la mementul respectiv.

    Reply
  8. Domnule Popa,se vede ca stiti ceva dar nu chiar totul . Eu am facut parte din BEC de cateva ori (sincer doar din ratiuni financiare) si va pot spune ca sunt mai multe posibilitati dacat credeti dvs.Plus ca parerea dvs vis a vis de buletinele anulate eu nu o impartasesc ci consider aceasta manifestare ca un fel de exprimare a unei pareri despre anumite situatii aproape intotdeauna da natura politica . Uppss ! Am pomenit ,,politica” si promisesem sa nu mai pronunt/scriu acest cuvant care ar trebui scos din dictionarul limbii Romane . Am fost,,prins” in cateva campanii si stiu ce vorbesc pentru ca am vazut pe viu cum stau lucrurile. Ma rog cam atat am dorit sa spun deocamdata pt ca subiectele de acest gen imi fac la propriu greata ,datorita experientelor avute si pe care nu le voi mai avea chiar si daca as fi mituit substantial pt ca acestea sunt niste chestii din care cu greu mai scapi.

    Reply
    • A te duce sa-ti anulezi votul e o optiune a fiecaruia si e una dintre alegerile pe care le respect, asa iti manifesti tu parerea fata de clasa politica. E ok, practic nu face nimic, dar daca pe tine te face sa te simti mai bine atunci tot ajuta. Eu o consider o optiune ridicola doar pentru cei care fac chestia asta crezand ca asa fac votul lor imposibil de furat, ceea ce e departe de adevar facandu-l chiar mai usor de luat in considerare pentru un partid.

      Repet, nu vorbesc din auzite si eu am facut parte mai mult decat din comisie, ci am fost implicat chiar in campanii electorale/fenomen politic – sa-i spunem din ratiuni de studiu si idealism. Metode de a se fura voturile sunt foarte multe, eu m-am restrans la o analiza scurta a celor care fac voturile anulate mai usor de furat decat cele inexistente.

      Va impartasesc greata dar as fi foarte curios sa aflu mai multe, nu de alta dar uite ca sunt oameni care cred ca nu se fura pentru ca e atat de bine pus la punct sistemul…

    • Vlad,
      eu am tresarit la urmatorul pasaj din comentariul lui Cristi:
      “…subiectele de acest gen imi fac la propriu greata ,datorita experientelor avute si pe care nu le voi mai avea chiar si daca as fi mituit substantial…”

      Eu de aici inteleg/deduc ca omul a mai fost mituit si ca greata vine de la faptul ca a stat in partea gresita a p_lii, jurandu-se ulterior ca nu va mai repeta experienta inca odata, nici daca ar creste mita substiantal…:-))

      Greu de crezut ca vrea sa ne impartaseasca in acest caz experientele lui…:-))

  9. M’da ,ca sa nu dispar ca magarul in ceata cum se spune voi incerca sa dau in mare cumva un raspuns si Domnului Popa cat si Domnului Hary .
    Da, este cumva ridicol sa anulezi votul pt ca oricum nu faci mai nimic cu asta .Alta ar fi treba cred daca s-au numara macar un 25% de anulate prin mazgaleli -caricaturi ,stampile multiple sau alte metode insa cand am vazut pe tipa din poza cu mesajul pe tricou,eu cel putin am inteles un fel de ,,strigat” pe care l-am interpretat ca pe un fel de razvratire impotriva a tot ce se intampla in ultimul timp . Asa s-a simtit dumneaei poate un pic mai usurata . Ma rog o atitudine contra pe care a dorit sa o arate public. Nu stiu ca sa cred sau ce o sa credeti despre mine insa eu o apreciez pentru asta .
    Cat despre ,,mita electorala ” nu e neaparat niste bani bagati in buzunar la propriu ci in mare sa spunem ca asigurarea in comisia de alegeri ca observator BEC inseamna o ,,plata” relativ substantiala pentru unul ca mine (aprox 1400 RON ) iar la numararea votrilor se pot face multe chestii in special cu voturile din urna care nu au fost stampilate plus cu unele care ar fi trebuit sa apartina unor persoane care nu s-au mai prezentat deloc insa figureaza pe liste ,,aflarea CNP-ului e floare la ureche”.Distribuirea de materiale de propaganda implica alte plati legale dealtfel deci in general totul este OK mai putin faptul ca in campanie (in acest caz ma refer la localele de acum doi ani) trebuie sa duci munca de convigere si lamurire a cetatenilor ca ce si cum se va intampla si cum ne vom dezvolta si inflori si prospera si bla,bla,bla , adica sa mananci rahat pur si simplu . Buuun , daca toate aceste baliverne s-ar mai materializa ar fi OK insa sentimentul pe care il ai cand esti intrebat de cei pe care de fapt ai fost ps sa-i minti ,,Baah ,spuneai ca face aia si aia si pe ailalta asta al tau dar nu prea misca nimica” ei atunci chiar iti vine o senzatie de rusine ,greata etc. De aia zic ca e tot un fel de mita platile explicate undeva mai sus pt ca esti platit sa faci ceva care se rasfrange negativ asupra , onoarei , credibilitatii si reputatiei tale in general . Te face sa-ti fie greata de tine insuti si de asta spuneam ca nu as mai vrea indiferent cat ar creste aceste ,,plati” pe care eu le consider mita.
    Cu respect .

    Reply
    • Multumesc pentru aprofundare. Nici eu nu am absolut nimic impotriva mesajului si al optiunii fetei respective, desi practic este timp pierdut, e o optiune pe care nu ai de ce sa n-o respecti, pana la urma e despre votul ei (de asta il si dadeam exemplu negativ pe desteptul din ultimul paragraf). Nici cu optiunea anularii votului nu am nimic, ci doar cu argumentul ca face votul de nefurat.

      De restul, ce sa mai zic…

  10. Se poate spune si asa Domnu hary . Sau si in alte feluri nu tocmai de lauda.Poate nu am folosit eu termenul potrivit mai sus insa am zis ; mie greata . Recunosc ca am fost fraier dar am jurat ca nu mai fac. Asa ca o paranteza au mai fost si prostituate care au facut-o de nevoi financiare ,dupa care si-au revenit. Multi sau poate chiar toti mai gresim insa este important sa putem spune STOP im timp util. Oricum directia in care mergem este scrisa dedemultisor cred si greu ,tare greu cred ca s-ar mai putea face ceva spre bine.
    Sanatate tuturor!

    Reply
    • Da, este omenesc sa faci greseli, si este mare lucru sa poti recunoaste asta in public, insa cel mai important este sa inveti din ele ca sa nu le mai repeti…

  11. Hary, cei din BEC, ca si cei din celelalte birouri electorale sunt platiti de stat, ca presteaza o munca necesara pana la urma comunitatii, ca n-ar veni nimeni sa-si piarda noptile prin comisii din dragoste de patrie. Nu e mita. In BEC, BEM, BEJ, BES, sunt in general trimisi oameni cu formare juridica, ptr ca se iau decizii care au o baza legala si care trebuiesc acceptate sau contestate de niste oameni care stiu sa citeasca o lege. Cu cat biroul este mai sus, cu atat si platile sunt mai substantiale. Oricum, nu e vorba de mita, doar ca unii oameni, precum Cristi, se simt responsabili de ispravile celor pe care ii sustin in campanie. Oarecum asa, stiu sentimentul, doar ca eu spre deosebire de Cristi, n-am nicin o strabatre, ptr ca la momentul respectiv chiar faceam ce consideram eu ca e necesar, si n-are rost sa-ti dai singur palme ptr ca n-ai judecat atunci cu datele de acum.

    Reply

Leave a Comment.