Lampă Finală I – Cursa pentru Timişoara

Schiţă cu dusîntors.

img_20161111_061605519

PERSONAJE:

Sinele (Andru-David Simionoiu)
Şinele (Căile Ferate Române)
Trenul IR (InterRegio) – alias: “Der Zug”
Diverşi oameni şi controlori
Lampa Finală

M-am născut în Buzău.
Momentan, locuiesc în Bucureşti.
Săptămâna trecută am fost în Timişoara.

Am făcut acest drum pentru a mă angaja la editura Datagroup, ca lector/corector. “Proofreader”, dacă ne plac termenii sinceri, direcţi. Acum că am terminat Facultatea de Litere, am fost destul de bucuros să mă pot angaja în domeniul literar, fără ca domeniul să stea sub semnul constelaţiei de profesori de liceu sau sub semnul zodiei Profesorului Universitar. O non-preferinţă personală, nu am nimic cu ideea de a fi profesor. Poate am, însă, câte ceva împotriva modului în care se predă arta de a preda, da, sunt cel puţin nemulţumit de acest frate al metacogniţiei, această metapedagogie organizată în module facultative doileice, dacă-mi este permisă invenţia adjectivului. Însă, momentan mă voi bucura doar de simplul fapt că la întrebarea: “Ăăă… Litere, zici? Şi unde predai?”, pot să raspund într-un mod prin care să iau prin surprindere chiar şi lămpile finale ale marilor strategi militari:

Nu predau. Sunt proofreader la Datagroup.

Ei bine, ghemotocul ăsta de adrenalină şi fericire, activat încă din timpul zilei, de când îmi făceam bagajul, a fost contracarat de singura entitate care putea contracara aşa o bucurie fecundă, singurul zid de netrecut ce putea opri forţa de neoprit care devenisem, blocând-o într-un paradox al întarzierilor: drumul în sine pe şinele CFR.

Când am plecat? Miercuri seara, la 21:45. Pe bilet scria: sosire in Timisoara la 7:07.
Adevărul din bilet a întârziat pe drum vreo două ore, trenul ajungând la 9:02 minute.

Bun, să zicem ca ştim cu toţii că trenurile întarzie – şi să zicem că nu ar trebui să ne văităm din cauza asta. Dar suntem, oare, oameni, dacă nu ne văităm de fiecare impas minor în calea către succesul major? Răspunsul e, în mod evident, nu. Lampa finală zâmbeşte în roşu ştiindu-ne soarta şi abilitatea limitată de a vedea în viitor. Ne aruncă-n cale imposibilitatea de a dormi, manifestată prin controlori care uită că te-au controlat pentru ca ţi-ai schimbat puţin poziţia gecii sau ţi-ai suflecat manecile puloverului. Toată această forfotă aduce de la sine, aproape pot spune că invocă, mult temutul supracontrol. Altă şansă de a aţipi pe un termen mai lung de juma’ de oră, complet distrusă. Momentele în care nu ai de a face cu agenţii trenului sunt umplute de discuţiile din jur ale femeilor cu etate care-şi dau treptat seama, din plictiseală si zguduieli, că faptul că au o destinaţie comună aflată la ceva ore bune distanţă le face candidatele perfecte pentru o pseudoprietenie pe şine, bazată pe discuţii precum reţete naturiste pentru eliminat puroiul sau forţele oculte care gravitează în jurul lui Băsescu. Da, încă se discută, în unele bule ale trecutului, despre Cel-Ce-Merge-Pe-Apă-Şi-Nu-Pe-Uscat. Marinar, sau cum i-o zice în Dex. Te muţi de colo-colo, căutând un moment de linişte, te aşezi lângă oameni care încep, la un moment dat, să-şi scoată vodka din bagaj, să dea o duşcă, apoi să doarmă duşi în sforăituri paroxistice care te fac să te întrebi dacă nu cumva ar fi necesar şi un vagon-ambulanţă. În orice caz, respect maximal lor, ei ştiu, se pare, singura modalitate prin care poţi dormi la drum lung, fără deranjul forţelor oculte: tăria.

Ultimele tentative de somn sunt curmate de strigătele comercianţilor. Chipsuri avem, apă avem, suculeţ, pepeni verzi, fier vechi avem; au de toate. Provenienţa fierului vechi este mai mult decat evidentă, da, acesta este un mişto legat de condiţia vagoanelor. Lampa finală e tot ce le mai ţine întregi.

Acum ca m-am plâns destul, recunosc: per total, drumul nu a fost nici utopic, nici distopic. Dar a fost clar hârtopic. Speram la mai bine, dar se putea şi mai rău. A, de ce nu mi-am luat bilet la cuşetă, ca să pot dormi ca un rege pe şine? Pentru că de banii ăia, puteam să mai iau pe cineva la întamplare cu mine şi să platim un taxi până in Timişoara. Sau, cu maşina, puteam merge şi o bucată din drumul întors, de aceiaşi bani. Mai exact, preţul biletului meu de clasa a II-a a fost 116 RON. Împărţit la 2, că încă-s student, masterand, tot la Litere, tot în Bucureşti, reducere 50% la sută. Dacă râvneam la Cuşeta Relaxării Perpetue, ar fi trebuit să scot din buzunar 331 de ron.

În orice caz, ajuns în Timişoara, palpitaţia de a mă duce să semnez contractul pentru primul meu job mi-a ţinut de cald. GPS-ul mi-a ţinut şi el o companie extrem de placută, neprevăzând, însă, că unele drumuri recomandate pentru pietoni (voiam să şi văd Timişoara, dacă tot eram în zonă) erau în construcţie, în mod special pe lângă Gară. Însă, şi-a dovedit utilitatea. Este extraordinar faptul că poţi să te naşti în estul ţării, să ajungi după aproape 23 de ani în vest, şi să mergi pe acolo ca la tine acasă, în limita bateriei disponibile. Ba chiar îţi puteai aroga şi un aer plictisit, să mai tai diagonal câte o trecere de pietoni, să pari d-al locului, pe scurt. Nu mi-a fost greu, ca fapt divers, din punctul de vedere al amenajării trotuarelor şi al situării clădirilor, Timişoara pare 90% o oglindire stradală a Buzăului. În afară de centru – centrul face diferenţa şi arată de ce Timişoara, şi nu Buzăul, e desemnată pentru a fi Capitală Europeană a Culturii în 2021.

Ajuns la sediul Datagroup, am fost primit cu urale, cafele calde, apa aferentă, un contract de muncă generos şi multe căsuţe de completat.

Le-am semnat pe toate.

Lampa finală deja îmi făcea cu ochiul, ştiind că drumul de întoarcere nu va fi chiar atât de plăcut ca primul…

Andru David Simionoiu

Cărți publicate în Secolul Vitezei:
“Deziluzionistul”
“Nu, mersi”

Facebook 

13 Comments

  1. Trenul ala ajunge de fiecare data la 9:07…esti un fericit ca ai ajuns la :02:)). Pe mine ma mira ca nu modifica astia orele daca tot se stie ca atat intarzie zilnic. Ala de la intorcere intarzie si 4 ore, mai bine il iei pe cel de trece prin Bv:))

    Reply
    • Exact la asta mă gândeam şi eu, timp de aproape 12 ore: de ce nu modifică orele de pe bilet? Răspunsul stă, probabil, undeva între dorinţa de a exprima demagogic promisiunea unei performanţe oricum slabe (10 ore, totuşi, pentru un IR) şi inabilitatea de a modifica dpdv software ora care sare din tuşul imprimantei :))

  2. “Este extraordinar faptul că poţi să te naşti în estul ţării, să ajungi după aproape 23 de ani în vest”
    Se putea si mai rau, sa faci 23 de ani pe drum???

    Reply
    • Astea-s povesti de Marketing cu 10 EUR.
      Sub 100 EUR nu iesi de nicio culoare, dus-intors. Dar admit ca e ceva mai bine decat Taromul, in special daca cumperi din scurt biletele…

Leave a Comment.