La ce-i bun un idol? Dar un idol fals?

Pentru mine, Un veac de singurătate a fost o revelație atât de puternică încât îmi definește profesia două decenii mai târziu. Am citit-o în gimnaziu, în două nopți albe, la lumina ledului unui transformator de radio (că altfel aveam oră de culcare) și m-a izbit prin frumusețea stilului atât de strașnic că de-atunci nu am mai citit niciodată ceva la fel ca înainte de ea.

Frumusețea frazei și puterea cuvintelor într-o imagine pusă pe hârtie nu însemnau absolut nimic pentru mine până la Un veac de singurătate, deși îmi plăcea să scriu și aveam deja câteva zeci de povești/poezele în ”portofoliu”.

Înainte urmăream doar ce se petrece și ce vrea să zică autorul, după cartea asta am început să mă uit în aceeași măsură la stilul și curgerea cuvintelor și am ajuns să strâmb din nas la cărți care aveau foarte multe de spus dar o făceau într-o manieră stângace sau neplăcută mie.

Schimbarea asta a adus la rândul ei altă schimbare în cum îmi construiam frazele și m-a dus într-un punct în care, dacă scriu pentru carte, nu pot să trec ceasuri întregi de un singur cuvânt care mi se pare nepotrivit (ceea ce nu e neapărat bine sau productiv).

De la Marquez a plecat așadar scriitorul Vlad B Popa, care trăiește azi din scris și era pregătit pentru asta imediat ce se ivea ocazia.

În august, de ziua mea, soția mi-a făcut cadou Un veac de singurătate. Cartea originală, pe care o îndrăgeam ca pe ochii din cap, am pierdut-o cu multă vreme în urmă, împrumutând-o ca prostul.

Nu s-a terminat ziua și eu deja începusem s-o recitesc, după o grămadă de ani. Din păcate nu a găsit decât de la Rao și nota introductivă mă speriase deja – era altă traducere, una recentă (ceea ce, din păcate, înseamnă de multe ori ceva slab mai ales când e vorba de edituri care nu investesc în asta).

Mă pun pe citit și nu e așa cum mi-o aminteam eu – o colosală dovadă de măiestrie a peniței, un text ce curge ca mierea și te-nvăluie fără să-l simți. Ba chiar pe alocuri, ce blasfemie incredibilă, îmi venea să spun că aș fi scris scena mai frumos.

Probabil e traducerea, dar dacă nu ar fi asta de vină ar scădea vreun gram din greutatea rolului pe care l-a avut Marquez și Un veac de singurătate în devenirea mea ca scriitor?

Că văd de multe ori, când se dovedește vreun atlet dopat, vreo personalitate găunoasă moral, vreun pilon al comunității corupt, cum dintre rânduri se ridică voci furioase care nu numai că acuză falsul respectiv ci aduc în discuție dauna personală.

Acum, e normal să fii dezamăgit de un idol pe care l-ai văzut mai sus decât era, dar să strigi sus și tare că te-a nenorocit că tu ai crezut în el și uite că nimic nu era adevărat mi se pare ridicol.

Nu e ca și cum până la momentul X îți trăiai viața lipit de o traiectorie extraordinară, care te făcea cea mai bună versiune a ta, iar odată ce ai aflat că idolul tău e altfel ești obligat să-ți schimbi mentalitatea, modul de a fi și drumul pe care-l ținteai în viață.

Și nici nu-ți ia omul înapoi toate reușitele și schimbările pe care le-ai făcut în tine, avându-l pe el drept model. Nu se schimbă nici faptul că le-ai făcut tu și că el te-a ajutat prin exemplu să le faci, așa că poți să-i bați obrazul pentru falsitate și să-i mulțumești în același timp.

PS. A nu se înțelege că Marquez m-a dezamăgit în vreun fel, oi fi crescut eu destul încât să mă uit la stilul care altă dată mă hipnotiza ca la ceva mai puțin dumnezeiesc.

 

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

3 Comments

  1. Idolul reprezinta un etalon pentru tinerii visatori. Am avut multi idoli in copilarie, fotbalisti, muzicieni, scriitori, filozofi. Visam sa ajung ca ei, sa fiu la fel de bun si de renumit.
    Cu timpul am constatat ca am fost prea modest si am ajuns sa nu-mi doresc nimic altceva decat sa fiu ca mine. 🙂

    Reply

Leave a Comment.