La apusul lui Traian

vaca lui baescuÎn căsuţa din pădure avea casă un pitic.
Cocârjat de timp, de valuri
Şi de visul nemuririi, pe când se credea voinic.

Acum vântu-i suflă-n ţeasta dezvelită de amar
Gust etern ce-i umple gura siameză c-un pahar.

La apus plânge sirena, despletită, fleaşcă toată:
“Vreau să stau şi eu aici!
Ce bărbat ai fost odată…
Şi-nc-o dată, şi-nc-o dată, şi-nc-o dată!”

Dar piticul n-o aude pe sirena înspumată
Îşi alintă piticimea cu un cal, un urs ş-o vacă.

– Am rămas singur la masă, superfluu…
Şi vaca “Mu!”
Şi ursul “Mor!”
– Mor, de-al tinereţii dor.

Şi calul “Ni-ha-ha! Ni-ha-ha!
Hahalera mă-tii de lichea!”

Na, calul mai necioplit, cadou de la birjari.
Sau să fi fost…rudari?
Zăbrele, zăbrele, zăbrele, zăbrele,
Hai, la mulţi, foarte mulţi ani!

vaca lui basescu2

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

1 Comments

Leave a Comment.