Justiția lui Băsescu sau Justiția Noastră – Tu ce crezi?


Până nu demult ne uitam din băncile noastre de simpli cetățeni la o clică de indestructibili cu averi uriașe și tupeu pe măsură prinși într-un spectacol de grandomanie și dispreț trufaș pentru noi, ăia pe care ne furau de fapt în fiecare zi.
Spectacolul ăsta se juca cu din ce în ce mai multe personaje până când am ajuns să ne resemnăm că trăim într-o țară de furat și cu asta ba asta. Ei, de ceva vreme încoace, miraculos și de-a dreptul incredibil după atâția ani de somn adânc, justiția începe să dea jos de pe scenă superstarurile corupției.

De bucurat ne bucurăm toți cei din băncile de care vorbeam mai devreme însă până la urmă ce s-a întâmplat de a început să funcționeze mecanismul ăsta atât de important într-un stat de drept?

Ori e una, ori e alta:

1. Justiția e în continuare comandată politic dar cel care o face ( și consensul celor care susțin asta arată spre Băsescu) nu mai are o miză politică proprie ci mai degrabă una post-președinție și încearcă să-și anihileze cât mai mulți adversari care i-ar putea face probleme după ce își pierde imunitatea și să-și pedepsească colaboratorii care l-au dezamăgit.

2. Justiția e liberă, lupta politică până la sânge din ultimii ani a slăbit caracatița din interior și priza pe care o avea asupra justiției s-a relaxat, permițând accesul unor nume noi la instrumentarea dosarelor importante și a căderii unor nume vechi, corupte până în vârful urechilor.

Care-o fi?

 

PS. Unele browsere nu afișează căsuța ce trebuie bifată dinaintea celor două opțiuni. Se poate vota dând click direct pe opțiunea care corespunde părerii dumneavoastră și apoi pe butonul Votează.

 

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

42 Comments

  1. Justiţie în ţară clanurilor de interlopi ce-şi afişează fără jenă si fără a fi deranjaţi palatele si bemveurile?
    Eu unul nu cred în aşa ceva.
    Să luăm cazul Mircea Băsescu. Interlopii au dat înregistrările procuraturii. Ce-a făcut justiţia independentă? A muşamalizat totul până n-a izbucnit public unde în altă parte dacă nu la Antena 3 numită de mulţi indivizi Latrina 3 sau Haznaua 3. Şi dosarul respectiv era pitit de doi ani.
    Antena 3 e cheia problemei. Obsesia. Voiculescu e doar un alt profitor al debandadei de după 89. Nu e nici mai bogat, nici mai influent sau mai hoţ decât alţii care au devalizat şi furat zeci de mii de inteprinderi. Atunci care e problema cu Voiculescu de i se dă atâta atenţie? Este patronul trustului de presă ce nu numai că nu a dedicat osanale conducătorului iubit, ci a îndrăznit să dezvăluie erorile, matrapazlîcurile şi dedesupturile sistemului mafiot pus la punct de Băsescu.
    Până la urmă cine e mai vinovat pentru proastă stare a României de azi? Voiculescu, una dintre miile heine ce s-au îmbogăţit jefuind averea publică sau un individ care de 10 ani este preşedintele României, răstimp în şi-a subordonat aproape tot statul? Ce s-a petrecut cu România în ultimii 10 ani? Se poate spune că intrarea în UE a fost un eşec, România a devenit pustie în unele zone, autostrăzi nu s-au facut, infrastructura CFR e praf, spitalele sunt lagăre de exterminare, învăţământul…
    Băsescu desigur este un sfânt. El a muncit, are moşie, fiice de succes, acoliţi ce-au prosperat.
    Voiculescu, Varanul, Felix este de vină şi România jubilează la condamnarea, de fapt execuţia, acestuia. De acum toate vor fi perfecte în această veselă ţară tristă.

    Reply
    • zau daca inteleg ce vrei sa ne spui.
      Zici ca nu avem justitie independenta? Pentru ca l-a condamnat pe Mircea Basescu doar datorita dezvaluirilor Antenei 3 si pe Dan Voiculescu, doar la presiunea lui Basescu, si pe multi, multi altii (majoritatea sefilor din judet si teritorii, CJ si CL, indiferent de culoare politca, au fost condamnati sau au procese pe rol) probabil doar datorita presiunii publice si a societatii civile?

      Dar te intreb, cum de a reusit justitia totusi sa le dovedeasca vinovatia la atatia politicieni corupti si baroni “afaceristi”, inclusiv fratele presedintelui?

  2. JUSTITIA JUSTITIEI.(punct)
    CAT PRIVESTE PROCESUL CU MIRCEA BASESCU, AM SI EU CATEVA INTREBARI, ADRESATE SPECIAL "ANTENISTILOR": 1) CATA PRICEPERE, IN DOMENIUL I.T., SE ESTIMEAZA CA AU CEI DIN CLANUL BERCEA?; 2) CATA PRICEPERE, IN DOMENIU, AU ACEIASI INDIVIZI, IN ORGANIZAREA DE "FLAGRANT" ? 3) CE FUNCTIE INDEPLINEA ACTUALUL LOR AVOCAT PE VREMEA CAND CLANUL "B" ERA IN PLINA ASCENSIUNE ? 4) CINE L-A TRAS PE "LINIA MOARTA", DIN POLITIE? 5) DACA ERA NEVOIE DE O ASOCIERE PENTRU SUCCESUL DEMASCARII ACTIUNILOR LUI M. BASESCU, ERA ALTA TELEVIZIUNE MAI POTRIVITA?, CU OAMENI MAI PROFESIONISTI? POSIBIL, BUNI SI PENTRU REGIZARI-FILMARI? POATE CA NU AU OAMENII AMESTEC, DAR, FATA DE ACUZATIILE ADUSE SEFULUI LOR, ESTE VALABIL PROVERBUL CU TURCUL SI PISTOLUL? 6) CAT DE TAMPIT IL CREDETI VOI PE TRAIAN BASESCU? SA AIBE CONTROL ASUPRA JUSTITIEI, CUM INSINUEAZA MULTI SI SA NU SI-L SCOATA DIN COLIMATORIU INAINTE SA AFLE PRESA DE DOSAR?
    CONCLUZIA ESTE CA JUSTITIA ARE CAM CEA MAI PROFESIONISTA "ECHIPA" IN ACEST MOMENT; ACEASTA AFIRMATIE ESTE SUSTINUTA SI DE PROPRIA "CURATENIE" PE CARE SI-O FACE IN RANDURILE EI… E GREU SA AJUNGEM LA PARERI UNANIME, DAR E BINE SA NU NE LASAM INFLUENTATI, INDOCTRINATI DE MASS-MEDIA.
    IN CE PRIVESTE CAZUL CARE A PROVOCAT ACEASTA DEZBATERE, NUMAI UN "INGUST LA MINTE" POATE SA SUSTINA CA POTI SA AJUNGI FOARTE BOGAT, IN TIMP FOARTE SCURT, FARA SA OCOLESTI LEGILE, SAU, MAI NOU, PENTRU UNII, SA-TI FACI PROPRIILE LEGI IN PARLAMENT…
    POATE AM DREPTATE, POATE NU AM, DAR ASA VAD EU LUCRURILE IN ACEST MOMENT.

    Reply
  3. Ce-a spus Băsescu cu gura lui?
    “Între fratele meu şi consolidarea justitiei, aleg consolidare justiţiei.”
    Normal ar fi fost să spună: “n-aş putea interveni în favoare fratelui meu nici dacă aş vrea.” Cu alte cuvinte el a spus clar că poate interveni în justiţie dacă doreşte. Cam atât cu independenţa justiţiei. Oare a fost doar o gafă a lui Băsescu? Românii întotdeauna au manifestat o slugarnicie abjectă faţă de cei puternici, iar Băsescu a dat încă un semnal că el este jupânul. Un semnal de genul “mi se pare că eu v-am făcut chestor, domnule chestor.”
    Băsescu le-a semnalat magistraţilor să aibă grijă ce fac, să nu fie nevoie să intervină el. Apoi si-a pregătit răzbunarea. Voiculescu n-a fost condamnat. Prima instanţă l-a condamnat. Pentru rolul în cazul Mircea Băsescu, Voiculescu a fost executat.
    În zece ani de când e preşedintele României, Băsescu a făcut sute sau mii de judecători. Bănuiesc că a preferat nulităţile ambiţioase asigurându-si astfel loialitatea feroce a acestora faţă de binefăcătorul lor.
    Revenind la justiţie; pe vremea lui Ceauşescu, justiţia duduia. Infractorii erau condamnaţi cu maximă eficienţă. Ce nu era pe vremea lui Ceauşescu? O Hazna 3. Sau poate era una care se numea Europa Liberă, la fel de detestată de ceauşişti cum e Latrina 3 de băsişti.
    Românii duc dorul acelor vremuri în care presa avea doar rolul de a omagia conducătorul iubit, erou între eroi.

    Reply
  4. AVEM DE-A FACE CU ABSOLUT ORICE NUMAI DESPRE JSTITIE NU PUTEM VORBI .Astept cu nerabdare sa se judece si dosarul flota cu tot atat de mare interes si rapiditate ,si dosarul Privatizarii CFR ,DOSARUL privind sutele de garnituri de tren de marfa si locomotive disparute fara urma de la CFR ,etc
    Cei ce astazi ai calaresc pe unii si se bucura de rezultate nu inteleg ca axista o coada ,un rand ceva de genul si am ferma convingere ca nu va scapa nimeni ca le va veni usor usor randul la fiecare sa treaca pe la JUDECATA DE APOI .

    Reply
  5. PENTRU CEI CE-I TRAG CONTINUU CU FLOTA ASTA : S-A MAI JUDECAT, IAR DACA SE VA REJUDECA, CEI CE AZI SUNT CONDAMNATI, TOT PUSCARIASI RAMAN. IN CAZUL IN CARE TRAIAN BASESCU VA FI CONDAMNATAT, SA-SI FACA PEDEAPSA ! NU-I FRATE CU MAMA. DAR DACA TREBUIESC CEVA MORTI DESGROPATI, SA-I LUAM PE CEI DE LA… "REVOLUTIE", SA CONTINUAM CU CEI DE LA MINERIADE… IAR DE VANZARI, DE VENI VORBA, SA INCEPEM CU PETROLUL, SA CONTINUAM CU COMBINATELE, SA CONTINUAM CU CELELALTE RESURSE MINERALE… DATE APROAPE "MOCA"… SAU SA NE OPRIM AICI SI SA ACCEPTAM REALITATEA CRUDA SI GATA !

    Reply
  6. D-le Tonea,sunteti un basist pursinge. Cineva trebuia sa arate poporului cu ce se ocupa basascu, fretele, fiicele clica lui , clanurile tiganesti.Nu putea sa fie b1.Cred ca stiti de ce.Antena 3 ademascat (unele) din potlagarile lui basascu.Asta ar trebui sa le multumim ziaristilor de acolo.Cine sa o faca? turcescu, marian,pora,cristoiu,orcan matei? Sau badin? (nu ca el de cinstit ce e are problemute la DNA) Din trecutul lui basascu si acum ati notat un lucru bun de el?Hotarat Nu. S-a razboit cu cei care erau in calea ,iar in paralel fura pe de znopeste..Ca se chiama flota ,casa Mihaileanu, ARLO, munitii,Nana si multe , multa de care nu le stim.De ce inchide Antena 3? ca prstimea sa nu stie nimic.Asta nu inseamna nu mai sunt vinovati .O sumedenie! Si poate odata o sa plateasca cu virf si inesat .Indiferent cum il cheama.Justitia e pe dindoua: o parte raspunde la comanda lui basascu, iar a doua s-au cam plictisit de el si pare independenta.D-le Tonea, parca vad ca dupa inchierea mandatului lui , ai sa vezi mai bine realitatea. Dumnezeu sa va lumineze! Si pe cei care vad ca d-ta.

    Reply
  7. Valentin Pasare stii vorba aia" orice pasare pe limba ei piere" Voiculescu prea s-a crezut buricul pamintului,te asigur ca ii enerva si pe altii nu numai pe TB ,si nu ma refer la politrucii nostrii de cacat,a muscat mina (ca si Iliescu) celui ce l-a crescut ———————–serviciile nu uita si nu iarta si el a calcat pe bec.

    Reply
  8. di tonea de ce sa nu incepem cu inceputu pentru ca mai intii a fost vindută flota și pe urma a urmat și celelalte.așa ca lasați partizanatele ca eu știu ca ori ce animal ai sacrifica intii ii tai capu așa ca ar fi bine sa se inceapa cercetările de la basescu cu flota.

    Reply
  9. D-NU PASARE EU ZIC SA ZBORI FIZIC CACI LA CREIER ESTI SIGUR ZBURAT.EU NU SPUN CA MIRCEA BASESCU A FOST VRE-UN DESTEPT,DAR VEZI NUMAI CA TRAIAN B. LA LASAT DENOTA CA E CORECT.CU NANA IMBECILULE CARE ESTI IMBECIL,A CUMPARAT PAMINTUL NU LA FURAT CA TURNATORU.CU FLOTA PROSTULE A FOST PRIMU OM CARE A RENUNTAT LA IMUNITATE CA SA POATA FI JUDECAT SI LISTA POATE CONTINUA.SI NU INCHIDE A3 DOBITOCULE ,CONFISCA CLADIREA CA E FACUTA CU BANI FURATI.SI DACA TI-A MAI RAMAS UN DRAM DE MINTE NU TE MAI UITA LA A3 CA TE-NDOBITOCESTE IREMEDIABIL.

    Reply
  10. vreau sase dezgroape lucrurile care trebuiesc Pe iliescu daca-l condamna pentru mineriade e bine ,dar nu se poate recupera nimic . sa-i condamne si sale confiste averile celor ce s-au unfruptat din tara ca din blidu lor . sa-i condamne pe toti nu numai pe cei nominalizati de basescu . sa se termine cu dictatura lui basescu udrea ,videanu ,basescu sa fie si ei judecati

    Reply
  11. Maria Vaida Aproape niciunul nu e nepatat.Toti au averi si sunt luptatori pt marirea lor,dar cel mai mare este presedintele votat si de mine,promitandu-mi ca va eradica coruptia,nepotismul din tara.Printre alte lucruri care D-l Pasare le-a enumerat a uitat ce e mai important.Fiicele lui care le-a facut persoane publice (s-a vazut in nenumarate randuri cea mica care ne reprezenta la europene cum ne-a ridicat imaginea nivelului intelectual al romanilor).cea mare notar public numai in afaceri cu statul.Dar parca intentionat nu vedeti astea.Cum a permis asta in vazul nostru fara sa-i pese?Cum d-na copii nostrii sunt absolventi de facultati,mastere nu pot sa-si gaseasca locuri decente de munca,iar el,care a promis ca face totul pt tara noastra nu face decat impotriva ?Asta nu vedeti?Pot fi de acuzat multi pt aceleasi fapte,dar el e primul din tara,e inadmisibil lui.Eu nu am trait niciodata mai rau ca in acest regim.Si pe timpul lui Ceausescu am dus-o mai bine.Si stiti ce ne-a urat in alegeri?SA TRAITI BINE!Asa traim?Eu ma simt sfidata si nedreptatita.Acum traim ca sub Hitler.

    Reply
  12. Am repetat si repet,nu e niciunul dupa revolutie sa iubeasca tara asta.Au gresit toti si nu toti sunt pedepsiti.Dar cum o mana o spala pe alta,si ei o fac intre ei.Ei fura,secatuiesc tara,si cand cineva le divulga marlaniile,incep sa-i ameninte.Noi suntem nimici in fata lor.Contam mai mult sau mai putin la alegeri.Si nici atunci ca stiu ei cum sa faca sa le iese bine.

    Reply
  13. Ai spus bine JUDECATA DE APOI ca pe lumea asta nu mai cred.Se au la mana intre ei cu diverse,ca poate numai o minune sau o razbunare de te miri unde(ex.cu tiganii,care le-a facut cinste)sa-i scoata la suprafata.Nu le pasa de noi.

    Reply
  14. Alexandru Maria nu doresti tu asa impartiala cum esti sa incepem cu Iliescu,Petre Roman si mineriadele,impuscarea in ziua sfinta de Craciun a cuplului si apoi sa ajungem la flota ,la vinzarea Insulei Serpilor la vrusi de catre Tariceanu 5 neveste de intretinut,si nu mai vorbesc de Voiculescu turnatorul ,ce zici ?

    Reply
  15. Maria Copil ,banuiesc ca e gindirea ta exprimata mai sus nu luata de la Antena 3 pentru ca te asigur ca nu sunt deloc naiva si cu atit mai putin vinduta ,pina si mama la cei 88 de ani spune lucruri mai inteligente,crede-ma.

    Reply
  16. Adriana Schengen Anton vom trai si vom vedea . ma uimeste cit de transant sintem impartiti in 2 tabere cind sigur avem aceleasi interese. Sa stiti ca ma uit la ambele televiziuni partinitoare politic Sintem cu totii subiectivi ,de aceea incerc sa-mi fac pareri cit de cit obiective Asta simt eu doamna dar sper din tot sufletul sa plece definitiv Basescu [mi-e teama sa nu ramina chiar din umbra sa conduca ]si sa se insanatosasca politicul romanesc Pina Basescu ramine ,ramine gilceava si tensiunile . Astepi sa se micsoreze la mai putin de jumatate nr parlamentarilor ca si asa nu fac mare lucru ,nu-i nevoie de toti si sa intre in parlament oameni onorabili ca acum sint majoritatea corupti [si ai lui Basescu si ai lui Ponta.]. Ma doare faptul ca simpatizantii lui BASESCU il vor pe el si-l cred pe el indiferent ce infractiuni a facut si face in continuareOmul asta e un ipocrit Dati-mi argumente doamna Adriana in favoarea lui Basescu .Altele nu cel ca el a pus justitia pe calea dreapta cum spune Eu vad clar cum justitia doseste dosarele lui Basescu,Udrea,Berceanu,Videanu etc Dumneavoastra nu cunoasteti afacerile clanului mafiot Bercea -Basescu pentru ca basistii nu se uita deloc la antena 3 iar b1 nici nu aminteste sau deformeaza..Eu nu-l vreau pe Ponta presedinte chiar daca asa cum ziceti ma uit la antena3 Sint in stare sa-mi fac o parere contrara antenei3

    Reply
  17. Valentin Pasare si doamna Adriana S A tiganii nu sint prosti deloc Inteleg ce sugereaza dl Pasare in legatura cu inregistrarile facute de tigani. .problema este ca multe dintre aceste inregistrari au fost interceptate si de serviciile statului .Pina avocatul Abraham si antena3 au dat in vileag aceste inregistrari ,citiva procurori au dat aceste date DNAului dar au fost oprite si procurorii respectivi dati afara Asta se intimpla acum 3 ani .. Ce a facut justitia in vremea asta /?In constitutie nu scrie ca presedintele are imunitate totala . Cine a spus verbal ca Basescu are ?Justitia ROMANA.Cine atunci cind populatia a votat impotriva lui Basescu l-a repus in functie? Justitia .Si strainii care au interese va sugerez sa va uitati in mod egal la cele 2 posturi tv partizane si va rog sa nu-l votati pe Ponta. Va sugerez un om simplu ,care cunoaste bine constitutia ,nu -si tradeaza convingerile : Ioan Ghise .

    Reply
  18. basescu are un singur merit fata de toata clasa politica-e primul crae a inceput arestarile pe mine ma doare drept in cur ca el comanda actiuniile procuraturii ce e important e ca sunt arestati hotii acestei tari pe car vad ca-i plangeti acum

    Reply
    • Presupunând că el comanda actiunile procuraturii, ce anume il impiedica sa foloseasca procuratura in interes personal?
      De cand este Basescu mandatat sa decida care sunt si care nu sunt hoti?
      Asta mi se pare cel mai grav. Sa crezi ca Basescu e la comanda procuraturii si sa fii multumit de situatie.

    • Dani,
      “Asta mi se pare cel mai grav. Sa crezi ca Basescu e la comanda procuraturii si sa fii multumit de situatie.”

      Nu cred ca asta a vrut sa transmita Pop Cristi. Eu cel putin am inteles comentariul lui altfel.

      Este un fact, ca doar in mandatul lui Basescu, a reusit justitia romana sa condamne o serie de politicieni corupti si oligarhi jefuitori de tara, si nu numai pe apartinatorii unui singur partid, cel controlat de el, ci oameni corupti, din toate partidele si din toate grupurile de interes, pana chiar si pe fratele sau…

      Daca are vreun merit Basescu, atunci acesta este, ca a reusit sa faca din Justitie un instrument functional impotriva coruptiei si economiei subterane, respectiv spalarii de bani.

      Ce vrea sa spuna Cristi este, ca pe el in doare in cur cine este la comanda procuraturii (poate sa fie si Basescu, in sensul de poate sa fie si dracu), atata timp cat ea functioneaza cu succes (adica reuseste sa condamne oameni extrem de influenti economic si politic)…

      Ma rog, asa am inteles eu comentariul lui…:))

    • Eu, om mai din topor, am inteles din “pe mine ma doare drept in cur ca el comanda actiuniile procuraturii” ca il doare drept in cur ca Basescu comanda actiunile procuraturii.

      Dar na, nu avem aceeasi capacitate de a vedea bunatatea din om, dincolo de aparente 🙂

    • Dani,
      “nu avem aceeasi capacitate de a vedea bunatatea din om, dincolo de aparente”

      In cazul de fata, nu este vorba despre bunatatea din om, ci despre inteligenta lui. Eu i-am acordat comentatorului prezumtia de inteligenta minima, tu nu…:))

      Pentru ca eu am plecat de la ideea centrala a comentariului lui (in viziunea mea), si anume ca sub Basescu au inceput arestarile hotilor acestei tari si ca acest lucru conteaza, restul e mai putin relevant.

      Daca ar fi asa cum ai interpretat tu, comentariul lui Pop Cristi ar fi fost o contradictie in sine (= prostie).
      Hotii acestei tari nu ar fi putut fi arestati cu Basescu la comanda. In cel mai fericit caz, ar fi fost arestati doar adversarii sai politici nu si fratele de exemplu, sau alti fosti aliati si “prieteni” politici.

      Eu sunt aproape convins, ca omul a votat cu “Justitia e independenta” si nu cu “justitia e comandata de Basescu”.

      Si nu, nu-l cunosc pe Pop Cristi. :))

  19. Eu indraznesc sa il sar pe Basescu din schema si sa spun ca meritele pentru “justitia independenta” le au niste servicii din afara tarii. Basescu executa niste ordine la randul lui, ordine venite de la alde Merkel, Obama etc. Probabil ca varanul statea in calea anumitor interese din afara si de aceea a fost executat.

    Indiferent cine ar iesi presedinte tara ar merge pe acelasi fagas deja trasat.

    Reply
  20. MA VAD NEVOIT SA REVIN, DAR PROMIT CA, INDIFERENT DE REACTIILE SI PARERILE DUMNEAVOASTRA, PE CARE LE RESPECT, NU AM S-O MAI FAC. INTAI AM SA FAC O PRECIZARE : SUNT PRIMUL MILITAR DIN ARMATA ROMANA, CARE A DEMISIONAT. ASTA A FOST IN "92. A FOST PROTESTUL MEU ASUPRA FAPTULUI CA FOSTII POLITRUCI SI FOSTII SECURISTI, ERAU MENTINUTI IN ARMATA, DOAR CA ERAU MUTATI DINTR-O UNITATE, IN ALTA, SA LI SE PIARDA URMA… CUM EU FUSESEM CHINUIT PE NEDREPT DE CATRE CONTRAINFORMATORI (SECURISTI), NU AM MAI PUTUT RABDA MINCIUNA SI FATARNICIA… ACUM SUPORT CONSECINTELE HOTARARII MELE; AM PENSIA MAI MICA DECAT CEI PE CARE ARMATA I-A DAT AFARA SI AM MAI LUCRAT APOI, DESTUL SI IN VIATA CIVILA…

    ULTIMA DATA CAND AM VOTAT, A FOST IN 1992, IMPOTRIVA LUI ILIESCU. HABAR NU AM CU CINE AM VOTAT, VOIAM DOAR SA NU IASA "MINIERUL SEF"…
    FAPTUL CA AM FOST EDUCAT INTR-U CUNOASTEREA ISTORIEI, A PATRIOTISMULUI(ADEVARAT) , A DREPTATII, A CINSTEI SI CORECTITUDINII, NU MI-AU PERMIS SA "INGHIT" POLITICA PARTIDULUI COMUNIST, PE CARE AM CRITICAT-O PANA LA "LIMITA ADMISA", EVIDENT SUPORTAND PEDEPSELE CORESPUNZATOARE… LUAM PAUZA DOAR CAND AJUNGEAM LA "VOT DE BLAM"… PRIN URMARE NU VREAU NICI AZI SA AUD DESPRE POLITICA. DUPA OPINIA MEA, OAMENII ADEVARATI NU AU CE CAUTA IN POLITICA.
    AM PRECIZAT CA NU TIN CU BASESCU SI CA, DACA E VINOVAT, SA PLATEASCA !
    ULTIMA FRAZA, SI VA LAS : DACA IMI SPUNETI, DUPA O ANALIZA TEMEINICA, DOCUMENTATA, FARA TELEVIZIUNI, CA VOICULESCU ESTE NEVINOVAT, CA ILIESCU NU A ADUS MINIERII, CA PONTA NU ESTE HOT INTELECTUAL, CA NU "BARONII" CONDUC TARA, AM SA RECUNOSC CA SUNT UN MARE NEPRICEPUT, UN OM DE NIMIC SI TOT CE MAI VRETI SA-MI ATRIBUITI.
    P.S. CAUTATI SI VEDETI CA, OAMENII CINSTITI, AU CURAJUL SA COMPLETEZE PE FB. TOATE DATELE LOR(CERUTE DE FORMULARUL DE DESCHIDERE A CONTULUI)… DIN ACEST MOTIV, NU POT DISCUTA CU CEI LIPSITI DE CURAJUL RASPUNDERII ! IMI CER SCUZE, DAR ASTA SUNT !!!

    Reply
  21. Oameni buni, va rog eu insistent, nu mai scrieti cu majuscule, folositi-le decent, pentru a scoate cate un cuvant, o expresie in evidenta…

    Reply
  22. Sinteti bine asa cum sinteti dleTonea daca aveti sufletul curat .V a felicit ca n-ati facut compromis cu propriile convingeri. As vrea numai sa remarc un aspect ;ati votat impotriva nu pentru ,Asta am facut si eu la toate alegerile Pentru n-am avut pentru cine. Au ce cauta patriotii adevarati si oamenii onesti in politica ,Numai ei au ce cauta doar ca e plina ful politica noastra de impostori si astia buni n-au loc . Cu tot ce ati scris in ultimul paragraf sint de acord Am sa incerc sa fac o analiza proprie asupra dosarului lui Voiculescu:;Asupra aspectului de unde a avut bani Voiculescu sa cumpere ICA nu ma pot pronunta ca nu cunosc .A luat intreprinderea asta prin negociere cu statul ROMAN .Cine a semnat in numele statului? Am inteles ca pretul a fost foarte mic dar a trebuit sa plateasca si toate datoriile pe care le avea ICA . In anul in care a cumparat el terenurile si cladirile au avut pret foarte mic . In satul meu natal in1995 1ha teren agricol se vindea cu doua milioane si in2008 cu 120000000 [ va dau aceste date spre comparatie ] Institutul functioneaza si am inteles ca performeaza.. Cite si cite intreprinderi romanesti au fost vindute in acei ani /?De toate s-a ales praful Cit pamint romanesc s-a vindut la straini pe nimic.? Citi politicieni ne-au jefuit si-s bine mersi? .Lui Voiculescu eu ii gasesc o vina : plateste prea mica arenda statului pentru acele terenuri .daca intr-adevar produc 6000 de kg la ha . Multi arendasi straini care lucreaza paminturile noastre dau tot cit Voiculescu taranilor nostri. Daca Voiculescu e patriot ar trebui sa se gindeasca sa deie statului o treime din recolta ca asa s-a arendat de cind lumea si pamintul ori statul sa renegocieze . Nu se poate asa ceva/? Pentru cladiri cum sa ceri dupa atitia ani pret actualizat? tirgu-i tirg domnule .. Nu pot sa scriu toate gindurile si calculele mele ca v-as plictisi . . Cert este ca aceasta condamnare e politica ,Eu sint convinsa ca Basescu il ureste pe Voiculscu pentru ca acsta a initiat suspendara Sint de asemenea convinsa ca Basescu e mult mai comunist si are serviciile mai dvotate lui personal si nu tarii decit a fost Ceausescu . Iata domnule Tonea ca de ce ati urit n-ati scapat Ce are Basescumai rau ca Ceausscu este ca a impartit tara in doua Romania e in razboi domnule Tonea .Un razboi pe care l-a provocat acest dictator. Ne batem bezmetici ca-n vis ,noi nevinovatii ca ei in vremea asta sa-si faca treburile Daca v-ati referit si la mine cind ati zis despre cei care nu-si dau datele complecte vreau sa va spun ca ca nu ascund nimic doar ca o vecinuta mi-a facut pagina fb ca eu nu m-am priceput si ea n-a avut rabdare .Am 60 de ani imi iubesc tara, sufar cind vad ce se intimpla,am studii medii .sint bolnava de mai multi ani si pentru ca nu pot avea activitati fizice uite mi-am gasit pe fb posibilitate de socializare,mi-am gasit o indeletnicire frumoasa in pictura. imi mai, exprim gindurile scriind poezie ,sint o femeie simpla careia-i pasa.

    Reply

Leave a Comment.