Judecata lui Danileţ

Dănileţ

Fosta gimnastă Maria Olaru publică o carte în care se plânge de abuzuri psihice şi fizice: “Pretul aurului. Sinceritate incomoda. Memoriile unei campioane olimpice – Maria Olaru” Cam lung titlul. Poate era mai estetic “Amintiri din copilărie. Varianta BDSM – Maria Olaru.”

Cartea învolburează lumea sportului, Bellu şi Bitang nu mai sunt “antrenorii secolului” ci nişte torţionari care au abuzat minore. Sunt puse la îndoială până si performanţele obţinute de români la gimnastică, decenii în care România a dominat gimnastica feminină.
Îngerese frigide bocesc pe la tv sub aripioarele de bumbac însângerat: “Nu se poate aşa ceva! Vai, ce traume! Vai, câtă cruzime! Să vă băgaţi medaliile în…”

Două amănunte mi se par dubioase în toată aventura scriitoricească a doamnei Olaru.
1. De ce acum? Au trecut mai bine de 20 de ani. I-o fi fost greu doamnei Olaru să trăiască două decenii cu rănile abuzului?
2. De ce este singura? Dintre toate gimnastele celebre (medaliatele cu aur), doar doamna Maria Olaru a simţit nevoia unei confesiuni lacrimogene. Restul s-au plasat de partea torţionarilor.

Nu vreau să fac comparaţii deplasate, dar îmi amintesc un alt bestseller lansat la Bookfest, anul trecut. Autoarea este doamna Săftoiu. După ce l-a slujit bisericește pe fostul preşedinte Băsescu (adică se închina la el), a scrijelit nişte “memorii” despre tiranul nenorocit care se copula cu Udrea pe şi pe sub mese.
Fără legătură cu “Preţul aurului”. Doar aşa, că veni vorba de bestselleruri lansate la Bookfest.

Acum, daţi-mi voie să vă prezint următorul personaj: Cristi Danileţ, judecător profesionist şi jurnalist amator. Sau invers.
D-l Cristi intervine în scandalul Maria Olaru şi, legat la ochi, aşază faptele în balanţă. Zi-ne, tu Cristi, adevărul! Ce poate fi mai de încredere decât judecata unui judecător?

Titlu: “Despre cum pierdem esentialul incercand sa aflam daca Maria Olaru spune adevarul”
(…)
“Îmi e greu să cred că cineva ar publica minciuni într-o carte de memorii. Nu i-ar folosi la nimic, ba din contra.” zice Cristi.
Eu mă pot gândi la mai multe aspecte care i-ar folosi, dar na, mintea mea este una coruptă.

“Atenţie însă, Maria nu face un denunţ – pentru loviri sau pentru orice suferinţe fizice te poţi plânge la poliţie sau la parchet în cel mult trei luni de la comiterea faptei. De aceea, afirm că este o greşeală să ne întrebăm dacă Maria are sau nu dreptate, dacă minte sau nu, dacă abuzurile – în cazul în care au existat – erau justificate sau nu (de vremurile de atunci, de metodele de antrenament sau de alte lucruri).” mai zice tot Cristi.

Ă? Asta e judecata judecătorului Danileţ? Este o greşeală să ne întrebăm dacă Maria are dreptate, dacă minte, dacă tot scandalul are temei sau a fost fabricat pentru publicitate, bani.
Eu cred că este esenţial să ştim dacă Maria minte. Nu despre asta-i vorba în tot balamucul?

Băi, nu. Adevărul nu este esenţial în cazul de faţă. Ne-a spus judecătorul Cristi chiar în titlul articolului.
Dar ce-i esenţial? Pregătiţi-vă, eu deja ştiu, urmează să aflaţi şi voi unde a dus d-l Cristi discuţia:

“NU e important dacă Maria a trecut prin acel calvar – e trecutul ei şi noi, cu toate dezbaterile noastre, nu îl putem rescrie; poate nu suntem noi cei meniţi să stabilească un adevăr istoric sau să schimbăm un trecut dovedit ca marcant pentru autoarea memoriilor. Ce putem face este să pornim o dezbatere autentică despre violenţa din societatea românească. Şi pentru că Maria ne-a dat această ocazie, eu îi sunt recunoscător.”

Aţi mai auzit aşa aberaţie judecătorească vreodată? Nu e important dacă “memoriile” sunt adevăr sau fabulaţie. Nu e important dacă Bellu şi Bitang au fost băgaţi în troaca porcilor, fără vină. Nu e important dacă scuturăm din temelii istoria gimnasticii româneşti.

Nu e important când îl auzi pe Bellu: “Cel mai mult doare că oameni din sport au spus așa: Ne-am făcut idoli falși și bucurii false”
Important este că are Judecătorul Cristi motiv să pornească “o dezbatere autentică”. Şi pentru asta este “recunoscător”.

Judecata continuă:

“Aţi stat vreodată de vorbă cu un copil legat cu lanţul de pat de către părintele său şi înfometat ca un animal? Dar cu o fetiţă violată de propriul tată? Aţi văzut ştirea de acum o lună cu acel copil omorât cu pietrele de alţi copii? Dar ştirea de anul trecut cu regizorul care făcea poze şi abuza sexual fetiţa de 7 ani pe care i-o aducea chiar mama ei, contra unei sume de bani? Ştiţi cum sunt bătuţi şi violaţi unii copii din centrele de plasament? Poate nu ar strica să vi le reamintiţi…

Am văzut toate astea, nu în filme, nu în cărţi. Ci în dosare. Eu şi alţi judecători le vedem zilnic. Şi, ca să mai spun ceva: ce avem noi în dosare este încă departe de realitate. Fiindcă sunt mult mai multe fapte comise decât cele raportate autorităţilor, iar altele nu pot fi dovedite.”

Articol Cristi Danileţ AICI

Şi uite cum ajungem de la “a ţipat Bellu la mine şi Bitang m-a făcut cutră” la copii legaţi de pat, înfometaţi, violaţi de părinţi, omorâţi cu pietre de alţi copii.
Iar totul a pornit din sala de gimnastică. Sau?

Staţi liniştiţi, nu vor mai fi violuri, bătăi, înfometări. Pentru că a făcut Cristi “o dezbatere autentică”. Noi habar nu aveam că există asemenea abuzuri şi atrocităţi în societate (în orice societate), dacă nu le lega Cristi, în mod mizerabil, de scandalul Bellu-Bitang.

Suntem pe calea cea bună şi de mâine totul va fi mai frumos. De astfel de judecători avem nevoie!

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

4 Comments

  1. Traume grele, pe care le-au exorcizat întâi ea și Corina Ungureanu și săraca Lavi Miloșevici prin Playboy-ul japonez (înfășurate sau, mai degrabă, desfășurate în tricolorul nostru străbun) apoi au încercat cariere didactice, că deh, aveau multe de învățat puștoaicele țării de la dânsele, în varii domenii de reprezentare a patriei străbune. Iar amu, se bat în romane, noi ca editori nu ne mirăm, cărțile sunt culmea apogeului! Iar Ungureanca se miră de succesul lu’ olaroaica, de care s-a despărțit și în camera de cantonament “că era mai ciudată”, dar se consolează că ea nu a “băgat din astea” în cărțulia ei autoreferențială. Fain cat fight, cu arbitrul Danilet care le zice bine, dar complet pe lângă. De altfel și privirea lui de vates derutat dar tare inspirat te cam pregătește la ce expectanțe să ai din analizele lui scurtcircuitate. Chiar, s-a fost lansat la Bookfest opera Măriei, cum o alintau rural colegele?

    Reply
    • Da, a fost lansată sâmbăta trecută la Bookfest (Editura Vremea).
      A venit cineva şi pe la standul nostru să ceară “Povestirile lui Olaru”, cu degetul ţintă spre cartea mea.
      Coperta abstractă, titlul din buchi buclucaşe şi încovoiate, explicaţii există 🙂

  2. Numai la români vezi aşa ceva. Deci faci o carieră în sportul de performanţă, ai la 18 ani salarii peste profesori şi doctori, deci nesimţita asta ia bani de la 18 ani după ce s-a lăsat până moare,7000 de lei. De ce nu a spus asta acum 18 ani? E din Fălticeni, deci gimnastica i-a stat în faţa unei cariere extraordinare pe care o aştepta, cerul îi era limita. Am citit de alt campion de box, controversatul Mike Tyson, ce crezi că spunea el de antrenorul lui Cus D’amato? că a făcut om din el, l-a adunat de pe străzi, i-a dat încrederea pe care nu o avea, ce spune Olaru? Să nu se înţeleagă că îmi place gimnastica şi că sunt de acord să chinuieşti copiii de mici, dar ce face fripturista asta e nesimţire. E ca şi cum la 50 de ani mircea badea ar ieşi de la antene şi ar scrie o carte despre cum era obligat prin contract să pape caca.

    Reply
  3. nu am citit(nici n-am de gand) cartea respectiva, se refera la antrenor cu nume si prenume? pana la urma intr-o carte poti scrie ce vrei, doar nu a facut un denunt la politie(ceea ce ar fi trebuit sa faca atunci, cand urmele batailor erau inca proaspete)
    pe de alta parte, antrenorul care se simte vizat de ce nu o da in judecata pt imagine?
    ar trebui mai de graba sa ne-ntrebam: a fost alegerea ei sa participe ani de-a randul la acele ”torturi”? nu cumva parintii au o mare parte din vina?(asta in cazul in care e adevarat)
    oricum ar fi, eu nu cred ca avem dreptul sa aruncam cu noroi spre acei putini dintre noi care au reusit prin sacrificii imense sa ne smulga niste aplauze si lacrimi de bucurie intr-o tara altfel absolut impotenta.
    ne aratam oripilati ca ”au indraznit” sa pozeze goale(cat de comunisti sa fim?), vai curvele, dar celelalte(zeci de mii) , care sunt doar curve si-atat( si ne reprezinta foarte frumos in toata Europa alaturi de maini intinse dupa pomana), alea nu conteaza?nu, pt. ca alea fac parte din acelasi noroi cu restul, cumva in sinea noastra ne simtim mai legati de curve, cersetori, hoti , smenari, baieti de cartier, betivi care asteapta in fata carciumii sa-i scoata armata din apa, zapada,etc. astia sunt ”de-ai nostri”.
    mi-aduc aminte ce val de indignare au starnit pozele respective: cum, dupa ce si-au sacrificat toata copilaria, acum vor sa-si traiasca viata ca noi toti?noooa, asa ceva nu se poate, voi nu aveti dreptul sa traiti, ne apartineti pe viata, nenorocitelooor!!! am depus efortul sa va aplaudam din fata tv-ului cu berea-n mana, nici nu ne-am batut nevestele in ziua aia…eram prea beti.

    Reply

Leave a Comment.