În ciuda numeroaselor dovezi care sar în ochi din absolut orice site cât de cât vizitat, refuz să cred în prostia cronicizată a online-ului. Internetul nu poate fi plin de proşti. Accesul relativ facil şi neîngrădit al oricărei persoane transformă mediul virtual într-o replică fidelă realităţii.
Internetul este oglinda societăţii. Altfel nu are cum, şi cred asta cu tărie.

Şi atunci, de ce avem atât de des senzaţia că toată drojdia cea îngălată, toţi neuronii cei încetinei, toţi creieraşii suferinzi de retard s-au adunat într-o comunitate infinită, populând internetul?
Suficient să citeşti comentariile postate la un articol ajuns viral. De exemplu ĂSTA. Şi comentariile “scăpate” sunt cele inteligente şi de bun-simţ; v-ar crăpa nasul de ruşine dacă le-aţi vedea pe cele ajunse în Trash.

Nu doar în cazul viralului se observă fenomenul. Verificaţi pe orice site de ştiri unde intră cetăţeanul liber, abonat la internet, să-şi exprime inestimabila părere. Veţi observa articole scurte, alcătuite din fraze foarte scurte, formulate cât se poate de laconic. Fără metafore, fără ironii, fără insinuări, fără floricele şi complicaţii.

Iar la final, vreo 5-6 comentarii postate direct de pe facebook. Comentarii din care îţi dai seama că textul de 100 de cuvinte, atent culese din lexicul unui preşcolar, a fost de fapt unul inabordabil ca dificultate.

Doamne fereşte să îl contrazici pe vreun stimabil emițător de păreri. Ascuns în spatele scutului suprem “părerea mea este că”, interlocutorul din online devine imun(d). Părerea mea este că miezul Soarelul este din gheaţă. Îndrâzneşti să îmi ignori părerea? Ba, mai mult, îndrăzneşti să o contrazici? Adică tu eşti mai cu moţ, da? Eu n-am dreptul la o părere, doar tu ai. Huuuo, stalinistule!

De ce se întâmplă asta în online, lăsând de fiecare dată impresia unei epidemii de cretinism? Pentru că, în online, dispare jena. Dispare tracul, dispar toate reţinerile care reglementează doza de prostie cuvântată în “mediul real”.

În online nu ţi-e ruşine de gloata din jur care te priveşte, în mod corect, ca pe un prost. În online nu îţi spune profesoara “Jos, nota trei!” În online nu te dă nimeni afară în şuturi. În online flegmele şi palmele nu te pot atinge.

Ai acces în orice salon, alături de lumea bună, şi dacă te urci cu picioarele pe masă şi te răhăţezi, e ok. Cu un simplu click părăseşti liniştit incinta şi cauţi altă masă. Asta este diferenţa dintre mediul real şi cel virtual.

În virtual, proştii reali prind curaj, lăsând impresia că ar fi mai mulţi. Din păcate, sunt aceiaşi: în scara blocului, pe stradă, la coadă la pâine, în parcuri, în făbricuţe de lut şi corporaţii de sticlă. Aceiaşi proşti, dar mai timizi.