Inimă de pirat

Piratez de când verbul ăsta vorbea doar despre Barbă Neagră. Piratez de pe vremea când nu găseai o licență în tot orașul și nu exista Google-ul darămite magazine online. Piratez de pe vremea când copy-paste însemna să legi două casetofoane rusești și să stai o oră ca să copii caseta cu cele două jocuri de câțiva kilo.

Nu vin pe-un cal alb să explic cum că ăsta-i lucrul diavolului – dacă nu făceam asta n-aș fi avut cum să învăț să folosesc un singur software ca lumea până-n 25 de ani, pur și simplu nu erau bani de licențe iar tehnologia era mult mai scumpă atunci.

Este însă o diferență de mentalitate între mine și valul ăsta mai tânăr de pirați, care vine cu argumente de-un absurd penibil pentru dreptul de a pirata. Eu știam de la început că acolo e munca cuiva și chiar dacă nu-mi făceam probleme despre ce pierdere financiară le provoc eu fabricanților, pentru mine erau clare două lucruri:

  • că fac un lucru incorect, orice argumente ridicole ai aduce, să folosești munca cuiva fără permisiune și fără să o cumperi nu e corect.
  • că am acces la lucrul ăla tocmai pentru că sunt alții care plătesc, dacă toată lumea ar fi făcut ce fac eu, lucrul ăla nu ar fi existat.

Cum se traduce diferența asta de mentalitate între doi pirați?

  1. Când are bani, primul cumpără, al doilea povestește cum crește vânzările prin faptul că piratează. Sunt oameni care fac mia de euro pe lună din fotografie, editând mii de poze cu produsele adobe-ului și nu-s dispuși să dea 20 de euro pe lună pentru a le folosi legal.  Iar crescutul vânzărilor cu pirateria e o idee extrem de forțată, dacă la soft mai are o brumă de sens, la filme e pur și simplu jenantă (apare filmul la o calitate decentă după câteva luni de la rularea în cinema-uri, ce vânzări crești tu mă după ce-l vezi, de dvd-uri?).
  2. Primul nu pune o limită pe profitul producătorului – are de-ajuns nu-i mai dau și eu, al doilea exact asta face. De altfel nu înțeleg de ce ăștia care o tot dau în sus și-n jos cu miliardele făcute de cutărescu nu se servesc din Lidl sau de la Dacia, cu câte-un bax de cafea sau un logan nou, că doar au ăia profit imens. Mai mult, primul e conștient că sumele alea țin o industrie întreagă în spate nu numai șefii milionari și-o diferență de câteva procente (nu de vreo 50-60% cum e la noi) înseamnă mai multe joburi, mai multe proiecte, mai multe filme…
  3. Primul nu-i consideră pe ăia care plătesc fraieri, pentru că știe că numai datorită ălora produsul există. Al doilea îi arătă cu degetul superior, uite bă, eu iau pe gratis.
  4. Nu pune egalitate între niște drepturi umane de bază (mâncare, apă, asistență medicală) pentru care ai putea veni cu argumentul că-s mai importante decât profitul unei industrii și dreptul de a vedea filme/seriale, a te juca jocuri și a face bani mai ușor.

Cam astea-s diferențele și exact din cauza asta toate discursurile și articolele anti-piraterie văzute la câțiva inși cu aceeași mentalitate ca a mea sunt absolut degeaba. Nu poți să-i explici nimic unuia care crede că pirateria e un drept la fel cu cel de a avea ceva pe masă sau unuia care face bani cu un soft dar nu i se pare normal să dea un 5% celui care prin munca lui i-o face pe a lui de o sută de ori mai ușoară.

Mă uitam la efortul susținut a lui Groparu de a-și promova filmul Usturoi și apare la un moment dat un comentariu – prea scump, îl aștept pe torent. Ca să-i spui așa ceva în față omului care a făcut filmul, din buzunarul personal, fără să fie vreun mogul de Hollywood ba chiar fiind pe pierdere solidă, îți trebuie o doză de nesimțire incredibilă.

Și despre asta e vorba – pur și simplu cumva generația asta de pirați a crescut cu certitudinea că e în regulă. Aceeași oameni care te vor blestema în caz că nu le dai cât crezi că merită pe munca lor sau etichetează orice negociere drept calicie, nu au nicio problemă să strige în gura mare cât e de ok să te folosești pe gratis și fără permisiune de munca a milioane de oameni.

Aceeași oameni care nu au nicio problemă să dea bani pe țigări, băutură, taxi, cluburi, pariuri, o să-ți spună că cei câțiva euro sunt prea mulți bani pentru orice produs din gama film/soft/joc.

M-am distrat cum au încercat câțiva să promoveze Netflixul argumentând că are destul conținut. WTF? Când tu discuți cu public de torente cum poți să vii cu argumentul ăsta? Niciun serviciu nu se va putea compara vreodată la conținut cu biblioteca torentelor, ce rost are să încerci argumentul ăsta?

Da, dacă omul habar nu are de torente, să dea cât dă pe o vizită la cinema pentru o lună de conținut divers și de calitate, e ok, dar tu nu cu ăștia vorbești ci cu oameni care au acces la ultimele episoade din orice serial de pe lumea asta. N-are rost discuția.

Pentru ce plătesc eu netflixul și care ar fi argumentul pentru a plăti un conținut mai sărac decât unul gratis?

Din nou, diferența de mentalitate. Dacă vrei să plătești cu ceva munca producătorilor de conținut și dacă vrei să ai o alternativă legală la fel de bună ca cea de pirat, atunci trebuie să dai și să ajuți când poți.

Netflixul e cel mai avansat jucător din câmpul ăsta și, mai mult, e producător de conținut bun, chiar bun (nu că nu mai dau și goange – fuller house de exemplu) dar au chestii chiar deosebite.

Dacă-mi ajunge mie pe piață, după ce am urlat atât (n-am cinema la mine-n sat) că vreau să văd cum se mută industria pe online să pot avea acces (contra-cost) la premiere de pe compul din living, nu e normal să susțin direcția pentru care militez? Dacă mi-au servit partea a doua din Crouching tiger (deși slab tare pe lângă primul) în premieră mondială, nu merită o bombonică?

Și nu mă simt eu mai bine un pic știind că plătesc cu ceva industria care-mi aduce atâta relaxare și plăcere? Da, nu-mi permit să plătesc tot și nici nu am cum (nu pot taică să merg 100 km ca să prind toate filmele la cinema) dar cât îmi permit dau.

La fel și pentru cărți, nu-mi permit să dau peste 200 de euro pe lună pentru ce cărți aș vrea să citesc pe kindle, dar am grijă să cumpăr măcar un sfert din cărțile unui autor care-mi place și așa mai departe… mă gândesc că autorul preferă doi lei de la mine decât să nu-l citesc deloc.

Cu alte cuvinte mă gândesc la cei care produc la fel ca la mine nu ca la niște îmbuibați plini de bani, cărora le fac un favor dacă le folosesc munca, atâta tot.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

10 Comments

  1. Oh da, sfânta ipocrizie. Mie îmi plac ăia care se laudă cum au furat filme, jocuri originale, dar când e vorba de nuntă pompează nişte bani pe chestii inutile şi fără valoare.

    Reply
  2. Frumos spus, dar inutil. Am deja vreo 2 articole si luari de pozitie live impotriva pirateriei. Oamenii care pirateaza din ce in ce mai putin sau deloc cunosc deja argumentele, iar ceilalti isi vor gasi mereu noi si noi tampenii pentru a-si justifica gesturile. Sunt cateva pseudo-argumente pe care le aud de vreo 10 ani de la oameni care aduc prejudicii de mii de euro unor firme (poate o sa le dezvolt intr-un nou articol sau poate nu, ca pe multe le-ai prins si tu aici si nu numai tu). Cea mai comuna ramane insa…

    …nu e furt, pentru ca eu nu fur materialul original – pai ce sa vezi, nici nu cumperi materialul original, ci dreptul de-al viziona, asculta sau citi. De-asta pirateria e furt. Daca tu esti cel care a pus ilegal rip-ul, e furt, contrafacere si distributie de bunuri contrafacute. Deci da, nu e doar furt 🙂

    La asta se adauga “oricum nu pierde bani creatorul, ci producatorii care oricum au bani”. Si acum sa ghicim de unde va taia producatorul, cand veniturile ii vor fi afectate?

    Sigur ca pirateria poate ajuta la distributia bunului final si ca formatul de fisier .torrent (nu si marfurile ilegale asociatie lui) poate fi foarte util in anumite circumstante, dar mi se pare ciudat sa te plangi in 2016 ca “nu poti testa marfa” (Steam or Android much?) sau ca serviciile online sunt inaccesibile. In 1998 intelegeam, dar acum…

    P.S: Daca tot au fost amintiti cu ocazia unui alt articol, ar fi de mentionat si cei care plangeau dupa vplay mergeau si pe ideea “nu e treaba mea daca ala nu plateste licente, eu ii platesc lui o suma lunara”. Sa inteleg ca oamenii care fac contrabanda de tigari nu ridica nicio suspiciune celor care cumpara de la ei?

    Reply
    • Păi nu e articol de educație, explică doar diferența de mentalitate și de ce alea de educație nu au niciun efect – când se agață omul de niște argumente care aplicate oricărui alt produs sau munci sunt ridicole, e clar că nu are nicio intenție să recunoască golănia acolo unde e – c-așa-i valul ăsta de pirați (indiferent de vârstă, dar cu un start mai târziu) vrea să fie și cu sufletul în rai și cu filmul la botic.

    • Exact. Asta vrem toti pana la urma – ok, nu o sa renunte nimeni complet la piraterie pentru ca se agita “cativa”, dar macar sa nu mai dam cu vopsea si sa spunem ce gest nobil e furtul.

  3. Astia nu mai au niciun Dumnezeu, ba, ei fura ca asa se simt bine in pielea lor. Au ridicat furtul la rang de drept existential.
    Nu ca noi, astia de regretam si plangem de fiecare data, cand trebuie sa puscam o caprioara. 🙂

    Tu, iartă-mă, autorule – tu, căprioara mea!…
    Plâng. Oare ce gândeşte fiscul? Piratez şi plâng. Piratez!

    Reply
    • În schema mare a lucrurilor prefer generații întregi cu acces gratis la ultimele softuri și chiar produse de divertisment dacă nu și le pot permite, decât generații care nu au acces la așa ceva pentru că nu și le pot permite – uman, cred eu că e de preferat.

      Când însă îți poți permite să plătești ceva din industria respectivă, chiat atât cât îți poți permite fără să suferi financiar și tu nu o faci, nu mai e vorba de schema mare a lucrurilor și de umanitatea distribuirii conținutului ci de obraz.

      Grosimea obrazului se vede de multe ori exact în nuanțe de astea – de exemplu, marea majoritate a autorilor, inclusiv eu, își vor pune câțiva prieteni să le dea niște review-uri la produsul nou lansat, cât să pornească discuția.

      E o practică obișnuită și se rezumă la câteva opinii cât să nu fie produsul gol de păreri – Ei, când tu trimiți o armată plătită să facă asta și 90% dintre părerile pozitive după 3-4 luni de la lansare sunt venite constant de la tine/prietenii tăi și se luptă să schimbe ratingul părerilor date pe bune, nu mai e vorba de o promovare normală ci tot de obraz…

      Cred că diferența asta de intenție/mentalitate/nuanță apără o poziție ca a mea de eticheta ipocriziei, eu necriticând actul în sine ci mentalitatea greșită din spatele unor practicanți.

  4. Eu cred ca atunci cand am inceput sa cumpar mai serios soft, am inteles si niste lucruri de baza ale economiei si pietei serviciilor. Nu de alta, dar cand iti rupi 30-40 de lei de la gura (la propriu) pentru a-ti lua un plug-in, e-book sau un joc, incepi cumva sa apreciezi altfel munca altora (cand se intampla sa faci si tu un produs similar, iar pirateria ajunge sa iti ia din buzunar cateva sute de euro, lucrurile sunt si mai clare).

    Reply
    • Paranteza mi-a adus aminte cât am râs cu Paraziții – după ce-o dădeau cu underground, cu ghetto, cu ce muzică ascultă ei pe sub mâna, mă rog golănii din astea de brand care-i puneau mai sus de fraieri, într-o ligă de șmecherași (acolo cu BUG),la un moment dat cu album scos și pe val, zice Cheloo într-un interviu de club ceva de genul: Ăștia care ne scoateți muzica de pe net să sugeți *%^#!

      Nu mai era bună șmechereala când toată lumea asculta Paraziții dar ei făceau bani numai din concerte pentru că 1% din publicul lor le cumpăra albumul.

    • Cred ca mai toti au ajuns sa faca asa, dar ce nu inteleg multi e ca 1996, 2006 si 2016 chiar nu sunt acelasi lucru. Sa asculti muzica pe sub mana in 1998, cand un CD rap sau metal al unei trupe mai putin cunoscute costa cat trei alocatii, era ceva interesant (sa zicem). Sa asculti in 2016 “muzica underground” pe care ai ripuit-o in conditii execrabile cand puteai cumpara tot EP-ul cu 2 euro pe Bandcamp e doar marlanie.

Leave a Comment.