Am fost ieri la un biliard cu doi foşti colegi de academie. Pe unul dintre ei s-ar putea să îl ştiţi. Este Charlie, autorul rebusurilor din săptămânalul Vocea din Castel. Nu e numele lui moldovenesc de botez, dar aşa s-a iscălit atunci când şi-a făcut contul de facebook.

Jucam biliard deja de vreo două ore. Scorul, foarte strâns: 3-3-3. Învingătorul devenea campionul serii, un fel de “grandfather of all knowledge” în cercul elevaţilor sorbitori de bere. Se pregăteşte moldoveanul să lovească; aşezat pe poziţie, privirea de ţintaş iscusit, Prâslea Unchained.

Ultima speranţă: Hai să încerc o glumiţă, poate îl fac să-i zboare mintea la altele, fix când slobodă tacul. “Hehe, dintre toţi, ţie ţi se potriveşte cel mai bine Je suis Charlie”
Ăsta al meu, nimic. Mi-am zis că o fi fost gluma proastă, poate e omu’ afectat de tragedie şi nu-i arde de prosteli.

Slobodă moldoveanul tacul şi se uită la mine cu faţa de “uei, n-am ţăles nica”. Ştiindu-l deja de câţiva ani buni, parcă am început să aud fisa în picaj.

– Je suis Charlie? Toată lumea îşi atribuie de vreo două zile chestia asta…
-?
– Şi tu, care chiar te numeşti Charlie…
– Aşa, şi?
– Băăă, tu habar n-ai de ce s-a întâmplat ieri la Paris, aşa-i?
– Păi, ce s-a-ntâmplat?

Sunt convins că dacă nu ne întâlneam ieri la biliard, Charlie al nostru nici în momentul de faţă, adică după două zile de la evenimentul care a dat peste cap planeta, habar nu avea.

Există printre noi şi altfel de oameni. Oameni puri, neîntinați în ură şi mizerie cotidiană. Oameni care probabil citesc presa o dată la două săptămâni. Sau deloc. Moldoveni cu inima slobodă.
Il est Charlie.