Generatia hibrida

O generatie prinsa intre doua lumi, ca un metis sau alta corcitura cu genetica amestecata, ce ia palme de la plozii din ambele rase pure, pe terenul de fotbal.

Astia nascuti prin ’70, ’80. Astia care se trezeau dimineata, cand parintii mergeau la munca si plecau sa stea la coada la lapte si doamne ajuta, smantana. Care veneau ducand plasa gri, ponosita, dar rezistenta ca un betiv rus, cu un zambet larg pe buze, de parca ar fi salvat familia de la pieire. Cei pentru care era o datorie de onoare sa duca sticla groasa cu litrul de lapte, sa o poarte atent pe scarile blocurilor patratoase, pana la frigiderul standard, greu, urat, dar rezistent… ca un betiv rus.

*

Despre astia e vorba, despre mine si voi, va stiti care. Cei care stiu ce inseamna sute de oameni adunati inaintea Craciunului la o coada pentru portocale, sau care simt momentul in care banana verde, invelita in ziar si pusa la intuneric zile intregi, a devenit aurie si buna de inghit.

Noi. Care colectionam inele de plastic pentru cravata de pioner si ne laudam care are mai multe. Care il veneram pe conducatorul nostru iubit si ii vedeam poza in clasa, in fiecare zi. Care stiam ca scoala te face om si invatatul e ceva frumos, deschizator de orizonturi. Care eram mandri de uniforma, de tresele rosii sau galbene de conducator, de pozele de grup si de ceremoniile de trecere de la o faza la alta.

Eu. Voi. Pe care ne-a prins schimbarea inca tineri, inca deschisi la nou, cu capacitatea de a ne adapta si a invata nestirbita. Ne-am clatinat un pic, zdruncinati adanc de invazia economiei de piata, a gumelor de toate felurile, a ciocolatelor lucioase, a lozurilor de razuit, ca niste betivi rusi cand pleaca dimineata din carciuma, pe trei carari, dar … fara sa uite drumul.

Am perceput sistemul privat ca pe o optiune, internetul ca pe o imensa sursa de informatii si distractie, lumea noua ca pe ceva ce merita aspirat pana la ultima particula; nu ne-a speriat nimic si am imbratisat capitalismul salbatic cu aceeasi ravna cu care, cu putin timp in urma, cantam evlavios despre mandria de a fi comunist, cum ar face un betiv rus o vodka nou-nouta.

Avem si din Ei si din Ei.

Ei. Cu o viata completa de comunism, cu sarutmana obligatoriu la vanzatoare, ea tinand destinele unei mese mai imbelsugate in mana, cu o familiaritate extraordinara cand vine momentul construirii unei noi relatii avantajoase, cu o singura varianta de venit normala, bugetul statului, si cu un respect sincer pentru omul care a facut pe vremea aia o facultate.

Si ei. Cu o viata complet libera de amenintarea rosie, crescuti si educati in economia de piata, in invazia de produse si kitch, cu acces la internet prin cordonul ombilical, cu diploma de super doctorand-masterand asigurata de o mica contributie la bugetul particularei, cu o aversiune clara fata disciplina si carte si cu o dragoste nemaintalnita de monden.

Si chiar daca ii intelegem si pe Ei si pe Ei, se uita la noi ca la exponentii unei culturi paralele, din alt univers, fara nici o legatura cu lumea reala, ca la niste… betivi rusi.

Primii pentru ca lucram la un patron, care este un om ca toti oamenii si nu atotputernicul stat, pentru ca ipotecam chestii la banca sa ne facem rate, pentru ca ne trebuie masina de nu stiu care, chiar daca are la fel de multe roti ca o dacie, pentru ca stam pe calculatoare si ne stricam ochii, pentru ca nu ni se pare mare lucru sa pleci afara si lumea pentru noi e de mii de ori mai mica decat pentru ei.

Secunzii pentru ca stim ca exista chestii mai importante decat toala de pe tine si telefonul din buzunar, sau ce a mai facut cutare vedeta ieri, pentru ca distractia din cluburile de figuri ni se pare prea obositoare pentru a deveni obisnuinta, pentru ca preferam compania prietenilor pe langa cea a personalitatilor mondene, pentru ca nu ne-am calca in picioare orice urma de demnitate pentru a fi bagati in seama de cineva cunoscut sau de vreo televiziune, pentru ca strambam din nas auzind de valorile iesite din sistemul de invatamant privat, unde stim ca nu se face nimic din ce noi intelegem a fi scoala, pentru ca incalcam codul lor care spune, in primele articole, ca o diploma inseamna stiinta si nu ce ai in cap.

Si asa suntem noi, generatia hibrida, lipsiti de o legatura reala cu societatea bivalenta a tranzitiei romanesti. Probabil de aceea avem atat de putina influenta, chiar daca din postura in care suntem, intelegand si trecutul si viitorul am putea face ceva, mai mult oricum decat se face.

Nimic suprinzator. Intr-o dimineata fumurie, cu caldaramul umed inca de aburul noptii, inconjurat de fete bumbacite de somn, grabite spre munca de zi cu zi, betivul rus isi taraie picioarele pe trei carari, sprijinindu-se de pereti reci, colturi de casa si garduri vii. Nimeni nu vrea sa aiba de-a face cu el, decat poate… alt betiv rus.

*

Noroc ca noi, generatia hibrida, suntem rezistenti.  Ne ridicam de jos de fiecare data, juliti, uzi leorca sau murdari de noroi, scuipati cateodata de un trecator mai aprins, mornaim ceva indescifrabila si mergem mai departe, printre Ei.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

5 Comments

  1. Bă puță, ai lipsit de la niște ore cînd stăteai la coadă. Ălea de sugerau, subtil, că istoria se repetă. TOATE generațiile sînt hibride. Unele mai strălucite, altele mai puțin, și asta doar din cauza părinților (scuze, GENERAȚIEI de părinți).
    Bețivul rus va fi întodeauna acolo; rus, belgian, american, somalez, chinez…

    Reply
  2. Bine ma, coi, cineva trebuia sa inteleaga si teribilele subtilitati ale scolii cum ar fi treaba asta, ingrozitor de complexa, ca istoria se repeta :)))))). Da, betivul rus e vesnic si el.

    Reply
  3. Te-ai întrebat vreodată cum ar fi fost dacă te-ai fi născut după Revoluție? Dacă ai avea acum 17-18 ani unde te-ai situa în raport cu Vlad din ’80? Tu, pe tine, te. Da, probabil familia decide mult în calitatea celui ce va să fie ulterior om sau oaie dar și societatea are vina ei. Mă uit la imbecilii care în loc să râdă se uită că o față cretină când spui o poantă și spun sec LOL. Sau la femeile care sunt boite până și pe inelul anusului dar în urechi uită să dea cu apă. Sau la întreaga generație pierdută în gadget-uri și în virtual. Mi-e milă de ei tot așa cum și lor le e milă de mine, un hibrid că dinozaur n-aș putea spune că sunt.

    Și da, diferența de generații se simte și se va simți în permanență. Cei dinaintea noastră au fost cu mult mai buni și cei de după noi cu mult mai slabi.

    Am avut și eu o piatră de aruncat.

    Reply
    • Îmi place să cred că, chiar de eram un țanțos exponent al culturii iphonului, nu aș fi ajuns dominat total de un trend, o muzică, o vedetă d-asta de carton – principalele moduri de a te tâmpi expuse de generația tânără.

      Și zic asta pentru că sunt destui printre ei care mai au și altceva în cap în afară de chestiile mai sus amintite.

      Fără îndoiala însă m-aș fi uitat spre minele de acum cu un fel de milă dezaprobatoare – nu-i de-ajuns de rapid, nu-i de-ajuns de cibernetic, nu-i de-ajuns de maleabil, nu-i de-ajuns de acordat la monden și așa mai departe…

Leave a Comment.