Suntem altfel, altfel decât orice formă de viață cunoscută de noi pe Pământ. Milenii de-a rândul gânditorii ne-au distanțat de animale printr-o sumedenie de concepte, de la practicul – folosirea uneltelor – până la abstracțiuni legate de intelect – conștiința de sine, căutarea sensului vieții și multe altele.
Câteva au picat între timp, câteva au rămas în picioare. Pentru mine, cea mai clară și definitorie manifestare a umanismului este frumusețea. Simpla existență a cuvântului frumos ne ridică într-un plan total diferit.
Să aibă leul un răget pentru asta? Să se oprească elefantul să admire răsăritul?
Nu numai că recunoaștem frumusețea dar are și o forță impresionantă asupra noastră. Dacă ne uităm la ultimii ani, multe din schimbările majore de mentalitate au venit din înțelegerea și protejarea frumuseții vieții, fără vreun imperativ biologic sau legal.
*
România e o țară plină de urât și plină de greșit. Sunt unul dintre cei care crede că trebuie să recunoști, să conștientizezi mizeria și greșeala, ca să poți schimba ceva. Sunt unul dintre cei cu o poziție foarte clară și chiar agresivă când vine vorba de acceptarea unei realități care nu ne flatează.
Odată ce vezi că nu ești acolo unde trebuie, ai făcut deja primul pas. Dacă nu vezi problema sau dacă nu accepți că faci parte din ea, nu ai cum să o rezolvi.
Problema e că nu merge. Arătatul ăsta cu degetul, bătut obrazul, toate tacticile astea de învinovățire au un randament foarte scăzut – dacă individul nu conștientizează ceva singur, deși are ani de zile posibilitatea s-o facă, înseamnă că a dezvoltat un fel de imunitate, popularul obraz gros.
Oare nu putem folosi frumusețea mai eficient? Și nu mă refer numai la frumusețea unei flori sălbatice, a unui petec de pădure curată, ci și la frumusețea socială, morală, chiar și profesională.
Am văzut pe viu cum expunerea la o societate diferită schimbă individul și de multe ori am pus-o pe seama regulilor – acolo nu te joci, măi, că te ia mama naibii… Însă odată revenit în țară, acolo unde multe reguli nu au nicio forță practică, ce l-a oprit să se schimbe din nou?
Când proporția de timp petrecută afară e net inferioară celeilalte e greu să punem asta pe seama unui automatism câștigat acolo printr-o programare rapidă. Să fie vorba tocmai despre expunerea la frumusețea unei societăți civilizate, la frumusețea unui comportament diferit, la frumusețea unui mecanism fără șpagă de exemplu, la frumusețea unei meserii făcute cu respect?
Și dacă da, oare nu ar fi mai rapid și mai eficient să încercăm să educăm poporul nu prin tragerea de urechi ci prin împingerea frumuseții, a oricărui fel de frumusețe, cât mai aproape de ochi? Să scriem mai mult despre frumusețe decât despre gunoi, chiar dacă gunoiul aduce mai multă atenție?
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
“Și dacă da, oare nu ar fi mai rapid și mai eficient să încercăm să educăm poporul nu prin tragerea de urechi ci prin împingerea frumuseții, a oricărui fel de frumusețe, cât mai aproape de ochi? Să scriem mai mult despre frumusețe decât despre gunoi, chiar dacă gunoiul aduce mai multă atenție?”
Wow, nu am crezut ca voi citi un asemenea articol scris de tine atat de curand :))
Frumusetea genereaza optimism, atat de necesar transformarii in bine.
O observatie.
Noi nu recunoastem frumusetea, ci o cream. Mintea noastra o creaza. Frumusetea nu exista in afara mintii noastre umane. Plus, ce consideram frumos, este ceva educat.
La baza frumusetii ca valoare, stau modele si sabloane.
In functie de sistemul de valori la care ne raportam, definitia frumusetii este dieferita.
Un exemplu extrem este serialul Hannibal, care defineste un alt gen de frumusete, mai neobisnuita pentru cei mai multi oameni, ca sa nu spun macabra si respingatoare.
Hannibal este despre frumusetea uciderii unui om, placerea de a gati si savura un om sau o parte din el etc…
Sa nu mai vorbim despre imaginile incarcate de simbolistica a filmului. Adevarate opere de arta dpdv tehnic.
Da, așa este. Nu o recunoaștem, o fabricăm, de asta este și o experiență atât de intimă și de multe ori diferită de la individ la individ.
Frumusețea este teribil de complexă – chiar și la o privire în fugă, poți vedea cum poate fi influențată de biologic, de istoric, de social, de marketing, de structura interioară și așa mai departe.
PS. La sezonul care rulează acum din Hannibal (cred că cel mai bun vizual dintre toate dar și cel mai criptic) am făcut de curiozitate un test la unul dintre primele episoade. Am pus pauză și-am dat la întâmplare din cursor pe bara de play, de 20 de ori. Absolut fiecare cadru era o fotografie excelentă și niciunul nu era iluminat într-o manieră obișnuită pentru film ci mai degrabă ca o fotografie de portret/atmosferă.
Daca vorbesti cu si despre scriitori, se poate. Daca vorbesti cu si despre jurnalisti, e imposibil, avand in vedere ca specia lor nu prea mai exista (decat in cateva cotloane ale mediului online si offline precum Casa Jurnalistului, Dela0 si alte site-uri si revistute de gen). Din pacate, ultima specie avea un impact ceva mai mare asupra “mediului”, mai ales in Romania.
Citind articolul mi-am amintit de “Popa Tanda” al lui Slavici. Macar acolo ere un fel de happy-end…