Finețuri de penel

Ținea strâns de sulița scurtă.

V-am mai povestit eu de caznele scrisului bun, de respectul pe care trebuie să-l arăți penelului, despre cum văd eu un scriitor adevărat, indiferent de gen, despre măiestria în scris pe care tot o fugăresc printre litere și alte chestiuni de astea care nu interesează pe mai nimeni din afara branșei.

Azi vin c-un exemplu practic. Să-i spunem o finețe accesibilă, care o să mă ajute pe mine să pictez mai ușor imaginea despre cum se bate scriitorul, chinuit de propria-i vocație, cu caii verzi de pe pereți.

Ținea strâns de sulița scurtă.

Na, când e vorba de un obiect relativ mic, o plasă, o roșie, un băț, spui ține nu ține de. Ține de spui când e vorba de un perete, o creangă a unui copac, un parapet, ceva mare, de care te sprijini.

Ținea strâns sulița scurtă, tocmai pentru că e scurtă, un băț acolo, ar fi fost expresia potrivită. De-ul ăla schimbă însă actul normal – transformă sulița aia scurtă în ceva de care se sprijină și-l arată pe cel care își găsește sprijin într-un obiect nepotrivit pentru așa ceva, într-o stare de fragilitate/frică, ceea ce expresia simplă, fără de, nu ar fi făcut.

*

Na, acuma, pe analiză, poate îmi dați dreptate dar câți dintre voi ar fi acordat importanță conștientă unui de în plus, in mijlocul unei cărți pe care o citiți de plăcere? Niciunul.

Și atunci ce rost are să tot bagi nuanțe din astea în text și să încerci să-ți crești meșteșugul până ajungi să începi să le stăpânești, dacă nimeni nu le dă nicio atenție și trece peste ele fără să le înțeleagă?

Pentru mine, rostul nu ține numai de plăcerea de a scrie bine, eu pentru mine. Văd scrisul bun ca pe un limbaj care, fără să fie înțeles/analizat/nici măcar observat, transmite mai bine povestea – indiferent că e vorba de acțiune sau atmosferă.

Nu consider abilitatea asta legată de gusturile cuiva – pentru mine gusturile se rezumă la preferința pentru un gen, iar dacă un cititor al acelui gen dă peste o carte scrisă bine, el va intra mult mai ușor în lumea creată. Că-i place sau nu, depinde de lumea în sine, dar de descoperit o va descoperi mai ușor printr-un text meșteșugit cum trebuie.

Chiar dacă nu prinde rațional absolut nicio nuanță, nicio finețe pe care scriitorul o pune acolo, eu sunt convins că le prinde în atmosferă, fără să se gândească o clipă la ele. Cam ca gustul unei mâncări ce-ți place, fără să poți identifici ingredientele care-i dau gustul ăla.

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

6 Comments

  1. Nu ştiu ce să zic… anglofonii sunt extrem de atenţi la micile trucuri de limbaj, încă de pe vremea primului manual The Elements of Style.

    Sigur că nu-ţi trebuie astfel de “jucării” lingvistice pentru a vinde (vezi exemplul tău favorit, E.L. James, care încă nu face mereu diferenţa între which şi that şi care clar n-a auzit de “Oxford Comma”). Totuşi, dacă se întâmplă să nu fii vorbitor nativ, dar să vrei să fii scriitor pe meleagurile lor, forurile “superioare” te vor judeca aspru.

    Oricum, cred că naturaleţea limbajului ar trebui să primeze în faţa formei, dar, pentru a fi un “ţăran” autentic sau un “intelectual” veridic în acelaşi capitol, ai nevoie de ceva antrenament.

    Reply
    • la literatura de consum, probabil conteaza mai mult subiectul si actiunea decat fineturi din astea, desi cumulativ pot avea un efect mare asupra atmosferei.

    • Eeeee cu forurile superioare e altă poveste, eu vorbeam de cititorul de plăcere, ăla pe care contezi pentru vânzări.

      Cu forurile superioare e altă mâncare de pește – au pregătirea să le vadă, au snobismul să le considere obligatoriu, ba chiar au și puterea să le inventeze.

      Așa că, dacă te apreciază, găsesc mii de nuanțe și floricele acolo unde nu-s (adică nici nu i-a trecut prin cap autorului că putrezirea sfeclei pe ogor era o metaforă a degradării speciei umane).

  2. Perkele: Pai aia e, ca nu prea conteaza intr-un dialog, in 2-3 pagini acolo… dar cand iti scrii toata cartea de parca ai invatat engleza la fara frecventa, desi tu esti nativ, ceva ar trebui sa sune si pentru cititori 🙂 (Acum nu vorbesc despre cazul James, pentru ca femeia are oricum o armata de editori in spate, ci despre oamenii care au lucruri autentic interesante de scris, dar neglijeaza complet forma – dupa 1990 am avut multi autori de genul asta).

    Reply

Leave a Comment.