Femeia nu e om

Cel mai romantic duet. Sau cadoul făcut de divinitate femeilor:

femei
Atunci când două femei comunică, observăm un comportament diferit, încărcat de tensiune şi agitaţie. Acestea se deplasează în cercuri cu raza de aproximativ 2-3 metri, scot sunete foarte înalte şi de intensitate ridicată, agitându-şi haotic cele două membre superioare. Nimic în comun cu primatele din care am evoluat noi.

Comportamentul lor este asemănător cu al păsărilor, cu al nagâţilor purtători de moţuri strident colorate. Cel mai probabil strămoş este pterodactilul. Genetica a lăsat amprente vizibile în procesul evoluţiei feminine.

Chiar şi astăzi, în momentele critice, femeia îşi fâlfâie mâinile într-un ritm alert, în subconştient mocnind dorinţa de a-şi lua zborul. Comportamentul se repetă şi atunci când femeia îşi acoperă unghiile cu ojă sau lac. Obiectivul principal al zilei este atins şi apare nevoia de a sărbători succesul.

Mâinile cu unghiile vopsite de ojă sunt frenetic agitate cu scopul de a se lansa într-un zbor festiv. Pterodactilul este strămoş comun pentru partenerele noastre de împerechere, pentru vrăbii, privighetori, lebede, acvile şi găini. (Povestiri de la Olanu)

***

Noţiunea de „om” se asimilează falocratic, de veacuri, cu cea de „bărbat”. Iar femeia este atât de deosebită de masculul uman, încât pare că aparţine altei specii, eventual extrapământene. Gândiţi-va la două femei care ajung să discute împreună, ferite de priviri indiscrete.

Comportamentul lor obişnuit se schimbă brusc; oricât de diferite ar fi ca intelect, vârstă şi înfăţişare, capată parcă un aer comun, de specie, seamănă între ele, aşa cum ni se pare că seamănă toate pisicile, sau găinile. Este imposibil ca ele să tacă.

Doi bărbaţi care nu se cunosc, lăsaţi singuri într-o încapere, pot tăcea minute în şir, fumând sau privind pe fereastră; două femei în aceeaşi situaţie vor recurge imediat la limbajul şi conceptele minimale de contact ale speciei lor. Aidoma unor agenţi secreţi, femeile au un cod de comunicare propriu numai lor. Şi care exclude bărbaţii. (Cristian Tudor Popescu)

***

Urmaşi ai primatelor ambiţioase, oamenii s-au lansat în jocul efervescent al progresului. Şi-au ramificat activitatea intelectuală în mai multe categorii de bază: matematică, fizică, chimie, literatură, istorie, geografie, anatomie, filozofie.

Nu au întârziat să apară descoperiri incredibile, dovezi ale creativităţii şi ale genialităţii umane. Au dezvoltat pictura, sculptura, arta frumosului şi arta războiului; s-au luptat cu ardoare pentru supremaţie şi pentru dobândirea comodităţii.

Femeia şi-a respectat cu stricteţe bagajul genetic de reptilă înaripată, transformată în pasăre. A fost în permanenţă dirijată prin instinctul de „nesting”. În timp de război sau pace, în timp de progres sau luptă pentru supravieţuire, femeia a clocit cuminte în jurul cuibului, dezvoltând activităţi simpliste ca ştersul prafului, amestecatul în oală, spălatul şosetelor sau croşetatul.

Este de apreciat totuşi capacitatea acesteia de a proteja cuibul şi agoniseala, chibzuinţa, comportamentul de fiinţă gospodară şi strângătoare; talentul nativ de a freca lemnul pe teflonul încins şi de a sugruma ghemotocul de bumbac până la ultima picătură de apă. Abilităţile de nesting, housing şi kitchening se disting în cadrul activităţilor zilnice. (Povestiri de la Olanu)

***

Femeia este un agent, dar nu al Kremlinului sau Washingtonului. Nu al unei puteri omeneşti. De la sine înţeles, istoria umanităţii e privită ca o istorie a bărbaţilor. Bărbaţii fac filosofie, ştiinţă, istorie, politică. Bărbaţii inventează, decid, greşesc sau câştigă. Femeile doar îi însoţesc.

Vizune plină de înfumurare şi suficienţă specific masculine. Niciun bărbat nu are tăria să se gândească la posibilitatea ca femeile să fie nişte supraveghetori-manipulatori, ca ele să fie cele care ghidează evoluţia umanităţii, potrivit unor directive pe care le primesc prin grupuri necunoscute de neuroni din creierul lor.

Sau, dacă acesta e un efort prea mare, ar putea Gigel să se gândească măcar că femeia a fost înzestrată cu arma fecundităţii, mult mai eficientă decât inteligenţa pentru supravieţuirea în condiţii ostile. (Cristian Tudor Popescu)

***

De ce nu am rămas acrobaţii zburători ai pădurilor milenare? De ce am refulat dieta exclusivistă de frunze şi rădăcini? Pentru că purtăm gena de cuceritori, ambiţia nelimitată, setea de progres, visul lăuntric în care noi, acoperiţi de sânge şi măruntaie, fluturăm satârul peste capetele celor slabi.

Am avut curajul să visăm. Noi nu vrem să mâncăm corcoduşe, ţopăind din cracă-n cracă! Noi vrem să stăm cu scaunul înfipt în fund şi să mâncăm vaci, porci şi fudulii de pui panda!
Gena aleasă de cuceritor ingenios ne-a transformat.

Am descoperit limbajul articulat, focul, roata, armele, uneltele, matematica, literatura, traiul comod, superior oricărei alte vietăţi pământeşti. Asta este istoria omului. Absolut nicio legătură cu evoluţia femeii. (Povestiri de la Olanu)

***

Există o zi a copilului. Există o zi a femeii. Nu exista o zi a bărbatului. De o „zi” specială beneficiază doar fiinţele umane care nu au un statut ontologic deplin. În cazul femeii decretarea unei „zile” nu înseamnă altceva decât confirmarea aserţiunii „femeia nu e om” – un adevăr mult mai profund decât pare.

Cu atât mai mult cu cât femeile, de fapt, nu gândesc. Cu excepţiile de rigoare, la fel de dese ca pinguinii albaştri, ele mimează gândirea omenească. Aidoma acelor „alien” din filmele SF-horror, ele împrumuta cu rapiditate din jur expresii, fraze, prefabricate întregi de „gândire”, pe care le asamblează şi le debitează cu însufleţire, făra a avea cea mai mica aderenţă psihică la ceea ce spun.

Ce se alfă în spatele acestei faţade psihologice, n-a ştiut şi nu ştie nici un bărbat. Şi, după părerea mea, nici femeia nu ştie ce e cu adevărat în capul ei. Ce se derulează acolo din ce-a pus PROIECTANTUL, cu milioane de ani în urmă. Şi, mai ales, cu ce scop … (Cristian Tudor Popescu)

Sursa fragmentelor AICI şi AICI

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

6 Comments

  1. Da, femeia nu e om. Să cităm, aşadar, din Eminovici:

    “Tu vrei un om să te socoți?
    Cu ei să te asameni?
    Dar piară oamenii cu toți
    S-ar naşte iarăşi oameni.
    Ei au doar stele cu noroc
    Şi prigoniri de soarte
    Noi nu avem nici timp nici loc
    Şi cunoaştem moarte.”

    Reply
    • Ciprian, asa e ca nu ai citit articoluil meu? :))
      Articolul scris de CTP acum mai bine de 10 ani este prezentat mai sus…in articolul meu. Titlul “Femeia nu e om” ii apartine, evident.

Leave a Comment.