Eyeborg. Unde-s sunetele, Unde-s culorile…

…unde-s toate?

harbissons-visualisation-005

Se pare că eyeborg-ul confirmă principiul cuantic al lui unde-s toate. Prin intermediul tehnologiei numită “Eyeborg”, se poate observa mai sus felul în care Neil Harbisson “vede” “Für Elise” a lui Beethoven, el fiind desemnat în 2012 primul cyborg-artist cu acte-n regulă al marii noastre planete supuse unui constant asalt tehnologic cu acte-n neregulă.

Dacă trecem peste faptul că felul în care Eyeborg-ul, ataşat deasupra frunţii sale, îl face să pară o insectă cu tunsoare castron, aşa cum el însuşi susţine deseori că se simte, ne vom putea concentra asupra minunăţiei în sine: acest dispozitiv permite transformarea în timp real a culorilor în unde de diverse frecvenţe, pentru ca mai apoi, acelaşi dispozitiv să convertească aceste unde direct în sunet. Traseul invers este şi el permis, rezultând transformarea unei piese muzicale într-un tablou de culori, precum s-a putut vedea mai sus, ceea ce demonstrează faptul că stadiul material al planetei este, într-adevar, “iluzoriu”.

Da, legile fizicii lumii în care ne-am născut ne spun că dacă avem ceva în faţa ochilor, acel ceva ne va obscura câmpul vizual, iar noi vom vedea mai puţin, drept consecinţă directă. Principiu aplicabil universal, atât în planul fizic, unde nu ne găsim şosetele din cauza vrafurilor de chiloţi puşi peste ele, în planul psihic, unde ajungem să nu vedem pădurea de copaci, cât şi în planul metafizic, unde nu vedem a 4-a dimensiune din cauza celei de a 3-a ş.a.m.d.

În mijlocul acestui conflux confuz greu de acceptat, asimilat şi imposibil de înţeles pe deplin, şade creierul, tronând din tronul de mielină asupra unui trup pe care este mereu gata să îl devoreze în lipsa substanţelor necesare supravieţuirii, din simplul fapt de a fi ultimul organ care supravieţuieşte în planul fizic.

Eyeborg-ul vine ca o unealtă-punte-între-lumi, ajutându-ne să înţelegem (că) unde-s toate, şi oferind o lecţie directă despre cum se manifestă culorile şi sunetele ca limbaj universal, despre cum ne afectează acestea pe noi în mod subtil, aproape insesizabil. Şi, aşa cum eyeborg-ul a evoluat în cadrul Universităţii Plymouth de la un construct bazat pe multă căblăraie (caşti stereo şi senzori conectaţi în permanenţă la cel puţin un laptop) la un chip pus în dispozitivul în sine / unul în craniul său, poate că la un moment dat vom evolua şi noi de la stadiul de complacere în lumea fizică – macar la o deschidere mentală faţă de noutatea din spatele cortinei ochilor.

Wireless, fără cabluri.

Mai jos, un videoclip marca TED, în care eyeborg-ul poate fi observat în acţiune.

Andru David Simionoiu

Cărți publicate în Secolul Vitezei:
“Deziluzionistul”
“Nu, mersi”
“Babylon”

Facebook 

Leave a Comment.