Esenţa puiului prăjit

Dorna s-a conservat sub marmelade criogenice şi albuşuri bătute. În copilăria mea îndepărtată, oamenii câmpiei numeau fenomenul “zăpada mieilor”. Dar mieluţul este ceva gingaş, mămos şi pufos. Aici unde viforniţa rostogoleşte furia crestelor, o putem numi cu francheţe “zăpada ultimului yeti turbat”.

În asemenea condiţii de hulă străpungătoare, aventurierii Dracula’s Kitchen şi-au limitat o lecuţă aria de acţiune – de la baie, dincolo de hol, până hă-hă-hău… în bucătărie.
Printre multe altele, ieri am reuşit să gătesc şi asta:

pui1

Aham, un pui zdravăn, rumenit, un pui corect! Nimeni nu ar putea bănui la ce am folosit minunăţia de înaripată friptă. Este o reţetă veche pe care a cules-o Mihail Kogălniceanu de prin curţile boiereşti.

Puiul se taie mărunt, mărunt, după care se pisează. Prăjim nişte pâine, o pisăm, o amestecăm cu puiul profanat şi punem la fiert timp de un ceas. Trecem prin strecurătoare borhotul şi rezultă pasta maronie care scaldă pipotele în poza de mai jos.
Nu-i loc de metafore, aceasta este literalmente esenţa puiului prăjit.

pui2

Trebuie să fii puţin plecat cu boii de acasă ca să găteşti aşa ceva. Sau să fii un boier sadic care jubilează chinuindu-şi bucătarii: “Prăjeşte puiul, mărunţeşte-l, pisează-l, fierbe-l şi… poţi să-l arunci! Pofta mea de boier a fost scărmănată.”

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

3 Comments

Leave a Comment.