Dragoste animalică

Citeam ziarul high quality Adevarul, când mi s-au priponit ochii în ştirea de maxim interes public despre aventurile găinuşii Chooky Wooky. Nu, nu vă dau link, ştirea este reală, credeţi-mă pe cuvânt. Nu aş fi în stare să inventez ceva atât de dramatic.

Găinuşa Chooky Wooky, oarbă din naştere, a căzut în piscină şi a fost resuscitată de o cetăţeană din Australia, care i-a suflat în guşă timp de trei ore, conform surselor Adevărul. Roberta Rapo, eroina salvatoare, a acţionat perfect, alternând respiraţia cioc la cioc cu masajul cardiac. Într-un final tensionat, plin de lacrimi şi de fulgi umezi, găinuşa în vârstă de 14 ani a fost salvată.

indexComplet involuntar şi inocent, odată cu găinuşa masată pe pipotă, mi-a zburat gândul către eroinele noastre, autohtone. Iubitoarele dâmboviţene de câini, pisici şi popândăi; purtătoarele îndârjite de bigudiuri şi halate înflorate, cât prelata cortului de la nuntă. Le voi aminti veşnic pentru laptele stricat şi zgârciurile păstrate în felurite castronele în faţa, spatele şi lateralele blocului, pentru mireasma duioasă de oase fierte şi excremente plasate strategic în saci de plastic, la câţiva metri de tomberoane.

Revenind la filozofări avicole, mă încearcă veşnica întrebare: “Să fi fost oul, sau găina?”. Oare halatele înflorate au ales să ignore oamenii, preferând dragostea animală, sau şi-au găsit alinarea între pene, blănuri şi lăbuţe, ca urmare a rejectării sociale? Se pupă-n botişor cu Grivei pentru că timp de foarte mulţi ani n-au pupat nici poala popii, sau din raţionamente elenice, s-au hotărât că mai bine pupă o jigodie, decât un mitocan?

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

1 Comments

Leave a Comment.