Din inerție

Mă gândeam la oamenii ce roiesc în jurul nostru. De fapt, nu la ei, cât la situațiile generate. La ceea ce percepem, analizăm. Psihologic vorbind și la nivel amator, oamenii din jur nu generează situații. Ei doar sunt acolo, în orizontul nostru vizual. Situația se creează în momentul în care creierul nostru își depășește condiția de observator, devenind analizor. El personalizează acel moment inert, trecându-l prin propriile filtre, prin balanța personală.

Ce face creierul mai departe, pe fondul acestor analize? Structurează, definește categorii valorice la care să rezoneze mai mult sau mai puțin. Își întărește aceleași convingeri în privința a ceea ce este sau ceea ce nu este, configurându-și astfel propriile realități. De aici derivă acele adevăruri personale. Numeroase și distincte.

În partea opusă tuturor acestor cristalizări argumentate personal stă autismul. Nu cel reprezentat de afecțiunea în sine, ci acela care s-a țesut din dorința de liniște, de non-interferență cu farmecele lumii. Voit înstrăinat, nepăsător la problematica celorlalți ori la judecata acestora.

Miza mare constă în cantitatea în care alimentăm energetic aceste depuneri, sedimente, cu risc de a calcifia stări sufletești.

Ecuația stărilor personale determină timpul. Pe atât de relativ măsurabil pe cât e plămădit din observare, analiză, judecare, inducere stare, transcendere stare.
Doar temporar te poți trage pe tușă, debarasa, căci fenomenul e recurent, mareic, iar ființa umană e mai predispusă tendințelor motrice.
Și în egală măsură te poți bucura petrecându-l în ritm de înotător, ca și admirându-l din postura celui care face pluta.

Cristi Niculcea

Înjghebător de născociri ocazional. Fără utilitate în rest.

5 Comments

  1. Procentul pe care il rezervam pentru timpul strict al nostru versus acel timp pe care ni-l dedicam pentru a diseca teatrul semenilor nostri. Si energiile investite, care ne populeaza ori depopuleaza.

    Reply
    • Si ce facem cu “energiile investite” zi de zi, pentru a ne hrani familia, care in opinia mea ne “fura” tot timpul? Alea din ce categorie sunt, populatoare sau depopulatoare de fiinta? 🙂

  2. La ce bun un raspuns personal? Il voi da cand va avea putere de decret. :))
    Pana atunci, poate fi convingator exact in atata masura in care se pliaza procentual pe fiecare individ in parte: mai mult/mai putin/deloc/destul.
    Pentru fiecare din noi curge cate un raspuns. Nu exista “mai bine”, “mai rau”, “e cum spun eu”, “asa da”, “asa nu” (in limite legale, bineinteles).
    E important sa lasam raspunsurile sa ne conduca pe propriul culoar de alergare. Si e fundamental sa nu incalecam liniile celorlalti participanti.

    Reply

Leave a Comment.