Dezamăgiri culinare

Fierbe țara de festivaluri culinare, spumegă ratingurile emisiunilor gastronomice, legiuni de foodies se avântă pe facebook și armate de blogeri culinari cuceresc online-ul. Pe lângă astea, în România se fac o grămadă, GRĂMADĂ, de bani din mâncare. Eu recunosc cu mâna pe inimă că, dacă nu aș fi iubit atât de mult scrisul, aș fi condus un locșor bucovinean de spus povești prin bucate și aș fi avut buzunarul doldora.

În condițiile astea, cu râuri de clienți interesați și  ploaie de galbeni, te aștepți la explozii de orgasme culinare prin orice colț de stradă. Din păcate, e fix invers și nicăieri nu vezi mai bine asta decât pe litoral.

La hotel ne-am luat două mese pe zi ca să lăsăm cina liberă pentru gustat bunătățile de prin împrejurimi, de orice fel ori fi fost ele, dar cu speranța unor peștișori de Marea Neagră abia aruncați din barcă în tigaie, poate, MĂICULIȚĂ, niște scoicișoare proaspăt culese.

De vreo câțiva ani m-am obișnuit să nu mai aștept mâncare fabuloasă, indiferent de regiune(dacă acum zece ani puteam spune oricui să mănânce unde vrea în Bucovina, că o să dea de gust autentic și porții colosale, acum nu mai recomand nici măcar un singur restaurant de frica lipsei de consistență a execuției meniului și a gafelor gen coaste arse sau cartofi cruzi) și să mă mulțumesc cu ceva corect gătit.

Nimic, dom’le, NIMIC din ce am luat în cinci seri la rând nu era gătit corect, ba unele chestii nu erau nici măcar comestibile. Aaaa și n-am luat înghețată de meduză cu spumă de ozon ci chestii absolut banale, că altceva nu era:

Cartofi prăjiți – congelați din pungă, prăjiți de dimineață pentru toată ziua, nesărați, lăsați în briza mării(poate așa voiau să-i săreze), gumoși, scârboși.

Șnițel de pui – învelișul atât de oribil încât nu-i pot găsi explicația tehnică, uleioso-scârbozo-râncedozo-lipiciozo, puiul dinăuntru fără niciun gust și fără un gram de sare.

Gogoși, de la gogoașa înfuriată – mi-au amintit de langoșii pe care i-am făcut în premieră cu Dani și care nu mi-au ieșit deloc, umflându-i prea tare și lăsându-i prea groși, a doua zi erau ca niște pâini vechi. Ei, ăștia erau așa proaspeți. Bleah, până și copilul i-a refuzat deși al ei era cu ciocolată.

Creveți pane – da știu, dar dacă nu erau scoici proaspete am vrut totuși și ceva fructă maritimă, chiar dacă nu era culeasă din pomu nostru; nu erau creveți, era pastă ”industrială” de resturi(nenorocirea aia de-i vândută sub mai multe nume și-n care intră orice de la pește ieftin până la clești de crab) pusă în formă de crevete și-nvelită în pesmet.

Guvizi prăjiți în mălai – oameni buni, dacă ăia erau primii pești pe care-i gusta cineva, altădată nu mai atingea pește nici bătut; coaja, că piele nu poți să-i spui, putea fi folosită ca pilă de unghii, iar sub ea, acolo unde ar fi trebuit să stea o carne dulce și cu textura așteptată, erau niște muci fierți până le dezintegrare, fără urmă de gust sau sare.

Toate locurile ăsta cu mâncare pur și simplu dezgustătoare o duc fără probleme pe litoral, există destul rulaj de turiști ca, deși nici dracu nu mai ia de două ori din același loc, să aibă clienți suficienți. Mă uit numai la noi, am luat din cinci părți, toate oribile.

Bleah. Bleah. Bleah. Nu vreau nimic, doar mă plâng.

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

6 Comments

  1. Nu mai bine te duci in Grecia? Raportul calitate-pret mi se pare cel mai bun. Marea e mare, tavernele sunt taverne. Si in septembrie e si liniste.

    Reply
    • Ba da, am tot ales marea noastră din motive de copil mic/drum și logistică mai ușoare. Cred că Ioana e destul de mare să nu ne mai chinuim cu litoralul românesc și la anu căutăm altceva.

  2. Anul trecut am reuşit să găsesc 2 restaurante ok la marea noastră. Scoica din Constanţa şi Cherhanaua lui Nea Florică (nu ştiu dacă e numele oficial) în Venus. Am scris anul trecut despre Nea Florică http://reactii.ro/florica-crap-prajit/
    În rest, da, prăpăd. Şi asta o zic eu, care nu sunt vreun mofturos. De multe ori, mi se părea mai bună mâncarea de la împinge tava. Pe aia măcar o vezi înainte să o cumperi, mai rămâne doar surpriza gustului.
    PS: Cele mai bune scoici le-am mâncat acu 2 ani la bulgari. Suculente, aromate, nici o legătură cu cauciucurile noastre.

    Reply
    • Da, la Scoica îmi aduc aminte că mâncarea era decentă acu câțiva ani. Și noi se poate să fi avut un restaurant pescăresc bun în zonă, era notat super bine pe net, dar pur și simplu am fost prea obosit în ultima zi să mănânc acolo, iar ce aveau de luat la pachet și se gătea separat a fost iac, interjecția nu animalu.

  3. Eu care am o aversiune pentru Vama, recunosc ca la acea ‘Sandalandala’ am mincat cele mai bune midii ever! Sosul ala picant in care se imbaiau era de-a dreptul divin! Apoi am mai gustat in Constanta (Bacaro), pe malul apei un platou cu diverse fructe de mare, brate de caracatita si creveti pirliti pe plita, o bunatate! Cartofii prajiti – d’aia buni, curatati la fata locului, personal foarte serviabil. Macar de-atit am avut si eu parte 🙂
    PS: initial am vrut sa mergem la Pescaria lui Matei dar era coada (de masini!) iar timpul de asteptare de mai lung de un ceas, ceea ce pentru noi – aflati pe picior de duca, era un pic cam mult. Altcumva, poate c-am fi stat.

    Reply

Leave a Comment.