Despre admiterea la liceu

young-photographer1Din punctul meu de vedere, admiterea la liceu este primul meci oficial pe care viaţa ni-l pregăteşte. Dacă până la vârsta de 14-15 ani, şcolile şi colegii erau uşor de ales – mai cu o relaţie, mai cu o şpăguţă – un examen naţional este mult mai strict şi corect în alegerea şi respectarea criteriilor.

Nu aş merge până într-acolo încât să afirm cu gravitate “Admiterea la liceu îţi decide viitorul”. Viaţa are o complexitate absurdă, viitorul poate fi oricând schimbat radical de o şoaptă rătăcită la metrou, de o savarină insuficient siropată, o picătură de rouă, un vas de croazieră, de lut, de sânge. Toate sunt elemente egale în drepturi care ne ţeş în continuu viitorul.

Ce putem noi face în controlarea complexului algoritm? Să profităm de fiecare input, să conştientizăm importanţa momentelor în care noi avem puterea decizională. Din experienţa personală vă spun că admiterea la liceu este un astfel de moment. Tânărul de 14-15 ani nu îşi va alege doar profesorii; legenda profesorilor de liceu buni şi nebuni cade în plan secund. Cel mai important, îşi va alege anturajul.

Trei exemple din Bucureşti: Colegiul Naţional Sfântul Sava, Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu. Şi un exemplu personal, Colegiul Naţional Alexandru Lahovari din Rm. Vâlcea.

Da, ştiu serenada vulpilor care au sărit pe lângă struguri. “Sava, Lazăr, Vianu? Bleah, bleah, bleah! Alea sunt licee? Numai fiţoşi acolo. Fiţoşi bagăţi de părinţii cu bani. Din ăia care-mi învaţă odrasla la cluburi şi droguri.”
Cu siguranţă. Odrasla va creşte mult mai sănătos la Liceul de leduri şi șaibe.

Un liceu nu este bun datorită profesorilor. Majoritatea profesorilor mei au fost slabi şi foarte slabi. Dar colegii au fost de excepţie. Cea mai bună clasă din judeţ, conform mediilor de admitere. Până la urmă, despre asta este admiterea la liceu: Sortarea tinerilor în funcţie de capacitate intelectuală şi educaţie.

Cât de mult contează în care grămăjoară ai ajuns în urma sortării? Cum spuneam, în viaţă nimic un are caracter marţial absolut. Oricând se pot întâmpla accidente sau minuni. Dar vorbim despre alte probabilităţi ale succesului, atunci când aproape toţi elevii unei clase din Rm. Vâlcea urmează cursurile celor mai prestigioase facultăţi din Bucureşti.

Aşadar, dragi copii, viitori elevi de clasa a opta, frumoşilor: Gândiţi-vă bine dacă vreţi să creşteţi într-un mediu salubru, alături de alţi copii la fel de frumoşi. Să aveţi şansa unui viitor complex, mult mai nuanţat decât scuipat seminţe, grătar, vecini de bloc, căpşuni Spania, seminţe, grătar, aceiaşi vecini de bloc, dar mai bătrâni, căpşuni Spania, seminţe, grătar…

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

6 Comments

  1. Sita sistemului cerne, dar nu suficient de fin.
    Din pacate in Romania nu exista scoli de elita. Nu avem strategii pentru educarea viitoarelor generatii de cercetatori si nici de politicieni, care sa slujeasca interesele statului.

    Reply
    • Nu cerne fin, dar este suficient pentru a le oferi şanse copiilor care îşi propun să înveţe. Dacă într-o clasă cu 30 de elevi decenţi mai scapă şi 2-3 elemente perturbatoare, nu este o problemă. Majoritatea clasei îşi va impune regulile şi conduita. Este chiar o ocazie bună pentru cei 2-3 perturbatori scăpaţi prin filtrul prea larg. Au ocazia să înveţe de la alţii mai buni şi să evolueze.

      Problema noastră principală nu este în sistemul de selecţie şi creştere a tinerilor cu potenţial. De cele mai multe ori îi creştem şi îi dăm la export.
      Pentru că sistemul nostru de învăţământ scoate personal excelent (vezi olimpicii internationali din fiecare an) şi personal submediocru. Intr-o proporţie de 1 la 10.000. Poate chiar 100.000. Absolvenţii care ar trebui sa formeze clasa de mijloc sunt prea putini pentru a da formula unei societaţi sanatoase.

      Avem vârfuri şi pleavă. Despărţite de o clasă de mijloc mult prea subţire.
      Drept urmare, vârfurile pleacă spre societăţi mai sănătoase. Acolo unde au şansa să-şi dezvolte ideile şi potenţialul.

      O altă mare problemă ar fi corupţia la nivel înalt. Când un tânăr excelent pregătit vede că locul de muncă (la stat) i-a fost suflat de o pilă ruginită, ce poate face?
      Înjură câteva luni, câţiva ani, după care pleacă spre societăţi mai sănătoase 🙂

    • “Problema noastră principală nu este în sistemul de selecţie şi creştere a tinerilor cu potenţial. De cele mai multe ori îi creştem şi îi dăm la export.”

      Pai asta e problema in sine, Dani, ca-i crestem si-i dam gratis la export. La ce bun sa stii sa-i selectezi, sa-i cresti, daca nu stii sa-i tii. E ca si cum ai arunca banii sub masa. Nu este mare lucru sa-i selectezi si sa-i cresti, e mare lucru insa sa le oferi o perspectiva in tara.

      Daca am fi avut scoli de elita in domeniile strategice (cercetare, economie, stiinte politice, leadership politic), care sa pregateasca tinerii pentru slujbe de top la stat (platite ca-n vest), de exemplu in centre de cercetare-dezvoltare, in sectorul finante publice si economie politica, nu am fi ajuns in mizeria economico-politica in care ne aflam astazi.

      Eu de exemplu as propune o scoala speciala de formare si specializare a politicienilor, pe care trebuie sa o absolveasca fiecare candidat la o functie publica. Nu ai facut scoala si pregatirea respectiva, nu ai dreptul sa candidezi la o functie publica. Nu poti sa fii antrenor la o echipa de fotbal in ligile superioare daca nu ai abolsvit scoala de antrenori.
      Astfel s-ar minimiza traficul numirilor politice in functii cheie. Si daca scoala ar fi pe bune, s-ar elimina si neprofesionalismul crunt din institurile statului.

      Pana la urma lipsa de strategie nationala in domeniile mai sus amintite au provocat exodul specialistilor, favorizand si intretinand sistemul corupt.

      Daca Iohannis va ramane ceva timp la putere si daca va avea “guvernul sau” sunt convins ca va pune pe picioare o strategie pentru Romania, in ceea ce priveste profesionalizarea institutilor statului.

  2. “Majoritatea profesorilor mei au fost slabi şi foarte slabi. Dar colegii au fost de excepţie.” – Nu mi s-a parut ca am avut profesori slabi sincer, dar sunt de acord ca am fost toti de exceptie :))

    Reply

Leave a Comment.