”Când am scos-o, a sărit trei pași înapoi și și-a scuipat în sân.

– Aoleu, ce-i aia!

Dacă nici ea nu știa, care fusese prin popușoi cu tot satul ba chiar și cu câțiva din comuna vecină, cine să știe?

– Cum ce e? Păi e… păi nu vezi… e o pu.. o

– Tu să taci, țărane, crezi că eu nu știu ce e pu.. si ce nu e? Aia, Doamne iartă-mă nu e pu.. e lucru dracului, nici dacă pui trei una peste alta nu iese așa animală!

Și își trage fusta pe ea nervoasă.

– Stai, Leano, păi eu ce fac? Nu ți-am dat Cico și cocoși, nu te-am dansat pe dedicație? Și tu mă lași așa?

– Bă, eu nu bag paru ăla-n mine că nu-s nebună! Ce vrei, să-mi iasă pe urechi?

– Păi eu?

– Ce tot repeți ca papagalu păi eu păi eu? Bagă-ți-o în ureche și fă pe pompa de benzina! Ce mă interesează pe mine?”

Așa mi-a povestit, necăjit nevoie mare, despre prima lui încercare masculină, amicul Costel zis între noi și Trompă. Trecuse timp destul de-atunci și ajunsese student la Iași, că tac-su-l visa inginer nu țăran la coasă, dar nici până acum nu reușise să-și dea bursucul la vizuină.

Cum îl scotea la vedere cum se speriau fetele mai ceva ca la portofelul gol și adevărul că era de înțeles, omul avea trei picioare când se încălzea și ăla din mijloc era și cel mai căpos. Dacă se mai și ridica ziceai că e buzduganul lui Ștefan cel Mare și are de bătut vreo două milioane de turci, cum să nu te ia cu leșin la așa grozăvie???

Trompă avea și principii, că-l dusese mă-sa la biserică de mic și zicea ca tipa trebuie să fie conștientă, altfel la câte luaseră somn când văzuseră pitonul alb ar fi fost de multă vreme bărbat.

– Cum, mă și niciuna nu a vrut?

– Zici că văd semnul roșu nu alta.

– Ce văd mă?

Sincer mi-era și greu să înțeleg cum ajunge Trompă în situația de a dezlega monstrul, de conversație nu putea fi vorba – tocmai făcuse o comparație cu fierul încins pe care-l folosea cu tac-su la însemnat vacile…

A dat din cap deznădăjduit și s-a uitat cu speranță la mine, vraciul suprem în probleme de astea, personaj intrat în legendă și cu numele șoptit cu venerație de sute de mii de masculi ”Gaiță, Gaiță, Gaiță”.

– Ce mă fac? Ce mă fac?

Am stat eu și m-am gândit un pic, fapt ce nu prevestea nimic bun niciodată și am venit rapid cu probabil cea mai stupidă teorie din univers. Nu putea fi nimeni atât de idiot s-o creadă dar nici nu vroiam să-mi forțez neuronii pentru unu cu creieru cât o nucă și scula cât tot copacul, ziceți-i invidie dar pur și simplu nu-mi venea…

– Trompă, tu ai o problemă de branding. Nu te uita prost la mine că așa e… Fii atent, eroare nu e că e mare ci că le ia prin surprindere, dac-ar ști dinainte nu s-ar speria ba chiar ar sări în sus de bucurie.

– Așa? – își freca mâinile nerăbdător să afle soluția.

– Trompă trebuie să te vopsești negru. Așa o să iasă cu tine numai alea de vor împunse cu un kilometru de carne, vezi tu DEGEABA O AI MARE DACĂ NU E NEAGRĂ.

Ăsta se ridică rânjind și iese tropăind din cameră, mulțumindu-mi din goană. Aveam să aflu că mi-a luat de bun sfatul și s-a vopsit într-un service, dar despre asta povestim altădată…

Gaiță Traian

Multe se spun despre legendarul domn Gaiță… că la naștere ar fi recitat trei strofe din Baudelaire și ar fi protestat vehement împotriva alimentației lipsite de diversitate, că la cinci ani ar fi făcut prima declarație de dragoste și că la aproape nouă i s-ar fi propus să joace pentru Real Madrid, echipa mică.