De ce mă lupt cu toți proștii pe net?

Clasa a noua sau a zecea, petrecere de crăciun/revelion să fi fost? Sala aranjată la alt liceu, toți veneam cu chestii de pe-acasă ca furnicile la mușuroi.

Eu aveam o tavă cu două rulade și niște prăjituri bune bune iar colegul de bancă avea și el mâinile ocupate cu altă tavă plină cu d-ale gurii. Cum mergeam noi viteji prin îngheț (eram trei dar al treilea e un fel de Houdini și nu prezintă greutate în povestire), un pic înainte să ajungem, pe-o uliță lăturalnică, intrăm într-o ambuscadă.

În termeni războinici ambuscada e o situație în care forța inamică te depășește substanțial numeric și are și avantajul unei poziții superioare. În cazul nostru ambuscada era un singur individ, postat în mijlocul străzii.

A treia furnică a dispărut pur și simplu la vederea dușmanului, nici până acum nu știm pe unde, iar noi doi am rămas pe loc, cu tăvile pline în brațe și frigul mușcându-ne de urechi.

Individul era monstruos. Vopsit pe față cu tăciune din sobele iadului, c-o blană de fiară pe umeri și colți de urs coborâți pe frunte, c-o bâtă noduroasă bătută ritmic pe gheață pentru efect, era cu un cap mai înalt decât amândoi.

Voia bani, voia tăvile noastre, nu mai știu ce voia dar nici eu nici Radu n-aveam de gând nici să facem vreun pas înapoi, nici să lăsăm o singură firmitură din ce aveam de dus la petrecere pe mâinile tâlharului.

Așa am stat, față în față, la jumătate de metru, de ni se amestecau aburii răsuflărilor, un sfert de oră.

Timp în care, atenție că de asta vă povestesc clipa de multe trecută, eu i-am explicat omului că-și bate joc de spiritul sărbătorilor, de spiritul crăciunului și de veselia care ar trebui să umple aerul… da, în timp ce ăla ne vâjâia bâta prin față.

Ori că l-am plictisit de moarte, ori că înghețase și el, ori că a înțeles că dacă e să fie război nu scapă nici el fără urme, s-a dat într-un final glorios la o parte. Ajunși la locul dezmățului, după ce am pus comorile pe masă și ne-am desfofolit din tonele de haine, Radu se uită la mine și pufnește în râs:

”Mă, tu nu ești normal. Cum să-i explici lu’ ăla că strică spiritul Crăciunului???”

M-a bușit și pe mine râsul dar 20 de ani mai târziu tot asta fac. Atitudinea mea e privită mai tot timpul drept aroganță, agresivitate intelectuală, imaturitate, nevoie continuă de confirmare și o întreagă paletă de culori asemănătoare.

Pentru că începem un an nou și vreau să am unde trimite pentru explicații (și zău că-s mulți și zău că-mi vor binele) oamenii care mă tot sfătuiesc să nu-mi pierd timpul și nervii cu toți tâmpiții de pe net, zic aici ce e cu puștiul ăla înghețat care se chinuia să facă să înțeleagă un golan mascat pus pe harță unde greșește.

*

Pe la 9 ani scriam deja povestiri și desenam benzi cu personaje fantastice. Dintotdeauna am vrut să trăiesc din scris și am ajuns în branșă așa de târziu doar pentru că ai mei au văzut scrisul ca pe un hobby pe care poți să-l faci indiferent de meserie, așa că a trebuit să pierd startul și vreo 7-8 ani ca să-mi dau singur seama că nu vreau cariera la care visează ei.

Vă zic asta ca să înțelegeți că un om pasionat de scris, într-adevăr pasionat de scris, are o altă viziune asupra cuvintelor decât cea generală. Știe toată lumea că vorbele dor dar eu știu că pot face oamenii să râdă până le iese pe nas, să plângă de să le sară cămașa, să stea lipiți de rânduri uitând de ce zi aiurea au avut și așa mai departe.

Când știu că asta e forța cuvintelor de ce să n-o folosesc constructiv cotidian și nu numai literar? Dacă scriu un articol prin care vreau să transmit o informație importantă sau să atrag atenția asupra unei mentalități găunoase unde trebuie să opresc cuvintele?

Consensul general între oamenii sănătoși la cap de pe internet este că nu te pui cu proștii. La orice articol ai oameni care nu-s de acord cu tine dar pot să discute argumentat (deși proporția celor care după ce rămân fără argumente recunosc că au gândit greșit este infimă) și ai mulți, dar mulți de tot, cititori pe care nu-i duce efectiv capul să te înțeleagă, unii care nici nu pot citi un text și se iau doar după două linii pe facebook, alții îndobitociți de sursele de informare politice la care se uită.

Ăștia din urmă te spurcă, te înjură, te fac în toate felurile, se jură că ești plătit(patronul se schimbă de la articol la articol în funcție de tematică) să manipulezi și așa mai departe. Logica de care vorbeam mai sus și de care se țin majoritatea vocilor cu ceva de spus în online-ul românesc este că ăștia trebuie blocați, șterși, ignorați.

Și aici gândirea mea o ia pe altă uliță – lăturalnică și la fel de înghețată ca cea pe care a vrut mascatul să ne ia prăjiturile.

Pentru cine scrii și de ce scrii? Scrii pentru tine, că te liniștește? Scrii ca să arăți că poți scrie, ca să arăți cât îți poate capul, ca să faci trafic, ca să atragi publicitate? Atunci ignoră proștii, îți mănâncă timp și nervi și te fac mai puțin productiv în toate scopurile pe care le-am zis.

Eu nu scriu pentru mine. Am scris pentru mine mii de rânduri și le-am aruncat, nu erau destul de bune. Acum scriu ca să fiu citit de alții. Dacă e vorba de o carte de umor, vreau ca alții să râdă, dacă e vorba de o poveste, vreau ca alții să între în ea, dacă e vorba de-un articol constructiv vreau ca alții să înțeleagă.

Scopul meu e lipit de scopul cuvintelor pe care le scriu și aici vine diferența. Dacă scopul cuvintelor este să informeze, să schimbe modul în care privești o problemă, care sunt cei mai importanți cititori?

Ăia care știu deja ce voiau să spui și-s de-acorcd cu tine? Ăia care-s echilibrați și caută oricum informații din ambele părți?

După mine ăștia-s ok și fără articolul tău. Haide însă să ignorăm marea masă (da, surpriză surpriză, marea masă sunt prost sau mediu înzestrați intelectual, cultural și au o educație plină de lipsuri) că ăștia ne fac nervi și bălăcăreala cu ei ne strică brandul.

E ilogic să crezi că cineva care se crede prea deștept (asta e o etichetă pe care o câștigă deopotrivă prostul fudul și inteligentul combatant, diferența fiind că unul dă în gropi și celălalt are dovezi obiective că-i în ăia 1%) va alerga după confirmarea ideilor din partea unei găști agresive de idioți.

E mult mai arogantă o poziție – sunt prea proști dă-i în măsa – decât una în care schimbi zeci de replici cu ei. Problema e că să dialoghezi la nivelul lor (cu tot ce înseamnă asta, să-i servești cu aceeași monedă mi se pare corect) e lipsit de eleganță.

Fiind lipsit de eleganță te coboară și pe tine în fața audienței. Se ridică sprâncene de dezaprobare, se dau coate pe sub masă, se ajunge din nou la etichetele de care vă ziceam.

Însă pentru mine unghiul e diferit. Exact oamenii ăștia au nevoie de cineva care să-i educe și dacă nu poate să-i educe să-i enerveze, să-i contrazică, să-i facă să-și vomite toată mârlănia și să vadă că nici așa nu ies în câștig.

Mulți renunță la lupta asta conștienți că n-o să reușească să-i învețe nimic. Și așa e, foarte rar convingi un buhai de ăsta, obișnuit să stea pe cinci idei toată viața, hrănite cu zeci de ani de confirmare în bibilica lui, să-și schimbe părerea.

Dar să-l convingi nu e singurul rezultat pozitiv. Acu ceva vreme, o puștoaică de douăzeci și ceva de ani povestea cât de mult mai bine era în comunism – puștoaica asta (nu, nu actrița lu pește ci om de rând) ar fi leșinat de nervi dacă i-ar pica netu juma de oră sau i-ar fi zis cineva să-și țină părerea pentru ea. De unde să-i intre în cap o noțiune care îi contrazice radical felul de-a fi? De la tac-su și de la mă-sa.

Oamenii ăștia educă la rândul lor generațiile viitoare. Nu ne facem de lucru cu ei că ne murdărim și-i lăsăm să fie majoritari, siguri pe opiniile lor stupide, mândri de informarea dintr-o singură sursă sau din nicio sursă și așa mai departe.

Asta e abia aroganță, asta e abia superioritate declarată. Nu, trebuie informați cu forța, contraziși până în pânzele albe, înjurați ca la ușa cortului când prima lor replică e o jignire, toate astea nu cu speranța că-i vei face să înțeleagă ci cu speranța că îi schimbi.

Și crede-mă, îi schimbi. Unu lăsat în pace în tot ceea ce crede, indiferent de cât de stupid e, va avea alt impact asupra celor pe care-i atinge și educă decât unul care crede același lucru dar a fost contrazis de zeci de ori, a auzit sute de argumente împotrivă (pe care nu le acceptă dar le știe), a bubuit de nervi într-o discuție și a plecat cu coada între picioare.

Da, nu schimbi prostia dar o diluezi și asta înseamnă că lupta cu generația viitoare va fi mai ușoară.

”Ce faci? Ăia nu e a noastră”

”Știu, când urc pe munte cobor de fiecare dată cu ceva în plus, un pet, o pungă ceva…”

”Mda, nu rezolvi nimic”

Evident că nu rezolv nimic și lacurile se vor umple primăvara de sticlele aduse de pe dealuri… evident că nu contează o plasă de gunoaie strânsă într-un an pe lângă vagoanele pe care le urcă mârlanii sus.

Și-atunci?

Atunci două chestii:

  • eu știu că fac ce trebuie și pun umărul cum trebuie
  • și mai știu că generația care va urma va porni cu un metru în fața generației mele, chiar din cauza pasului mărunt pe care l-am făcut eu și alții ca mine.

De asta niște sprâncene ridicate, niște nervi în plus și niște etichete lipite pe frunte aiurea, nu mă sperie prea tare. Dorința de a ridica nivelul publicului prin articole acide, care să prindă și să muște (primul meu blog avea tagline-ul mai acid decât clorhidricu’ ) a pălit enorm în ultimii 5-6 ani, odată cu viața de familie și tată, acum aș simți un impuls de ăsta maxim o singură dată pe lună.

Am atâtea de multe și de frumoase de scris pe latura de literatură, încât restul devine o povară. Mai mult de-atât, sunt din ce în ce mai tentat să-mi dedic ochiul și pixul căutării frumuseții (forța cuvintelor vine și c-o povară iar dacă investești prea mult timp în scriituri ce rod și pișcă, te macini și tu odată cu ele).

De asta, articolele pe care le văd constructive se vor rări de la sine, poate până la dispariție dar dacă se întâmplă să scriu unul și să mă asalteze hoardele netului, să știți că de aia mă tăvălesc prin noroi cu ei, pentru că ăștia trebuie ajutați și ridicați de-acolo, nu voi, cei ce stați la lojă cu manșetele scrobite și mă priviți dezaprobator, voi ați ajuns unde trebuie, acolo unde sunteți arogant de eleganți.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

7 Comments

  1. Efortul ăsta are sens până la un anumit punct. Sunt multe persoane rezonabile, dar neinformate sau dezinformate în anumite domenii. Alea pot fi corectate.
    Dar ajungi la punctul critic unde bătăłia devine superfluă – Să-i spunem Individul X

    Degeaba convingi Individul X că este complet stupid să arzi de vii zeci de persoane, doar pentru a-l da jos pe Ponta. Mâine va crede că Iohannis a făcut trafic de organe. Poate îl convingi şi de data asta că e o prostie. Poimâine va crede că ar prinde bine un Ku Klux Klan în Europa – special pentru muslimi. Răspoimâine va crede că dacii aveau metrou până în Teheran.
    Oricât de mult ai încerca, individul X va găsi de fiecare dată o nouă metodă de imunizare.

    Reply
    • Da, de asta în articol explicam că efortul nu are ca scop dezvoltarea bruscă a capacității de analiză și deducție ci șubrezirea certitudinii că omul e la un nivel care-i permite să împartă educație în jur.

      Dacă un om se schimbă când e marginalizat, presat fără vină, arătat cu degetul în diferite medii – lucru general acceptat – ce vă face pe voi să credeți că un individ care-și vede ideile contra-argumentate pe net de sute de ori nu se schimbă și nu învață absolut nimic, nu știu.

      Evident că schimbare aia nu se va petrece acolo, în discuția aia (la naiba, nici ăștia breji nu recunosc că au înțeles și că au rămas fără argumente în comentarii), dar de ce sunteți atât de siguri că omul ăla nu e diferit după ce e combătut de câteva sute de ori…

      Poate cum cred în greutatea cuvintelor prea mult așa cred și în capacitatea omului, indiferent de mediu și educație, de a pricepe ceva.

    • Vlad,
      “șubrezirea certitudinii că omul e la un nivel care-i permite să împartă educație în jur.”

      Nu cred in astfel de strategie educationala. Ba mai mult, consider ca este profund gresita in online, pentru ca nu poate da rezultate.
      Ideea este ca adevarul obiectiv nu exista, Vlad. Ceea ce exista sunt valori standardizate in cadrul unor sisteme de valori, care si ele sunt mai multe si diferite. Vorbim despre valori care la randul lor pot suferi modificari si deformari, in cadrul aceluiasi sistem de referinta, in functie de gradul de cunoastere al “credinciosilor” adepti.

  2. Exemplul tau din liceu, in care ai reusit sa imblanzesti fiara, nu se poate folosi ca argument pentru a justifica lupta ta de guerila in online. Asta pentru ca modul de abordare si tacticile folosite de tine in viata reala si in online, sunt complet diferite.
    Fata in fata cu monstrul ai incercat sa ajungi la sufletul lui, mizand pe faptul ca orice bestie are o coarda sensibila. Ai exploatat acest lucru, facandu-l sa te placa si/sau sa te respecte si astfel sa te lase in pace. Ai procedat corect. Daca cerea-i mila te jefuia. Daca il facea-i prost, te batea si te jefuia. Te-a lasat in pace pentru ca ai reusit sa treci de bariera emotionala dintre voi.
    In online ai cu totul altfel de discurs, cuvintele tale sunt percepute de audienta ta ca fiind agresive, atacatoare, iar tonul ca unul atotstiutor-superior si mai ales judecator!

    Evident ca reactiile sunt cat se poate de diferite. In online, articolele tale “educative” starnesc mai degraba reactii negative, cum ar fi agresivitate verbala si atacuri la persoana.
    Daca scopul tau este intr-adevar legat de dorinta de a schimba mentalitati si nu de a trola, provoca reactie cu orice pret, atunci nu cred ca ai abordarea corecta in online. Ar trebui sa incerci aceeasi strategie de comunicare pe care ai folosito si fata-n fata cu fiara. Daca vrei ca argumentele tale sa fie auzite si chiar intelese de catre un anumit public, trebuie mai intai sa-i castigi simpatia si respectul.

    Fiecare dintre noi am cladit un zid in jurul nostru, care ne apara interesele, credinta si felul nostru de a fi, in fata persoanelor straine, atunci cand ele au pareri si conceptii complet diferite de ale noastre. Mai ales in online unde fiecare poate comunica liber cu oricine si diversitatea ideilor si principiilor de viata este mult mai evidenta decat in viata de zi cu zi.
    Comunicarea in online se bazeaza pe principiul ecoului: cum strigi in padure, asa se aude ecoul. Daca vrei sa ajungi la mintea (ratiunea) unui om care nu te cunoaste, trebuie sa treci mai intai de bariera lui emotionala. Nu poti castiga simpatia cuiva, aratandu-i (oricat de argumentat ai faceo) cat e de prost sau cat de destept esti tu spre deosebire de el…

    Genul acesta de discurs, te va indeparta fix de publicul caruia doresti sa te adresezi. Cei cu care ai putea discuta rational, te vor ignora si ocoli pentru ca nu au chef sa discute cu cineva care nu-i respecta, iar restul va reactiona violent la “jignirile” (argumentele) tale. Ca defapt tu nu-i jignesti ci le pui o oglinda in fata, avand cele mai bune intentii si ca tu doar informezi corect spunand lucrurilor pe nume, nu mai intereseaza pe nimeni. Tonul face muzica, felul in care spui lucrurile si nu ceea ce spui conteaza atunci cand te adresezi unor necunoscuti in online (mai ales cand ii critici pentru felul lor de a fi). Cei mai putini dintre cei pe care-i critici si vrei sa-i convingi, vor tine cont de argumentele tale, daca se simt atacati. Si mai putini le vor intelege. Si nu pentru ca nu pot sau sunt prea prosti sa inteleaga un text, ci pentru ca argumentele tale nu trec de bariera emotionala a cititorilor pe care-i critici direct sau indirect.

    In opinea mea, lucrurile sunt extrem de simple. Agresivitatea verbala starneste intotdeauna ori agresivitate verbala, ori dezaprobare tacuta. Ambele reactii nu schimba pe nimeni si nimic, dimpotriva, dezbina oamenii cu pareri diferite. Cei inofensivi se retrag in lumea lor si te evita, cei agresivi te ataca.
    Inca odata: argumentele rationale conteaza doar atunci cand ai trecut de bariera emotionala a individului.

    Filozofia comunicarii in online se poate rezuma prin urmare asa: Esti simpatic si te respect, te ascult ce ai de zis si sunt dispus sa invat de la tine. Daca consider ca esti un bou, ori te ignor, ori te scuip. 🙂

    Daca vrei cu adevarat sa schimbi mentalitati si sa educi in mod eficient (am dubii serioase in reusita unui asemenea scop fara a mobiliza o masa critica de oameni, care sa sprijine acest obiectiv), trebuie sa te concentrezi mai mult pe sentimentele oamenilor si mai putin pe ratiunea lor. Fii un model mai bun pentru ei, respecta-i asa cum sunt si pentru ceea ce sunt si vor asculta ce ai de zis. Unii chiar vor invata ceva si vor incerca sa-ti urmeze modelul. Asa se castiga voturile oamenilor. Asa a procedat si Isus Cristos in antichitate, asa se face politica in lumea civilizata. Tot asa vinzi un produs sau un serviciu consumatorilor sau atragi investitori pentru actiunile tale pe bursa in societatea de consum.

    Cum poti sa faci asta? Incercand sa schimbi ceva la tine, de exemplu incercand sa-ti stapanesti propriile sentimente negative, cum ar furia, mania si ura fata de prostia, ignoranta si impostura din jurul tau. Nu te concentra niciodata DOAR pe greselile altora, nu incerca sa demaschezi si sa scoti la suprafata DOAR prostia oamenilor care in opinea ta gresesc! Nu critica pe cineva, fara sa-l asiguri ca-l respecti si de ce nu, ca-l iubesti!

    Cauta mai intai simpatia unui om, ca sa poti apela la ratiunea lui.

    PS: acesta este un indemn si pentru mine, pentru ca si eu sufar de boala ta, doar ca am mai putine refulari. 🙂

    Reply
  3. Hary:

    1. Povestea cu mascatul nu a fost dată ca exemplu de reușită ci ca exemplu de ridicol și de cât de absurd cred în forța cuvintelor – ce-i spuneam eu omului ar fi avut același efect și povestit unei conserve de mazăre

    2. Nu, eu nu trolez, mi se pare un exercițiu de simplitate mentală și ceva atât de ușor de făcut încât e jenant, dacă exercițiul respectiv nu are și alt merit.

    Să spui prostii/minciuni ca să enervezi lumea și apoi să râzi superior de lumea pe care ai enervat-o, deși tu știi că ăsta era scopul cuvintelor alea e pur și simplu stupid.

    3. Nu dădeam exemplu atitudinea mea online drept vârf de metodă educativă ci doar îmi explicam poziția. Da, ai dreptate – muuuuult mai bine funcționează orice efort de educare dacă vine de pe o poziție de simpatie.

    Pentru mine însă poziția de simpatie e mai greu de jucat când majoritatea articolelor și replicilor mele din ultimul timp vin ca urmare a unor ”agresiuni”, ca reacții nu ca început de discuție.

    4. Filosofia asta cu adevărul obiectiv nu există este valabilă dacă nu te raportezi la niciun sistem de referință. Ok, merge pentru discuții interminabile la o bere cu prietenii filosofi însă e inutilă practic, pentru că în practică toată lumea se raportează la un sistem de referință și la niște valori acceptate, iar în cadrul unui sistem există și adevăr și fals și bine și rău și tot ce ține de scări valorice.

    Faptul că nu crezi tu într-o metodă educațională nu înseamnă că nu are niciun efect. Iar eu despre asta vorbeam, nu despre perfecțiunea metodei sau randamentul ei excelent ci despre faptul că e mai bună decât ignorarea elegantă a problemei.

    Da, am să încerc să devin din ce în ce mai constructiv de dragul randamentului și da, asta implică să fiu mai puțin agresiv și tranșant când vine vorba de prostie. Va mai dura însă pentru că prostia și nesimțirea sunt două chestii care mă scot din sărite și trebuie să fiu mult mai zen decât sunt ca să le pot privi un pic mai detașat :).

    PS. Articolul se referea mai mult la discuție/comentarii nu la articolele în sine.

    Reply

Leave a Comment.