De ce sunt românii nefericiţi

309205-simona-halepConform mai multor studii, românii sunt printre cei mai nefericiţi europeni.

Astăzi, Simona Halep va juca finala turneului de tenis de la Doha. S-a calificat în finală după două partide fabuloase: 6-2, 6-0 cu numărul 7 mondial, Sara Errani şi 7-5, 6-2 cu numărul 4 mondial, Agneszka Radwanska (după ce a fost condusă 5-2 în primul set).

La finalul unui meci al emoţiei clocotite, cum a fost cel din semifinală, simt uneori plăcerea să citesc comentariul pertinent al unui amator avizat. Undeva, sub văpăile lăuntrice, am un cartof ce vrea să rămână fierbinte mult timp după ora de stingere a meciului-fenomen. Nu pot să mă opresc din tremurat odată cu doza stabilită de cronometrul meciului.

Şi atunci, se întâmplă să citesc analiza meciului făcută de Cristian Tudor Popescu, un excelent comentator de tenis şi un practicant al sportului în cauză. Da, îl apreciez pe CTP, comentatorul de tenis şi film. Mai puţin, absurd de puţin, CTP, comentatorul politic. Probabil că nici el nu îşi respectă prea mult faţa comentatorului politic.

Aţi observat că de fiecare dată când comentează politică, în direct la tv, prin videoconferinţă, în spatele său apare un segment impunător de bibliotecă? Mesajul transmis prin decor este simplu: Mă bălăcesc cu voi prin jegul Dîmboviţei, dar am iahtul meu în nemărginirea Pacificului.

Dar pentru comentatorul de tenis Popescu, jos pălăria. Acesta este un articol excelent. Corect, concis, dar încărcat de emoţie. Prin câteva fraze a reuşit să îmi crească în mod considerabil presiunea pe trahee. Chiar am simţit ceva lichid cald atingând calota oculară internă. Nu, nu am lăcrimat. A fost genul de emoţie nobilă, controlată, demnă de un articol sportiv bun.

A urmat să citesc stiva interminabilă de comentarii aferente articolului. Nu ştiu de ce. Probabil o formă ciudată de masochism acut. Şi am descoperit urletul metalic de drac stropit cu agheasmă. Am auzit plânsetul sufletelor pierdute, cufundate în cazanul cu smoală topită. Da, majoritatea comentariilor erau despre Băsescu, Ponta, USL, vechile şi nesfârşitele băi în salivă de sămădău lepros.

Inexplicabil pentru mine de ce atunci când ai deasupra ta un fileu de aer proaspăt, te încăpăţânezi să stai cu nasul înfipt în hazna. Da, românii sunt printre cei mai nefericiţi europeni. Iniţial am crezut că este din cauza nivelului de trai. Dar fericirea şi tristeţea nu vin din stomac ci din cap.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

12 Comments

    • Nu neapărat prin educație. Sunt unii oameni analfabeți și orfani de mamă și de tată care și-au găsit fericirea și menirea în viață. Depinde de sufletul fiecaruia în parte. Unele suflete sunt înclinate către spiritualitate – credință – meditație( a nu se citi mafi… pardon, religie), altele către pierzanie. Cele din urmă, aleargă toată viața după fericire prin bunuri materiale și plăceri trupești – de tot felul, dar nu o ajung niciodată.

      Nu trebuie decât să o cauți în lăuntrul tău. Să îți întrebi pur și simplu sinele: Bă, ce dracu mă face cu adevărat fericit? Aflând răspunsul, acționezi fără ezitare întru îndeplinirea lui.

      (Ca un și mai bun exemplu, este exact ce a încercat să îi transmită Elizabeth Blake fiului 🙂 )

    • Sgt Pepper,
      Sentimentele, ca si fericirea si suferinta, sunt “produse” ale creierului. Exceptand cazurile in care creierul nu este sanatos, adica nu functioneaza optim din punct de vedere fiziologic (leziuni, biochimie anormala), poti dobandi orice “produs” creeat de mintea ta. Cum? “educand” creierul in acest sens. Si cand vorbesc de “educatie”, ma refer in primul rand la modelele afective din mediul inconjurator si la stimulii la care este expus un copil in primii ani din viata si ulterior in adolescenta, in special cele pe plan emotional. Patternul emotional al parintilor, joaca un rol important in modul in care creierul se dezvolta si invata sa “produca” sentimente.
      Afectiunea parintilor, stabilitatea si coerenta emotionala in familie, favorizeaza in mod cert capacitatea de a fi fericit al unui individ.

      Personajul tau, William Blake, este o persoana instabila emotional, cu self esteem scazut, rezultat din nesiguranta lui legata de capacitatea lui emotionala pe de o parte si de responsabilitatile rationale pe care fara doar si poate si le-a asumat, pe de alta parte. Este un tanar sfasiat de luptele clasice interioare, gen ce e mai bine oare, sa-ti urmez sufletul sau mintea in viata?

      Modelele afective la care a fost expus in familie au fost contradictorii (mama iubitoare si tata rece, distant si incapabil de empatie), de unde provine si nesiguranta pomenita mai sus. Sunt absolut convins ca aceste indoieli si lupte interioare il vor urmari o viata intreaga, chiar daca-i va mai aparea de cateva ori mama lui in vis, indrumandu-l si incurajandu-l spre fericire :))

      Sgt Pepper, tu esti William Blake. Ai nevoie de aceasta carte, ca sa te eliberezi emotional si sa-ti dovedesti tie, ca esti capabil sa-ti indeplinesti visele.
      Eu cred in tine si in potentialul tau. Si abia astept manuscrisul final.

    • Hary, da, l-ai citit foarte bine pe William Blake, dar când l-am creat nu m-am gândit nicio secundă la mine :). Dar, poate, cine știe, în subconștientul meu i-am atribuit acestui caracter temerile și gândurile mele, creându-l astfel. Posibil.

      Și da, încă o dată ai dreptate, această carte ar fi cam cel mai mare proiect al meu de până acum, atât ca durată, cât și ca importanță lăuntrică, socială, profesională.

      Dar, o personană spirituală ca tine cum îi poate atribui creierului absolut totul? Sentimentele, fericirea, suferința? Da, nu neg că acestea, biologic, sunt produse ale minunatului nostru creier, dar oare pe el nu îl guvernează nimeni? Ceva foarte subtil, ceva ¨divin¨?

      Eu nu sunt de acord cu Hollywood-ul cu privire la descrierea sufletului. În multe filme (gen Scooby Doo sau Harry Potter și prizonierul din Azkaban) sunt scene în care un om moare și sufletul, sub forma unei biluțe radiante de lumină, îi iese defunctului pe gură. Ei bine, nu este așa. Sufletul ne înconjoară. Sufletul ne învăluie. Este acea matriță energetică în care ne scăldăm continuu trupul de când ne naștem.

      Și acum te întreb eu, cine creează cu adevărat gândurile, sentimentele, fericirea, tristețea? Creierul sau sufletul în care ne scăldăm întreg trupul – inclusiv creierul? Materialul sau subtilul? Nu cumva creierul creează – biologic – toate acestea sub guvernerea sufletului?

      Și ca să-ți răspund la două posibile întrebări pe care cred eu că mi le-ai putea pune.

      Creierul nu este în totalitate sub domnia sufletului. Noi nu suntem pe deplin niște ființe divine și, în fiecare secundă a vieții noastre, ne trage pământul, ca să spun așa. Trăiri precum nevoia de reproducere, foamea, setea, reacțiile ¨primitive¨ de autoapărare etc. sunt produse exclusiv ale creierului pentru a proteja învelișul de carne și oase în care ne scăldăm și, bineînțeles, specia. De cele mai multe ori, aceste trăiri ¨pământești¨ se intercalează cu sentimentele noastre adevărate, creeând astfel îndoieli și lupte interioare – William Blake.

      Eu am un unchi nebun. La propriu. A căzut cu capul de scări când avea trei ani și, de atunci, este o legumă din punct de vedere mental. Nu în totalitate. Poate merge singur la baie pentru igienizare și nevoi fiziologice, e capabil de recunoașterea chipurilor, emană empatie, ba chiar poate lega și două-trei vorbe câteodată. La el, din păcate, sufletul nu mai poate comunica armonios cu materialul, cu creierul. Dar, se va elibera după moarte. După ¨Marea trecere¨.

      Îți mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o oferi 🙂

    • Sergente,
      viziunea ta asupra naturii si rolul sufletului si creierului, imaginea ta despre ceea ce tu numesti “subtilul” si interactiunea lui cu “materialul”, este atat de romantica si nevinovata, incat nu-mi vine sa te contrazic cu nimic…:))

      Nu-mi place sa distrug asemenea credinte frumoase, incercand sa le demontez. De aceea prefer sa te incurajez sa crezi in tot ceea ce iti ofera confortul emotional de care ai nevoie ca sa te simti bine in pielea ta.
      Conteaza mai putin ceea ce crezi, mai importanta este convingerea pe care o ai.

      Imaginea mea despre viata si destin, despre spiritualitate si credinta este mai degraba cosmologica si filozofica decat religioasa si din pacate deloc romantica…:))

Leave a Comment.