Cum ne modelam propria realitate?

(sau cum faci dintr-un raspuns prea lung la un comentariu scris de Vlad aici, un nou articol…)

Legat de Ioana Petrescu, cred ca numirea ei este o oportunitate pentru România, chiar dacă șansele sunt mici ca ea, pe fondul acesta de neîncredere din partea Ponta + guvern si mai nou și din partea populației – datorita actiunii iresponsabile a lui Băsescu de publica intilnirea cu Ponta si ea – sa reușească.

Ii doresc sa cada in picioare si o sustin. Nu sunt singurul, vezi si scrisoarea deschisa a lui Iloop (m-a uns pe suflet) catre Ioana Petrescu, publicata aici: http://lacoltulstrazii.ro/2014/07/17/catre-ioana-petrescu/

Legat de modul în care oamenii percep lumea înconjurătoare, aceasta imagine este o oglinda a propriei percepții despre sine. In egala masura insa imaginea despre sine este influentata de mediul exterior. Interdependenta aceasta dintre lumea exterioara (mediu) si cea interioara (controlata genetic), este aplicabila oricarui organism viu.

Omul, ca si fiinta sociala, are nevoie de un echilibru intre cele doua lumi, ca sa poata progresa, evolua ca si specie.

Ne simtim bine atunci cand cei din jurul nostru sunt fericiti. Avem o imagine buna despre noi, cand ceilalti din jurul nostru ne respecta, ne iubesc si se bucura de prezenta noastra. In acest caz, vedem lumea mai frumoasa, mai buna, mai dreapta.

Cand iubim de exemplu, lumea este un paradis, totul este fantastic, vedem numai oameni zambind in jurul nostru, viata este frumoasa si merita traita. Suntem optimisti. Iar atunci cand suferim, totul este lipsit de sens, inutil si mizerabil. Suntem pesimisti.

Acelasi mediu inconjurator, aceeasi lume, este in acelasi timp mizerabila si frumoasa, in functie de cine o priveste, un optimist sau un pesimist. Optimismul si increderea este motorul progresului, pesimismul si neincrederea genereaza stagnare si regres. Ambele sunt importante, dar intr-un echilibru. Pentru ca numai in echilibru, progresul si evolutia este sustenabila.

Am vazut mai sus ca lumea din jurul nostru, nu are o stare obiectiva, ea nu este rea sau buna, in afara perceptiei noastre. Ea este si una si alta. Uneori mai mult rea decat buna, alteori invers. Dar intotdeauna este asa cum o vedem noi la un moment dat. Pentru ca lumea este o oglinda a starii noastre de spirit.

Ce facem cand lumea din jurul nostru este rea? Ce facem cand suntem tratati ca niste gunoaie de catre cei care ne conduc si in care am avut incredere? Cum putem sa avem incredere in oamenii care ne-au jignit, pacalit, ne-au folosit si ne-au calcat in picioare?

Cum putem sa ne simtim noi bine in pielea noastra, intr-un mediu in care suntem batjocoriti si cand realitatea din jurul nostru ne provoaca greata?

Cei mai multi se asteapta ca mediul inconjurator sa se schimbe. Ca oamenii din jurul nostru sa se schimbe, sa devina mai buni, mai drepti, mai atenti cu noi, mai corecti si mai bine intentionati. Unii aleg sa schimbe mediul inconjurator, pleaca in strainatate (in lumea civilizata), si altii aleg sa se inchida in ei, izolandu-se de altii, evadand in propria lume imaginara.

In toate cazurile de mai sus, oamenii fug de ei insisi. Proiectand tot ceea ce este rau in afara lui, omul fuge de sinele lui, sperand ca lumea sa se schimbe.

Crestinismul ne invata ca raul, trebuie cautat si identificat in interiorul nostru, nu in afara. Nu ceilalti sunt cei care isi bat joc de noi, noi suntem cei care credem acest lucru, pentru ca ne asteptam la asta, cautand peste tot si gasind dovezile care sa ne confirme asteptarile.

Daca incerci de fiecare data sa gasesti motive care sa-ti hraneasca neincrederea in oameni, le vei gasi, cu atat mai usor, cu cat mai antrenat si educat esti in a face asta. Pentru ca tot ceea ce percepi tu in afara ta, are o corespondenta inlauntrul tau. Nu este nimic in mediul tau inconjurator, ce nu se afla in tine.

Un om care cauta defectele altora, le va gasi, si va fi vesnic nemultumit. Pentru ca nu a facut nimic altceva decat sa-si gasesasca si identifice propriile defecte, cu care nu poate trai si pe care nu le poate accepta.

Prin starea noastra de spirit – buna sau rea – ne modelam propria realitate, lumea noastra inconjuratoare. Daca starea noastra este proasta, lumea in care traim va fi la fel. Traim vremuri in Romania, in care din pacate neincrederea, pesimismul si negativismul ne modeleaza realitatea. Pentru ca in Romania s-a rupt echilibrul si domina negativismul. Acesta este motivul pentru care Romania se afla intr-un proces regresiv, degenerativ si nu poate iesi din criza spirituala, politica si economica profunda in care se afla.

De aceea consider ca cel mai important lucru, este restabilirea echilibrului emotional in fiecare dintre noi, cetatenii acestei tari. Este nevoie de optimism si de incredere in randul romanilor, pentru a compensa negativismul destructiv care ne dominia mintile. Este nevoie sa ne concentram pe latura pozitiva a noastra, sa incercam sa identificam lucrurile bune din noi pe care putem sa le facem, este nevoie sa investim in incredere.

Chiar daca oamenii se vor uita ciudat la noi, chiar daca vom avea de suferit din cauza asta, sa nu incetam sa avem incredere in oameni, fie ei si romani…:-)) La un moment dat vor avea si ei incredere in noi.

Cautati modelele poztive din jurul vostru si sprijinitile, acordandu-le atentia si increderea voastra. Ele exista, trebuie doar sa va deschideti mintea.

Ioana Petrescu este un astfel de model pozitiv. Nu va mai concentrati numai partile negative, nu incercati sa scoateti in evidenta greselile si lucrurile pe care nu le-a facut, pentru ca veti reusi sa va dezamagiti, convingandu-va ca ea nu este competenta in rolul de ministru al finatelor.

Incercati sa va orientati atentia asupra lucrurilor poztive: este bine pregatita profesional, nu a crescut in sistemul corupt romanesc, are deci vesta curata, este tanara, a preluat raspundere, are curaj, si ce este cel mai important, s-a format ca si om intro democratie functionala. Are privirea optimistului, si are incredere in latura buna a lui Ponta (da, exista si asa ceva).

Cum ar trebui sa fie clasa politica din Romania, ca sa va puteti recastiga increderea in ea? Sa cultive respectul fata de cetatean? Sa predomine calitatea umana? Sa aiba vesta curata? Sa fie bine pregatita profesional? Da?

Incepeti sa respectati oamenii, sa dati dovada de bunatate, sa fiti cinstiti si corecti fata de oameni si de legile statului, investiti in pregatirea profesionala a voastra si a copiilor vostri, aveti grija de sanatatea voastra, iubiti oamenii si veti reusi sa vedeti Romania cu alti ochi.

 

 

 

Spatiul nu a fost niciodata problema mea, nici timpul. Infinitul si vesnicia in schimb, ma omoara…

11 Comments

  1. Ceea ce tocmai am citit e o rescriere a mesajului principal al crestinismului in cheia cuantica moderna a puterii definitorii a Observatorului, totodata dorind ca acesta sa serveasca in ultima instanta ca “indreptar” al moravurilor cetatenesti.

    Frumos.

    Problema insa e ca desi “misiunea” asumata prin scrierea articolului e una nobila si de bun-simt civic SI uman, din pacate nu prea cred ca lumea e pregatita pentru cuantic deocamdata; mi-ar placea sa fie asa, ne-am mai putea purta ochelarii de cal si pe frunte, nu doar pe ochi; ce vreau sa zic e ca multa lume va citi si va stramba din nas CEL PUTIN o data in CEL PUTIN sinea lui zicand: “pfff, da, am mai auzit treaba asta cu FII OPTIMIST SI TOTUL VA FI BINE, aha, sunt sigur ca merge, bine-pa”.

    Spun asta pentru ca stiu cum e sa fii un astfel de om; prin adolescenta timpurie as fi strambat din nas cel putin o data, cel putin in sinea mea la un astfel de articol. Lucruri pe care oamenii le-ar putea categoriza subiectiv ca fiind “rele” mi s-au intamplat, mi se intampla, mi se vor intampla. Si e valabil pentru toti oamenii, asa ca pare intr-adevar greu intr-o panza de negativism sa traforezi putina perspectiva egala si nu doar sa reiterezi relele – mai ales pentru ca relele nu bat niciodata la usa singure, ci vin in pachete cuantice. Exploziile solare sunt de vina, ce mai incoace si-ncolo.

    Pana si optimistii din ziua de azi au ceva dark & gloomy in ei, si daca-i observi cu atentie iti dau seama imediat ca e din cauza faptului ca ce cred ei ca ii apara de rele e indiferenta. Dar indiferenta e doar un pseudo-optimism in doze mici, in sensul ca ajuta pe moment, insa pe termen lung e moartea-fara-sa-mori.

    In ultimii ani insa, am reusit sa scot putin capul la suprafata din toata mazga asta si nu pot decat sa spun ca mi-a placut gura aia de aer cu adevarat curat de care am dat acolo. Si ca de atunci incerc sa ma intorc mereu acolo, cand inevitabil se intampla lucruri neasteptat(e) de rele, incerc sa-mi mentin calmul, ratiunea si respectul, pana si fata de situatia rea cu care ma confrunt, fie ca e vorba de o nemultumire de 2 lei – fie ca e vorba de pierderea cuiva.

    Intr-adevar, daca te mentii pe linia “viata-e-rea-viata-e-nedreapta”, numai asta o sa vezi si numai de asta vei avea parte. Puterea Observatorului e dobandita intai prin propria schimbare; pana nu intelegi anumite aspecte ale Vietii – ATENTIE! – “a intelege” in sensul de a te impaca cu inevitabilitatea acestora – nu iti poti amortiza propriile socuri, daramite pe ale altora. Nu imi imaginez un goth-kid convins ca sinuciderea ar fi un cadou perfect de zi de nastere schimband O INTREAGA SOCIETATE. Un astfel de om doar “pluteste” si scuipa putin venin, insa fara sa aiba perspectiva asupra evenimentelor.

    Fara a suna ca si cum sunt la teleshopping, produsul asta numit “optimism” chiar functioneaza. Nu e ceva magic, nu-ti rezolva toate problemele, nu-ti aliniaza chakrele, nu e perpetuu. Insa merita incercat.

    Azi poate fi bine,
    maine te poti trezi cu o stare de rahat.
    Important e la ce zi te gandesti mai mult poimaine.

    Schimba-te pe tine, abia apoi sa incerci sa indraznesti sa-i schimbi pe restul. Altfel, tot ce faci e sa generezi si mai multa confuzie in loc de echilibru. Sa fii o Mesia care-si uita predica dupa un pahar de vin sau un cetatean care comenteaza mediul politic cu sange rece – insa fara ca macar sa voteze.

    Lucrurile sunt mult mai simple in viata decat ne place noua sa credem. Le complicam pe cele simple pentru ca ele ne sunt un mediu familiar, iar noua ne e frica de cele grele si necunoscute. Si pe linia asta de gandire s-a calcifiat societatea de ne-am trezit unde suntem acum si preferam sa continuam sa dormim.

    Reply
    • Interactiune = observare, focus pe un lucru
      observare, atentie, focus => knowledge.
      Knowledge = viata, minte, EU
      Viata modeleaza realitatea…

  2. Sunt de acord cu ce a scris Hary. Si Andru.
    O completare. E greu sa ceri oamenilor sa faca ceva mai mult daca nu le oferi si perspectiva vesniciei. Daca totul se termina la 60-70-80 de ani si tot ce simt si vad e TOTUL, atunci pentru ce? E absurda viata. Fara sens daca s-ar termina aici…

    Pentru ce toata zbaterea, toata durerea, tot sangele ce curge din inima seara de seara cand punem capul pe perna si simtim acel gol. Pentru ce?

    Golul acela, durerea aceea pe care nu o poti imparti cu nimeni (sunt cazuri extreme) vine din faptul ca nu traim conform convingerilor nostre cele mai intime, ca nu traim conform constiinteti noastre. Si ne tot luptam cu constiinta noastra nedandu-ne seama ca ne luptam cu noi insine. Si asa zi zi, ceas de cea, an de an ne tot infrangem. Pe noi insine. Sinele nostru. Cat proiectam – echilibru ar zice Hary – asteptarile, fericirea in afara noastra, in lumea materiala, in timpul amoral, cu atat suntem mai dezamagiti si cu alte arme dar cu forte secatuite reluam bataia cu noi insine.

    Si Dumnezeu se minuneaza… Si Dumnezeu ne iubeste.

    Reply
  3. Asta cu “cei mai multi asteapta ca oamenii din jurul lor sa se schimbe” ar putea fi dezvoltata intr-un articol despre cupluri (tot voiam sa scriu mai demult ceva pe tema asta). Am vazut in ultima vreme din ce in ce mai multi oameni, in teorie validati de varsta si educatie, care reusesc in mod constant sa se autoconvinga ca cei de langa “sigur se vor schimba”. Ma gandeam ca toata socializarea asta (atat virtuala, cat si reala in unele cazuri) ar putea si educa.

    E trist cand te gandesti ca genul asta de autoiluzionare se aplica la toate straturile vietii sociale (nu doar la cea de cuplu si la cea politica) si e si mai trist cand te gandesti ce consecinte a avut ea de-alungul istoriei.

    Reply
  4. Ciprian,
    “E greu sa ceri oamenilor sa faca ceva mai mult daca nu le oferi si perspectiva vesniciei. Daca totul se termina la 60-70-80 de ani si tot ce simt si vad e TOTUL, atunci pentru ce? E absurda viata. Fara sens daca s-ar termina aici…”

    Da, uneori este dureros sa constientizezi ca viata ta, nu inseamna nimic, ca tu ca si persoana nu ai un scop mai nobil decat cel de a te naste si a muri, si ca in aceasta privinta nu te diferentiezi cu nimic de o furnica, vrabie sau un hipopotam…

    Cunosc fiorii reci, aia care te trec de la ceafa in jos pe spate si se distribuie in tot corpul transformanduse intr-un frison generalizat, care-ti paralizeaza mintea, la gandul ca nu vei mai fi.
    Prima oara i-am simtit la varsta de 8 ani. Intro clipa de fericire, mi-am dorit sa nu uit niciodata acel sentiment, mi-am dorit sa-l traiesc vesnic. Nu mai stiu care era motivul bucuriei, dar tin minte exact efectele constientizarii ca nimic nu dureaza vesnic, ca moartea va sterge tot.
    Eu voi disparea si odata cu mine, toate momentele si clipele frumoase pe care le-am trait. Eu imi doream insa sa vad, sa stiu, sa observ, sa impartasesc lumea aceasta frumoasa, cu toti oamenii, vesnic. Sa nu trebuiasca sa mor. Niciodata.

    Inteleg asadar foarte bine de ce marile religii ale lumii, au avut si mai au un foarte mare succes. Religia ofera un sens vietii oamenilor. La crestini si la mohamedani, sensul vietii este dobandirea nemuririi personale si a viatii vesnice alaturi de Dumnezeu.
    Sunt de-acord ca oamenii au nevoie de un sens, de un scop in viata, altul decat cel comun tuturor organismelor vii, programat genetic, care le determina viata, cum ar fi supravietuirea si perpetuarea speciei.
    Sunt convins ca religiile lumii, toate in felul lor, au salvat omenirea de la disparitie. Sunt convins ca omenirea nu ar fi ajuns unde a ajuns, fara religie, fara acest sens suprem, divin al vietii oferit de credinta in Dumnezeu. Sau in Nirvana.
    Sunt convins ca problema existentiala a omului este rezolvata cu succes de religie. Dar…
    …din pacate, sau din fericire, omul modern, globalizat, a parasit culcusul cald si comfortabil al credintei in Dumnezeu.
    Omenirea crede acum in propriile capacitati creatoare, si a inceput sa descopere noi lumi, modelandu-si mediul inconjurator in care traieste, dupa nevoile sale.

    Omul modern nu mai crede intro viata fericita, vesnica, pe care o poate dobandi abia dupa ce moare, in imparatia cerurilor alaturi de creatorul sau, ci in perspectiva unei vieti bune, fericite, inainte de moarte, intro lume creata de el.

    Perspectiva nemuririi s-a mutat din lumea lui Dumnezeu in cea “reala”, controlata si modelata de om. Nemurirea omului modern nu se mai refera la moartea fizica si invierea spirituala in lumea creatorului sau, ci la evitarea mortii fizice in lumea “reala”.

    Eu cred ca omenirea este capabila sa descopere (= sa creeze) o lume (aspatiala si atemporala), in care oamenii pot fi vesnici. Acea lume, in mod evident nu exista inca pentru noi, ci trebuie descoperita (creata).

    Legat de acel fior descris de mine mai sus, nu l-am mai simtit de mult timp. Asta pentru ca probabil, nu mai am atatea momente de bucurie si fericire, pe care nu as vrea sa le pierd niciodata.

    Dar si pentru ca, cu cat inaintez in varsta, imi dau seama tot mai mult de importanta si necesitatea mortii. De binecuvantarea de a disparea in timp util, inainte ca organismul meu sa devina o povara pentru mine si o problema pentru cei dragi…:))

    Reply
    • “nu e culcus cald” deloc sa poti vii in bratele lui Hristos aici, in aceasta lume. Ci e mult sange si multa sudoare.

      Ca sa poti fi la intreaga capacitate a firii tale trebuie mai intai sa te birui si sa birui. Numai un inbingator poate sta alturi de Hristos in vesnicie.

      Mult mai simplu este sa sti ca totul se termina aici si ca alegerile tale nu au nici o reverberatie in vesnicie. Insa vesnici este o certitudine. La fel ca si persoana lui Hristos.

    • Ciprian,
      eu ma refeream la masa mare de credinciosi, care nu au aspiratii in a-si darui inima lui Hristos in timpul vietii lor, dar care cred in lumea de apoi, in Dumnezeu, in iertarea pacatelor si in nemurire. Asa sunt majoritatea crestinilor. Pentru ei, perspectiva si sensul pe care il ofera religia crestina dupa moarte, este un culcus cald si comfortabil.

      Tu te referi desigur la acea forma intelectualizata a crestinismului ortodox, atat de greu accesibila pentru majoritatea oamenilor, pentru ca presupune o schimbare radicala a modelelor de comportament deja intiparite.

      Intilnirea cu Hristos si daruirea totala a fiintei, mantuirea, este posibila doar prin anihilarea anumitor reflexe comportamentale controlate de mintea inconstienta. Ma refer in special la modelele comportamentale “gresit” educate din perspectiva dogmelor crestine, cum ar fi placerea trupeasca si practicile sexuale libertine, egoismul, mandria, trufia, in general cultivarea valorilor materiale, etc…
      Omul este singura fiinta care poate influenta mental anumite procese biologice. Asta pentru ca detine pe langa mintea inconstienta, care controleaza in mare parte comportamentul uman, o minte constienta, care nu este numai mintea care se recunoaste pe sine, ci poate fi – daca este antrenata si educata corespunzator – un liber arbitru veritabil.
      Mintea constienta poate schimba si “reprograma” comportamentul uman.

      La fel cum reusim sa slabim, sa ne lasam de fumat sau de droguri, tot asa putem si sa renuntam la viata sexuala libertina si la toate placerile si satisfactiile societatii de consum.
      Este insa foarte greu sa scapi de modelele comportamentale, educate de societatea in care traiesti, intiparite in mintea ta inconstienta, modele de care starea ta de bine este deja dependenta.
      Este imposibil sa poti renunta la ceva ce-ti face placere sau chiar ai nevoie foarte mult, fara sa il inlocuiesti cu ceva si mai placut, mai frumos si mai bun.
      Poti reusi doar daca mintea ta constienta are o motivatie EXISTENTIALA si iti ofera o alternativa mai buna. Altfel nu.

      Doar atunci cand dorinta credinciosului de a-l imbratisa pe Hristos in timpul vietii sale devine o necesitate existentiala pentru el, va putea face sacrificiile si darama modelele comportamentale care-i stau in cale.

      Dorinta, nevoia aceasta de a-i incredinta inima lui Hristos, este insa o mare incercare spirituala, o drama umana, pe care cei mai putini reusesc sa o castige.
      Si aceia putini traiesc de-obicei izolati, in manastiri, departe de bruiajele si ispitele societatii de consum.

      Eu iti doresc sa reusesti si sa-ti implinesti marele vis!

  5. Mersi 😉

    Poate impreuna candva, cumva.

    Ce nu intelege lumea este ca ortodoxia nu este un set de reguli stabilite de ‘popi’ ci o traire in duh autentica care te implineste pe masura ce renunti la tine. Paradoxal stiu…

    Reply
    • Nu-i paradoxal deloc, pentru ca nu renunti la tine, ci la modelele de comportament “gresit” educate din perspectiva ortodoxa.
      Dimpotriva as zice, este foarte logic ce spui, pentru ca nu poti fi implinit intr-un sistem de valori, decat daca ti-l asumi in totalitate.

    • Unde mai pui ca ai si talent la scris. Imi place cursivitatea ideilor si usurinta cu care te exprimi. Intr-un cuvant, imi place stilul tau. Si consider ca ai ceva de transmis.
      Ai publicat ceva pana acum? Ti-ar place ideea?

Leave a Comment.