Cum a apărut dacopatul

DACOPÁT, dacopate, s.n. Subdiviziune a patriotardului, persoană care suferă de dacopatie

DACOPATIE, dacopatii, s.f. 1. Boală psihică, stare morbidă caracterizată prin tulburări de afectivitate; boală manifestată prin alienare socială, autism, incapacitatea de relaționare, negarea propriei condiții umane. 2. Curent ideologic care explică nașterea poporului român ca urmare a imaculatei concepții dintre zeul Zalmoxis și virgina Burebista.

Îi știți cu toții, sunt la tot pasul. Poți să te plimbi cu ochii închiși și cu degetele în urechi, urletul suferinței ce-i macină este prea puternic pentru a fi ignorat.

Ultimul specimen, cel care m-a și împins spre această analiză antropogenetică, îmi explica senin și înfoait de fudulie cum noi, românii, avem o cultură milenară. Milenară, însemnând de vreo 7 mii, nu țâști-bâștiuri de pe vremea Romei Antice. Iar atunci, m-a apucat o sfredelitoare mâncărime în rect: “Cum? Dar de ce?!” (serios, cât de prostovan să fiu?!)

“Aaa, păi vezi că ești incult și nu știi nimic? Cum să nu știi de Tăblițele de la Tărtăria?! Tăblițele, cea mai veche scriere din lume. A noastră, a noastră a fost. La noi, în județul Alba!”

Cu ocazia asta, am stabilit un nou record. Primul dacopat care nu se mulțumește cu Burebista și tunelul Vf. Omu – Giza. Neooo, al meu s-a dus până în Tărtăria. De acolo a început aventura poporului nostru care, în principiu, a rămas același. “Trebuie să fii nebun ca să crezi în romanizare!” a completat, dorind astfel să păstreze puritatea tăblițelor neîntinată de jegul Imperiului Roman.

Nu ne-am romanizat, nici tătărit, turcit, ungurit, bulgărit. Am rămas dacii intelectuali care, în urmă cu vreo 7 milenii, scriau romanțe pe tăblițe. În Tărtăriiia…

Ăștia sunt, revenim la titlu: Cum au apărut? Din ce cauze?

O primă explicație ar fi mizerabilul regim comunist care ne-a mutilat spiritual aproape jumătate de secol. Pe vremea aia s-au scris mizerabilele manuale de pseudo-istorie, tot atunci au fost instruiți și profesorii de istorie, rămași în sistem să distrugă și generațiile de după 1990.

Îi mai știți?
Ăia care recitau din manualul de clasa a patra, cu mâna la inimă și ochii înlăcrimați: Noi, dacii, învinși de romani la limita limitei! De fapt, noi am câștigat mai multe bătălii, dar ei au fost mai perverși.

Pentru nota 10 la istorie, nu era suficient să prezinți măsluitele informații din mizerabilele manuale comuniste. Dacă nu aruncai și o lacrimogenă despre vitejia lui Mircea și sfințenia lui Ștefan, primeai cu minus. “Du-te, mai studiază! Ai învățat tu ceva-ceva, dar nu te simt.”

Prin asta am trecut toți, mai mult sau mai puțin, în funcție de vârstă. Totuși, cum de n-am ajuns un popor complet dacopat? De ce (încă) mai există oameni sănătoși printre noi?

Intră în rol a doua explicație: calitatea umană a fiecărui individ. Unii au rămas cu istoria recitată în clasa a patra, alții au fost curioși să studieze istoria altora, izvoare străine, contextul general. Iar o parte, nucleul dacopat, s-a mulat numai pe ce a vrut să citească/audă. Au fost mult prea comozi, sensibili, lași, ca să-și atace propria corolă de minuni. Au luat de bune exclusiv izvoarele istorice favorabile, iar pe restul le-au aruncat în coșul trădătorilor ori al insurgenților Sorosisti.

Comuniștii ne-au dopat cu patriotisme false ca să avem ceva, un bun al nostru, o valoare. Să ne ușureze indigența, să fim mai curajoși în fața frigului și a subnutriției. Hai fruntea sus, pui de daci!
Aceeași strategie o aplică și astăzi mulți dintre politicienii români. Pentru că funcționează, fibra noastră este aceeași, nu s-a democratizat în 27 de ani.

Uite așa a apărut dacopatia. A umplut golul celor săraci material și spiritual. Când nu ai repere, nu ai valori, nu ai speranțe pentru ziua de mâine, alegi să crezi că ești descendentul Zeului Viezure.
Ignori suferința și neajunsurile pentru că, de fapt, tu și restul ca tine sunteți adevărul. Voi sunteți puritatea păstrată peste milenii. Iar într-o zi, veți scăpa de necredincioși, de jugul străinez. Într-o zi, adevărul din voi va străluci.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

4 Comments

  1. Cu dacopatia e ca si cu orice alta credinta de tip confesionala, argumentele rationale nu au greutate in fata sentimentului de apartenenta (atasament) spirituala, sociala sau culturala.
    Atasamentul si iubirea nu au nevoie de ratiune pentru a fi explicate si intelese, din simplul motiv ca nu pot fi contestate. Vorbim despre Adevaruri percepute pur emotional!
    Este gresit in opinea mea sa consideram acesti oameni prosti, inculti sau chiar bolnavi psihic, cum sugereaza definitia data de DEX.

    Credinta religioasa are la baza acelasi mecanism confesional ca si dacopatia. La fel atasamentul nostru fata de mama, apartenenta fata de echipa de fotbal locala, fata de popor, natiune…

    Noroc ca DEXul e la fel de ipocrit ca orice sistem care mixeaza sistemele de referinta intre ele, pentru ca altfel ar trebui sa adopte aceeasi definitie pentru crestinism.

    Crestisnism: 1. Boală psihică, stare morbidă caracterizată prin tulburări de afectivitate; boală manifestată prin alienare socială, autism, incapacitatea de relaționare, negarea propriei condiții umane. 2. Curent ideologic care explică nașterea femeii din coasta barbatului si a Mantuitorului ca urmare a imaculatei concepții dintre Dumnezeu și virgina Maria.

    Reply
    • Hary, știi că definițiile alea nu există de fapt în DEX, da? 🙂 Nu există în dicționarul limbii române termenul “dacopat”.
      În DEX-ul imaginat de mine, la fel sună și definiția creștinismului – Definița de la punctul 2.
      Punctul 1 nu mai este valabil. Fiind foarte mulți creștini, nu putem vorbi de alienare socială.

    • Dani,
      Tu joci rolul DEXului in comentariul meu, pentru ca Tu ai creat definitia dacopatului. La tine ma refer cand spun DEX.

      Legat de punctul 1, consider ca e la fel de valabil, daca ne referim la crestinii practicanti, nu la masele de oameni botezati in biserica, dar ancorati in realitatea societatii laice, care cum bine stim, se afla in contradictie cu dogmele crestine.
      Daca privesti un credincios practicant (de exemplu ultra ortodocsii) din perspectiva laica, adica neconfesional-rationala, cu siguranta ii vei percepe fix ca la punctul 1. 🙂

  2. Cel mai fain e cand arunci un argument rational sau documentat (de exemplu: Tablițele de la Tărtăria nu reprezintă o scriere sau cel puțin nu s-a demonstrat asta) și îl repeți cu aceeași convingere cu care ei repetă anecdotele online.

    Reply

Leave a Comment.