Coarnele românilor

Ce-ai pățit?

M-au prădat.

Aoleu! Când, măi omule?

Ieri seară.

Și ce ți-au luat?

Coarnele.

Dintr-un reflex absurd mă uit la creștetul amicului: da, n-are nici măcar un rest de coarne acolo. Mă lămuresc repede, e vorba despre o pereche de coarne de cerb, cu ramuri de poveste, vechi de vreo patru decenii, primite de la părinți și puse pe fața casei, în semn de oameni gospodari.

Nu săriți în sus să judecați după standarde de design modern: e o tradiție în zonele montane împădurite din toată lumea, care în Bucovina e încă bine păstrată pe casele construite mai demult sau pe cabanele făcute acum din bușteni cruzi.

Cum să te cațeri și să furi coarnele de pe casa omului? A și nu numai la mine, au luat de la toți!

Șocul omului nu era despre furt ci despre obiectul furtului, iar ăsta, un furt organizat de coarne în Bucovina, este un indicator dureros de clar pentru mersul societății. Aici coarnele se culeg pe gratis. Cornarii merg frumos prin pădure, la pas, toamna la boncănit până dă zăpada și primăvara când se topește și culeg podoabele lăsate, în lupta lor pentru femele, de cerbi și căpriori.

Ei, în momentul în care riști pușcărie sau să fii luat la mângâiat cu furca, pentru un lucru pe care-l găsești gratis între copaci, foamea trebuie să fie cumplită. Nu vorbesc de foamea din stomac ci de diferența între ce ai și ce vrei să ai, dintre răbdarea de a munci pentru ceva și graba scurtăturilor, dintre ce ți se cuvine și ce crezi că ți se cuvine.

Să furi coarne în Bucovina e rezultatul atitudinii pe care o cultivă societatea românească de decenii: furtul e șmecherie, descurcăreală, munca e pentru fraieri. Non-evenimentul ăsta, câteva coarne scoase de pe case, aproape de râs când te gândești că trebuie să-l bagi la jaf organizat, indică ceva extrem de serios.

Vedeți voi, toți ăștia care rezistă în țara care-i dezamăgește constant, se agață de o singură idee: noi și generația pe care o creștem schimbăm lucrurile în bine, cu picătura, dar le schimbăm în bine. Teoria butoiului cu cerneală în care dacă pui un strop de alb și încă unul și încă unul și faci asta vreo două decenii, butoiul devine gri și încă vreo două și-l faci alb ca spuma laptelui.

Din păcate, asta nu ia în calcul picăturile de cerneală pe care alții le adaugă și ei în butoi. Dacă ne uităm un pic la indicatori simpli, de felul coarnelor bucovinene, picăturile albe sunt constant mai puțin decât cele de cerneală:

  • Degeaba în educație intră în fiecare an câțiva profesori care vor să învețe pe bune copiii ceva, să-i noteze corect și-s mai interesați de rezultate decât cum să-și facă rutina orelor mai ușoară și catedra mai plină. Vor fi schimbați sau scârbiți de un sistem căpușat de politic, de birocrație inutilă, de pile cât și de mentalități absurde. Cu cât sistemul e mai neatrăgător pentru cei de felul ăsta cu atât mai mulți piloși și slab pregătiți intră în el, mai multe picături de cerneală decât de alb.

 

  • Degeaba în fiecare an rămân în țară câțiva medici pasionați de medicină care încearcă să-și facă treaba fără să trateze pacientul ca pe o bucată de carne pe bandă rulantă. Când în sala de operații crește mucegaiul sub podea și pereții mustesc de faună microbiană, când echipamentele cumpărate cu bani europeni sau pe șpagă grea stau în susbol și adună praf că nu-s bani de consumabile, când spitalele cumpără orice la prețuri de cinci-zece ori mai mari decât normal ca să finanțeze buzunarele politicului, când atitudinea generală a personalului, de la portar la asistentă la chirurg, e că pacientul tre să stea cuminte, să cotizeze, să nu deranjeze și să nu cumva să aibă pretenții de umanitate, atunci idealistul pleacă, se stinge sau se adaptează. Lucrurile nu stagnează, când lași mucegaiul netratat el nu stă pe loc ci crește, așa e și cu spitalele.

 

  • Degeaba printre miile de piloși fără nicio valoare angajați la stat(administrație publică, regii etc), se strecoară și câțiva oameni care știu să-și facă treaba. Îi vor căra pe ceilalți în spate până vor face cocoașă acolo unde se poate, iar acolo unde nu, că nu sunt lăsați să-și facă treaba că ar deranja pe cine nu trebuie, vor ridica din umeri, își vor lua salariul și vor îngroșa rândurile celor care nu fac nimic pe banii tăi și te privesc cu scârbă când trebuie să-și miște fundul pentru tine.

 

Peste tot, că exemplele pot continua la infinit, picăturile de cerneală sunt mai multe decât cele albe, constant și fără excepție. Ăsta e adevărul, butoiul devine din ce în ce mai închis nu mai alb și țara merge din ce în ce mai prost. Faptul că niște aparențe nu arată asta e legat de banii veniți din afară(UE, corporațiile diavolești și cele patru milioane de români plecați), banii veniți din resurse exploatate sălbatic care se vor termina în doar câțiva ani și banii furați de la cei ce încă produc ceva, din ce în ce mai puțini, de căpușele bugetului. Aparențele sunt păstrate de lucruri din afara sistemului românesc, dacă nu ar fi infuziile astea, rămași doar cu ce știu și ce vor să facă majoritatea celor de-aici, am rezolva instat problema cu obezitatea în creștere.

Lucrurile care contează cu adevărat în dezvoltarea unei țări, atitudinea față de muncă, față de lege, educația, spiritul civic, meritocrația, înțelegerea binelui comun, cea între vecini, toate sunt în cădere. Cam ca coarnele cerbului toamna, numai că astea nu cresc la loc așa de ușor.

 

s.imagine

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

4 Comments

  1. Cum spuneam si pe Facebook: prin orasele mai salbatice au reaparut toate speciile de tepari ale anilor ’90: valutisti, baieti cu inele, falsi deratizatori si maestri ai concursurilor. Inca nu am vazut alba-neagra, dar daca au aparut hotii de coarne…

    Reply

Leave a Comment.