Cloşca cu puiul de aur

halepDe ce a pierdut Halep? Fotografia este relevantă. Braţul Serenei, în comparaţie cu al Simonei, pare un gorun ce adăposteşte la umbra sa ghiocelul. Halepa noastră nu este o firavă, musculatura braţelor şi a picioarelor este superioară multor jucătoare din top 20.

Dar atunci când te iei la trântă cu gigantul Williams, accepţi duelul fizic, poţi doar să pierzi frumos. Laşi în urmă un meci memorabil, spectaculos, o luptă crâncenă, dramatică în setul decisiv. Şi părăseşti competiţia cu zâmbetul pe buze, ştiind că ai făcut tot ce este omeneşte posibil.
Ambele jucătoare au ajuns în stratosfera tenisului mondial bazându-se pe calităţile fizice. Serena are forţă în lovituri, Simona are deplasare impecabilă şi viteză: forţa braţelor împotriva vioiciunii picioarelor.

Tehnica este bună, există eleganţă în lovituri, soluţii diverse care surprind uneori prin graţie. Dar marele avantaj al celor două este fizicul. Din acest punct de vedere, Simona şi Serena se aseamănă şi se completează într-un binom al perfecţiunii genetice. Imaginaţi-vă o jucătoare hibrid cu braţele Serenei şi picioarele Simonei. Ar concura oricând cu Novak, Roger sau Rafael.

Mai presus de construcţia dramatică a partidei de noaptea trecută, m-a impresionat reacţia Serenei de la final. A câştigat un meci greu, muncit, pe muchie. În setul doi a fost depăşită, iar în decisiv şi-a stors din fiecare celulă ultimele resurse de energie şi talent pentru a pune capăt unui maraton al încleştării.

La final nu s-a bucurat. A câştigat un meci pentru că a trebuit să o facă. Pentru că este o învingătoare înnăscută şi campioana absolută a ultimilor 15 ani. Gena de perfecţionist a învins-o pe cea a afecţiunii. Obligaţia de a fi numărul unu a fost peste simpatia evidentă pe care i-o poartă Simonei. Dar nu s-a bucurat.

Dincolo de rivalitate, între cele două mari jucătoare există o prietenie sinceră, o chimie adorabilă pentru spectatori. Prin declaraţii şi, mai ales, prin comportament, Serena a luat-o pe Simona sub aripa de cloşcă. La finalul ultimei partide am citit în ochii campioanei dincolo de satisfacţia victoriei. Şi am descoperit mândria mamei care îşi vede puiul de aur crescând.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.