Ciuma Roșie față cu reacțiunea

IMG_20170202_160343592

Într-un context nefavorabil sănătăţii mele (contextul a fost depăşit şi nu, nu a fost vorba despre un caz de Ciumă Roşie), am avut de suferit nişte operaţii fix marţi seară, după ora 21:00, moment în care, după o noapte de vis anestezist în camera de gardă, am aflat a doua zi că, sincron, OUG-urile se concretizau în ceea ce a condus la protestele din ultimele 5 zile, proteste pe care le consider pur şi simplu… ADMIRABILE. Fără ele, nu s-ar fi declanşat nicicum motorul prodemocratic abandonat pe avarii.

Ţin să precizez că operaţiile nu au fost motivate de ducerea luptei anticorupţie la un nivel atât de înalt încât să caut să elimin chirurgical posibila Ciumă Roşie, însă astăzi, sâmbătă, la nici măcar o zi după externarea-mi, pare să fi ieşit, ca bonus, şi un moţ de speranţă pentru popor, din analele unui PSD constipat de recenta ideologie metademagogică, hiperpatologică, a unui singur om, despre care eu consider că atunci când este pomenit de rău, nu i se înroşesc urechile spre a-i trăda adevăratele culori, ci i se cariază şi înnegresc dinții, probabil spre a-i sublinia discursurile otrăvitoare, mai paralele cu realitatea şi actuala viziune publică decât OTV-ul în zilele de glorie în care exista.

Colegii mei, Dani Corban şi Vlad Popa, au acoperit foarte bine prin postările lor “grosul” situaţiei României din ultimele zile, şi parcă-mi vine să nu mai adaug nimic, de teamă să nu zdruncin în absolut niciun fel castelul de cărţi clădit din sute de mii de oameni şi postări şi filmări şi interviuri (inter)naţionale, născute din protestul faţă de Odioasele Ordonanţe; însă cum Dani a participat în mod direct la proteste, iar Vlad a (de)plâns situaţia de a nu a putea-o face şi el, nu mai rămâne decât să o deplâng şi eu pe a mea.

Dintre sloganurile văzute în aceste zile – şi am văzut MULTE, legat fiind de perfuzii, unghiul de vedere se răsfrânge doar înspre bafta colosală de a avea TV în salon – ”Dinții sunt oglinda minţii” mi s-a părut unul dintre cele mai amuzante, probabil gândit de cineva care frecventează des anticariate cu plombe-n ţiplă. În detrimentul unor canale precum Naţional Geographic Wild sau Discovery Science, aflate, parcă, în contrast direct cu starea naţiunii noastre, libertatea din pădurile luxuriante şi galaxiile îndepărtate batându-se cap în cap cu manipularea îngustă şi lentă ca o dâră corozivă de melc turbat promovată de Liviu Dragnea Liviu Dragnea (nu am greşit, pur şi simplu am vrut să îi tai numele), am ales perfuzia de 3 zile de ştiri – 70% Digi24, 15% RealitateaTV şi 15% împărţite între Antena 3 şi RomaniaTV – astea doar pentru trombocite, pentru coagularea sângelui prin râs (deşi, mai nou, se pare că Antena 3 transmite favorabil protestanţilor, schimbând tabăra probabil pentru că şi-au adus aminte că domnul Voiculescu nu poate beneficia de nicio OUG).

Între scurta analiză publică de ieri a avocado-ului poporului, Victor Ciorbea, care a declarat că Ordonanţele sunt atât neconstituţionale, cât şi prost formulate, atât în teorie, cât şi-n practică şi-n modul de aplicare, între aşteptarea deciziei CCR-ului, între anchetele DNA, între presiunea constantă a poporului (pe care o amplasez la mijlocul paragrafului, pentru că din ea a pornit nevoia angrenării celorlalte instituţii de stat înspre menţinerea luptei anticorupţie la nivel înalt), între presiunile externe, între întâlnirile cu ambasadorii altor ţări, între toate astea, planul lui Dragnea de a-i vedea în continuare pe toţi românii ca pe bolnavi-de-bălit-involuntar-din-gură pare a ceda, încet, dar sigur.

Protestul Globulelor nici roşii, nici albastre, ci pur şi simplu albe, funcţionează ca un antibiotic împotriva Ciumei nici albastre, nici albe, ci pur și simplu Roşii. La ce declaraţie a dat azi Liviu Dragnea Liviu Dragnea, e clar că tratamentul nu îl doare chiar așa cum ar durea o penicilină, dar de funcţionat – funcţionează. Încet, sper că şi sigur, el încercând în continuare să susţină că dacă vrea, aduce milionu’ în stradă, dar e prea domn ca să arunce țara în război civil, mili, o, nu! de oameni furioşi, loiali statului de drept menţinut de un guvern care se acoperă de argumentul unei mâini de voturi date-n silă, în lipsa unei opoziţii solide, motivante, milionu’ de oameni furioşi, nemanipulați de Iohannis, ulceraţi, aproape, de soroșiștii antidemocraţi care estem.

Eu văd situaţia cu Ordonanţele de NonUrgență NeGuvernamentală rezolvându-se în cele din urmă ca-n filme, cu 10 secunde înainte de 11 februarie 00:00, tăindu-se Firul Roşu al bombelor legislative. Se va trage de timp. Din păcate, chiar dacă va fi rezolvată cum se cuvine, şi spre asta pare că tinde situaţia, imaginea României a fost din nou presărată cu pete de Ciumă Roşie, fapt văzut direct în recenta devalorizare a leului şi a felului în care se raportează statele la noi, ceea ce unii, printre care şi eu, au crezut de la început că era adevărata ţintă. Amnistia şi graţierea erau doar bonusuri, dacă noi am fi fost cu adevărat nişte cretinoizi inerţi, Dragnea a și prezentat un plan alternativ de evitat pușcăria, în acest sens.

În orice caz, interesant ar fi ca întrebarea săptămânii viitoare care să macine spiritele tuturor la fel de mult ca situaţia actuală să înceapă să fie: Cum se va numi cartea lui Dragnea?, vis-a-vis de sloganul delicios: “Mai am un singur dor, Dragnea scriitor.” Cred că răspunsul se află tot în stradă, chiar acum, ca în ultimele patru zile, şi de va fi cazul, în încă atâtea zile. Se poate obţine LEJER o carte fie şi numai dacă domnia sa ar urmări obsesiv toate filmările cu toate protestele din lume legate de problema OUG-urilor şi ar transcrie sloganurile de pe pancarte. Se strânge clar de o trilogie, plus niscaiva material pentru miriade de posibile spinoff-uri.

 

Andru David Simionoiu

Cărți publicate în Secolul Vitezei:
“Deziluzionistul”
“Nu, mersi”
“Babylon”

Facebook 

2 Comments

    • Stai linistit, cred ca exista si cazuri de “acel moment in care” treci de un prag dentar-mental ATAT DE INTENS incat se aplica reversul, mintea devenind oglinda dintilor :))

Leave a Comment.