Cina pe deal în Vojvodina

Ajuns în Vojvodina (Banatul sârbilor), vezi cum livezile cresc ordonat peste culmile dealurilor cu strășnicia dungilor colorate care definesc drapele. Verde viu, roșu fructat, siropat, rumeniri întinse sub cerime să prindă toate picăturile de soare.

Foamea sârbească ți se înfiripă doar privindu-le brazda și rodul. Apoi îți cucerește toracele sufletului, umflată de tihna caselor bănățene/voivodinene; casele așezate cu credință serafimică fix în buza drumului, lipite de caldarâm. Atunci când scoți mâna pe geamul mașinii, de fapt să o bagi prin fereastra caselor, să mângâi cozonacii și pulpele fierbinți.

Primul oraș ieșit în cale, Vršac/Вршац sau Vârșeț, cum îi spun bănățenii români, iar în Vârșeț ne oprim la Etno House Dinar, ținta desfrânărilor pantagruelice.

La Dinar, timpul a patinat pe bruma viilor, s-a tăvălit în puf primăvăratic și s-a topit în cuptorul bucătarului: decenii, secole, de la primul nerv sârbesc s-au gătit aici în tihnă toate supărările și serbările: emoțiile unui popor învățat să gătească oase peste oase.

Vârșeț este săgetat din toate direcțiile de “Wine roads”, arcașul fiind Vranac, un soi răspândit și în Muntenegru, Bosnia: mărturia oaselor dedesubt. Ori, într-o paradigmă diluată de beatitudinea Dinar-ului, mărturia înfrățirii bahice.

 

Să mâncăm!

Majoritatea felurilor principale conțin mușchiuleț de porc afumat, un preparat asemănător porcului de la garniță ca savoare și frăgezime a fibrelor. Ți-l fac sârbii pe pat de cartofi cu patru feluri de brânză, ți-l fac tocăniță de ciuperci, umplut, îndesat în alte cărnuri mai nobile și încăpătoare; mușchiulețul de porc afumat este ca sosul de soia la chinezi – punem că nu strică.

Masa la Dinar nu înseamnă străchini aburinde si descrieri în meniu. Ai putea sta ca Hagi Tudose, înconjurat doar de farfurii goale, simțindu-te îndestulat de energia ornamentelor seculare.
La intrare, toate ți se ivesc ca trupuri reci, fantasmagorice, cu graiuri bătrânești ascunse printre crâmpeiele tutunului (da, la sârbi se fumează înauntru). După câteva minute, ai reușit să focalizezi, dar mintea îți calcă printre forme, refuzând să le proceseze.

Cu stomacul gol sau plin, privești năuc pereți din lemn ale căror transfigurări trec prin esențe, cărnuri, amintiri, până la magia anticipației: îți auzi vocile lăuntrice fugărite prin ceaune – încolțite, deslușite – iar fiecare polonic îți cunoaște rostul zilei de mâine. Doar în ochii tăi totu-i ilizibil și nou. Privești ca un vițel toate porțile noi, închise, bănuind că tu, cornutul bleg, nu te-ai așezat să înghiti, ci să fii înghițit de supremația pereților seculari.

Cu stomacul gol sau plin, alături de serafimii locului, Vranac și Manastirka.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.