A trecut aproape un sfert de secol de la revoluție. În douăzeci și cinci de ani prin alte părți ale lumii se pot construi metropole întregi, crea economii înfloritoare și orice alt lucru spre care-și pune omul mintea.

La noi infrastructura e la pământ, legislația e plină de goluri, un sistem informatic decent în administrația de stat e doar un vis, birocrația încă presupune tone de hârtii și greșeli pe care nimeni nu și le asumă, sistemul de sănătate e o corcitură ciudată între evaziune, șpagă și jurământul lui Hipocrate, clasa politică e o adunătură de imbecili fără caracter, hoți până în măduva oaselor și așa mai departe.

E unul dintre cele mai triste tablouri la care se poate uita un om care ține la țara lui. Am auzit de multe ori explicația jumătății de veac de comunism care ne-a încetinit progresul față de țările Europei libere. Nostalgicii și partizanii comunismului care neagă lucrul ăsta, încă se mai și trezesc să spună cât s-a construit fără să se uite cum, la ce standard și în ce hal a fost gândit toată această modernizare comunistă, sunt complet rupți de realitate.

Însă totuși a trecut un sfert de secol… UN SFERT DE SECOL. La nivelul tehnologic de acum, la fondurile pe care le-a avut România la dispoziție, la ritmul lumii moderne, țara asta putea fi și deșert și lucrurile ar fi arătat mai bine decât acum dacă…

Dacă ce? Dacă în România se gândea altfel, de jos până sus, ca nație, ca popor. Asta e de fapt moștenirea comunistă, astea sunt efectele într-adevăr grave ale regimului roșu, nu cele materiale ci mutilarea spiritului și mentalității unui popor întreg.

Îi văd pe toți și mă surprind chiar pe mine întrebându-mă – cum mama dracului rezistăm la expoziția asta de mizerie, incompetență și hoție ce se derulează zilnic în fruntea statului? Simplu, e parte din mutilarea de care vorbeam:

1. Taci și înghite ce vine de la conducător. N-ai voie să citești ce vrei, n-ai voie să asculți ce vrei, n-ai voie să gândești ce vrei, n-ai voie să mănânci ce vrei, n-ai voie să mergi unde vrei, taci și înghite. Dacă românul le-a înghițit pe astea atâta timp cum să nu-i fie ușor să-i suporte pe limbricii ăștia politici când tot ce fac e să fure de la buget? O nimica toată…

2. În producție se fură. Am vorbit despre troc și șpagă în comunism, așa s-a încetățenit adânc în noi reflexul că accesul și munca la un produs înseamnă automat că trebuie să mai luăm și acasă – și-așa ne plătește puțin… nicio legătură între fur și afacerea are pierderi și voi rămâne fără loc de muncă dacă se va închide, fără nicio legătură între sunt plătit ca să fac asta și nu m-a angajat nimeni cu forța.

Apoi ne mirăm de ce investitorii care vor să bage bani în motorul economiei, producția, încep să pună în planul de afaceri procentele pierdute din furt și, când le dă cu minus, hotărăsc să-și mute prăvălia la vecini.

3. Statul trebuie să-mi dea. În comunism nu făceai nimic singur, nimic în afara sistemului și atâta vreme cât stăteai pe o direcție acceptată, nu era nevoie nici să fii bun, nici să fii mai bun ca alții, nici să fii cât de bun poți ci doar să fii. Acum să fii pur și simplu nu ajunge iar nouă ne vine greu să înțelegem de ce și cerem în continuare să ne dea statul, că merităm sau nu, asta n-are legătură.

4.  Alb și negru, cu mine sau împotriva mea. Se vede asta la noi de parcă ni-e scrisă pe frunte, dacă nu ești de acord cu mine sigur ești de acord cu dușmanii mei, nu există mijloc, nu există să fii obiectiv, nu există să fii de acord sau nu doar cu părți dintr-o părere, nu, ORI EȘTI TOTAL DE ACORD ORI EȘTI TOTAL ÎMPOTRIVĂ.

Uite de asta am ajuns la două articole consecutive pe reactii, să fiu catalogat basist terminat și apoi uslist corupt – a depins doar cu cine nu eram de acord, ce credeam sau cât de departe eram de ambele tabere nu a contat.

De unde? Păi comunismul ce a însemnat? Tovarăși și dușmani, nimic la mijloc. Cetățeni care pun mâna la epoca de aur și elemente inamice, ori comunist ori deținut. Nu exista mijloc, ori cu noi ori împotrivă.

Sunt zeci și zeci de mutilări spirituale care ne fac să fim poporul damnat de astăzi, răni care se vindecă foarte greu și care se transmit din păcate genetic. Da și națiile au genetică altfel generațiile noi nu ar fi lovite de aceleași metehne ca cele îndoite, strâmbate, sluțite de comunism.

Și nu, încă nu avem unde să ne uităm după chirurgi să le repare că deocamdată tot ce avem în față sunt politicieni care sunt și-atât. Sunt pentru ei nu pentru noi.