Cel mai frumos joc

La începutul jocului, faci câţiva paşi, câteva salturi, te joci cu săbiuţa prin ţărână, până te înveţi cu tastele. Dacă nu îţi plac cum sunt configurate, le poţi inversa. Pe urmă, îţi alegi ghilda. Jocul este sincer cu tine, îţi oferă toate indiciile ca să faci alegerea cea mai profitabilă: Ghilda Hoţilor. Dar tu eşti la început şi vrei să joci din plăcere, vrei să creşti cinstit, pe brandul şi pe barba ta. Îţi alegi Ghilda Războinicilor, evident. Dacă nici tu nu eşti războinic, atunci cine?

Porneşti de jos, de la periferia regatului. Eşti îmbrăcat în nişte zdrenţe de valoare 0 gold şi culegi prune ca să creşti în experienţă. Imediat ce ai avansat în nivel, te duci spre centrul regatului, îţi cauţi faima la castel. Toate personajele de „high level” fie nu răspund, fie te expediază de unde ai venit. Pentru orice progres ai nevoie de gold.

Noroc că apare eruditul curţii, îmbrăcat tot în zdrenţe ca ale tale, şi îţi luminează calea. Te duci în „training camp”, foarte mulţi ani, iar la final primeşti prea-râvnitul artifact: un magic scroll, tradus pe româneşte prin „diplomă”. Războinicul este pregătit, îşi ia artifactul şi pleacă spre lupta cea mare.

Ar fi bune nişte armuri, săbii, buzdugane. Dar pentru toate ai nevoie de gold. Iar ăia din Ghilda Hoţilor le vând foarte scump. „Eu sunt războinic, îmi ajunge artifactul!” vei spune până la prima bătălie. După ce te fac capră deșelată toţi orcii, trolii, gnomii, te întorci târăş pe coate şi schimbi placa: „Fu.. de artifact de că…! Băga… în artifactul p…! &#**@!!!”

Avansezi în nivel, începi să prinzi din trucurile jocului: îţi drămuieşti gold-ul pentru ham, milk, wine; mai culegi prune, mai vânezi un mistreţ. Îţi cumperi leather armor, cowboy boots: ai câştigat respectul în tavernă! Între timp, cei din Ghilda Hoţilor au acaparat regatul. Ştii că nu mai există şanse de victorie, dar joci în continuare, din plăcere. Nu din plăcere ai făcut totul?

În portul regatului, alergi printre pescari şi cerşetori. Nu mai ştii exact care e misiunea, cum ai ajuns acolo şi încotro te duci. Grafica este reuşită, dincolo de quest-uri şi strategii, te-ai îndrăgostit de coloritul pixelilor. Priveşti hipnotizat vapoarele care lunecă din port spre zările topite. Te-ai duce şi tu, dar jocul nu te lasă.

Atunci apare personajul la care designerii au muncit cel mai mult – întruchiparea concupiscenţei absolute. Are armură din piele neagră, strânsă pe corp, perfect bombată la piept şi coapse. Iar vocea, vocea… „Bună, războinicule! Vrei să ne distrăm?”
Într-o secundă ai dat deja vreo 10 click-uri între ţâţe. O secundă, atât a durat răspunsul: „Sorry, not enough gold!”

Ai alergat prin port până ai rămas fără stamina. Parcă şi bara de „Life” a mai scăzut. Te întorci la tavernă şi dai iama în sticluţele cu Mana Potions – Faceţi loc, sunt magician!
Aşa arată un joc la care nu poţi să schimbi nivelul de dificultate. Nu există nivelul „easy”, nu există salvări, întoarceri în timp, nu există „walk-through”. Şi, cel mai important, nu mai poţi da restart atunci când este Game Over.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

2 Comments

Leave a Comment.