Cel mai ciudat vis

vis2Odată cu apropierea senectuţii, am început să obosesc mai repede şi să dorm mai mult. Astăzi, de exemplu, am fost matinal, m-am trezit la ora 8:10. Iar la ora 9:30 am adormit din nou şi m-am trezit la 14:30.

Mai am o explicaţie pentru somnurile astea lungi, pe lângă cea a ramolirii. Chiar dacă dorm, creierul meu este hiperactiv şi nu se odihneşte corespunzător. Am observat asta în multitudinea visurilor produse. E activitate mai ceva ca la Bollywood în mintea mea, nu trece zi fără măcar un vis pe care să mi-l amintesc în detaliu.

Cel mai recent a fost astăzi, în jurul orei 14:00. Eram în vacanţă în State cu un prieten (să îi spunem Charlie). Şi vizitam un pod construit pe un munte foarte înalt. Dacă alunecai de pe pod, ajungeai direct la câmpie, într-o cădere liberă de 400 de metri.

Ştiu că îmi era foarte frică; nici treaz nu am simţit vreodată aşa spaimă ca în visul ăsta. Mă lipisem cu burta de pod şi mă târam ca râma, tremurând.

Charlie n-avea treabă cu frica de înălţime. Se cocoţase pe balustrada podului şi mă punea să-i fac poză cu muntele din spate. Ce poză să-i fac? Eram fleaşcă, simţeam în gât toate temerile cunoscute de om, într-un mare nod. “Băăă, eşti nebun? Nu te urca! Dă-te jos! Dă-te jos!” Niciun efect. Făcea în continuare echilibristică pe balustradă, calm şi zâmbitor.

Şi acum vine finalul visului, partea cea mai ciudată, de departe. Coborâsem amândoi, eram în siguranţă (probabil la câmpie). Îl întreb pe Charlie:

– Bă, îţi dai seama, dacă alunecai de pe pod… cădeai 400 de metri! În ăştia 400 de metri, realizezi cât timp aveai să te gândeşti că sigur mori şi nu poţi face nimic?
– Nu ştiu. Cât timp aveam?
– Păi hai să vedem. Să fie mai simplu, eliminăm frecările. Timpul căderii fără frecări oricum o să fie mai scurt.
– Bine, mă. Le eliminăm.

Şi atunci, îmi apare o coală albă în faţă şi încep să scriu, păstrând simultan dialogul cu Charlie:
– Păi avem aşa: d = a*t^2/2. d egal cu 400, aproximăm a cu 10..
– Da, e bine. Şi scoatem t.

În timp de dormeam, în plină visare, am ştiut formula distanţei! Îmi amintesc perfect visul, informaţia este autentică, nu am completat frânturi după ce m-am trezit. În timp ce ar trebui să se odihnească, mintea mea reproduce perfect formule matematice.
Şi se mai miră lumea de ce dorm până aproape la asfinţit. Lucrez în cercetare!

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

2 Comments

  1. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori să vorbesc în vis limba spaniolă mai bine decât o vorbesc în realitate. Sau colegii mei de la muncă să vorbească cu mine în limba română, cu vocea lor, cu ușurința și accentul nostru. Sau, și mai neobișnuit, în câteva vise știam lucruri despre ceea ce în realitate n-am nici cea mai vagă idee (de exemplu filme, cărți, știință) N-am stat să le verific autenticitatea, dar sunt uimit de cât de complex poate fi creierul nostru. 🙂
    Poate că în urmă cu ceva timp citisem pe internet sau auzisem la televizor o știre despre acel film, acea carte sau acel fact din știință, iar creierul meu a înmagazinat-o și mi-a amintit-o în vis. Un fapt care să confirme această ipoteză sunt chipurile, oamenii ce ne apar în vis.
    Citisem pe un site de specialitate că toți oamenii ce ne apar în vis, chiar dacă îi considerăm străini, sunt oameni reali, ale căror fețe le-am văzut în treacăt pe stradă, într-o cafenea, la un bar sau la cinema. Niciun om ce ne apare în vis nu este creat de creier, ci doar „păstrat” din viața reală și redat.

    Reply
    • Si mie mi s-a intamplat sa visez pe cineva pe care nu il mai vazisem si sa trec pe langa el pe strada dupa cateva zile.

Leave a Comment.